1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Orban câștigă un nou mandat

3 aprilie 2022

Partidul aflat la guvernare în Ungaria din 2010, FIDESZ, este marele câștigător al alegerilor de duminică. Premierul Viktor Orban a revendicat victoria partidului pe care îl conduce încă din timpul numărării voturilor.

https://p.dw.com/p/49PD6
Alegeri Ungaria 2022 | Viktor Orban
Primul discurs al premierului ungar Viktor Orban după alegerile de duminică, 3.04.2022Imagine: Bernadett Szabo/REUTERS

UPDATE: "Victoria noastră se vede de pe Lună, și de le Bruxelles, cu siguranţă", a declarat premierul Viktor Orban în primul discurs după alegerile de duminică. Partidul său, FIDESZ, se îndreaptă către o majoritate de două treimi în parlament, grație voturilor obținute în sistem uninominal. Marea surpriză a alegerilor este intrarea în parlament a partidului de extremă dreaptă Patria Noastră. Candidatul opoziției unite, Peter Marki-Zay, și-a recunoscut înfrângerea, dar a pus în discuție corectitudinea alegerilor: "Avem semne de întrebare cu privire la faptul că aceste alegeri ar fi fost democratice şi libere...  Am sperat că putem câștiga chiar și în condiții atât de inegale, dar nu a fost cazul", a spus Marki-Zay.

========

Electoratul din Ungaria a decis în această duminică, dacă îi oferă actualului premier, Viktor Orban, un al patrulea mandat, sau dacă alege alianța de opoziție formată din șase partide, într-un scrutin dominat de războiul din învecinata Ucraină. Dar și de critici din partea grupurilor de opoziție și a observatorilor internaționali, cu privire la favorizarea în mass-media a lui Orban și a partidului său Fidesz, precum și la manipularea alegerilor. 

Invazia rusă în Ucraina a oferit un avantaj opoziției, Uniți Pentru Ungaria. Candidatul acesteia pentru funcția de premier, Peter Marki-Zay, a subliniat relațiile strânse ale lui Orban, atât politice, cât și de afaceri, cu Moscova, făcând apel la urmarea direcției europene a Ungariei, în ceea ce privește sancțiunile și livrarea de armament. Peter Marki-Zay este actualmente primarul orașului Hodmezovasarhely, aflat în sud-estul Ungariei, în apropierea graniței cu România.

Alegeri Ungaria 2022 | Dezamăgire în tabăra opoziției
Budapesta, 3.04.2022: Dezamăgire în tabăra opoziției Imagine: Marton Monus/REUTERS

Ultimul sondaj al Zavecz Research arată că partidul Fidesz conducea cu 39%, în timp ce Uniți pentru Ungaria obținuse 36% din voturi. O cincime dintre alegători s-au declarat indeciși. Prezența la vot a fost de 68%. 

Ambii politicieni au apelat la mediile sociale pentru a-i convinge pe maghiari să iasă la urne. 

Care e poziția lui Orban față de conflictul din Ucraina?

Orban, un vechi aliat al președintelui rus, Vladimir Putin, a declarat că Ungaria trebuie să rămână neutră și să mențină relațiile economice strânse cu Moscova, inclusiv importurile de gaze și petrol. 

Cu toate că a sprijinit decizia UE de a trimite armament în Ucraina, Orban a refuzat să permită tranzitul de arme pe teritoriul Ungariei, invocând un eventual pericol pentru securitatea națională. "Acesta nu este războiul nostru, trebuie să rămânem la distanță", a declarat Orban în ultima sa apariție din campania electorală. 

Duminică, Orban și-a exprimat votul la Budapesta și a descris alegerile ca fiind o opțiune între război și pace, acuzând opoziția că încearcă să atragă Ungaria în conflictul din Ucraina. Întrebat fiind de relațiile sale cu Moscova, Orban a declarat: "Sunt pentru interesele naționale ale Ungariei. Sunt pro-Ungaria". 

Ce spune opoziția?

Marki-Zay l-a acuzat pe Orban că îi ține partea lui Putin în conflictul armat, izolându-se astfel de restul Uniunii Europene, cu care Orban a avut destule conflicte în trecut. Liderul opoziției a descris alegerile ca o opțiune între est și vest, spunând că Orban împinge Ungaria către Rusia, îndepărtând-o de Uniunea Europeană, de care aparține. Marki-Zay a subliniat că Orban nu respectă drepturile democratice și că închide ochii în fața corupției din guvern. 

Alegeri Ungaria 2022 | Peter Marki-Zay
Liderul opoziției, Peter Marki-Zay, în ziua alegerilor (3.04.2022)Imagine: Attila Kisbenedek/AFP

Orban deține controlul asupra mai multor instituții democratice ale statului și susține că apără creștinismul european împotriva imigranților musulmani, a progresismului și a "lobby-ului LGBT". Atitudini care au dus la conflicte repetate cu UE. 

Uniți pentru Ungaria face apel la o nouă cultură politică, bazată pe o guvernare pluralistă și pe refacerea alianțelor cu UE și cu NATO. 

Participarea la vot a fost de 68%.

Exit-poll-urile întârzie pentru că nu s-au închis încă toate secțiile de votare. La ora 19:00, ora locală, mai erau alegători la coadă care așteptau să voteze.

Primele rezultate parțiale oficiale vor fi publicate spre miezul nopții.

Revenim cu detalii.
 

lp/ rcs (AP, AFP, g4media)