Alegeri despre nimic pentru patru ani de supraviețuire | România | DW | 25.09.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Alegeri despre nimic pentru patru ani de supraviețuire

Peste 250.000 de candidați încearcă să obțină, duminica aceasta, mandate în administrația locală din România. Votul încheie o campanie care a fost despre orice, mai puțin despre comunități.

O parte sunt sau pozează independenți, alții reprezintă partide. Vreo 200 la număr. Unele cu relevanță strict locală. Sunt aproape 3000 de funcții de primar de orașe, comune și sectoare, una de primar general al Bucureștilor. Se votează 41 de președinți de consilii județene, alături de circa 1350 de consilieri județeni și cam 40.000 de consilieri locali.

Mare, demografic vorbind, cât aproape următoarele zece orașe ale țării la un loc, București a reușit, și în 2020, să fure întâietatea interesului public. Asta, deși bătălia pentru Capitală părea că va fi o bagatelă pentru opoziția anti-PSD.

Vreme de patru ani, actualul primar general a excelat prin scandaluri și suspiciuni de corupție, în vreme ce, lipsit de orice coerență administrativă, orașul s-a prăbușit sub greutatea unui arhipelag de tendințe autonome de dezvoltare - evident, haotică. Mai mult, chiar, partidul care a dat-o pe șefa Primăriei Generale a reușit să catalizeze, prin tot ce a făcut după câștigarea alegerilor generale din 2016 (o agresivă politică de clan și atacuri la fundamentele democrației), furia publică și să trezească din letargie civică o generație complet resemnată cu eșecul propriei națiuni. A convins-o să se implice pentru a schimba modul în care se face politică în țara asta, atât la București dar și în acea Românie mai puțin vizibilă la televiziuni. Oameni care și-au creat o carieră deasupra mediei în meseriile lor și care au stat departe de politică și administrație în toată epoca post-totalitară, au pornit, dezamăgiți de ofertele electorale, să încerce să fie chiar ei începutul schimbării.

Oravița

Primăria oraşului bănăţean Oraviţa

Liliana Albu este avocat într-un oraș mai degrabă mic din vestul României. Candidează pentru un loc de consilier local din Oravița pentru că, spune, „indivizi grobieni, ieşiţi parcă dintr-un film suprarealist, au pus mâna pe oraşul meu şi l-au distrus sistematic. Infrastructură de coşmar, lipsa apei curente, investitori alungaţi, clădiri monument istoric lăsate în paragină sau supuse unor lucrări de renovare menite să le distrugă, parcuri neîngrijite, haite de câini vagabonzi - acesta este bilanţul unei administraţii catastrofale pentru noi toţi. Acele personaje au îndrăznit să ceară cetățenilor un nou mandat. În acel moment am decis că nu mai pot să stau deoparte şi că vine o vreme în care trebuie să oferi ceva constructiv şi comunităţii din care faci parte. Alegerile locale nu sunt despre partide şi doctrine politice, alegerile locale sunt despre oameni, despre dragostea lor faţă de localitatea în care trăiesc şi despre voinţa şi priceperea lor în a schimba în bine destinele celorlalţi”.

Tot în vestul țării asistăm, runda aceasta, și la o premieră: pentru prima oară, un cetățean al unei alte țări a Uniunii Europene candidează pentru o funcție de primar în România. Și, în ciuda unui boicot mediatic local, germanul Dominic Fritz a reușit să se facă văzut în cel de-al treilea mare oraș al României susținut de voluntari care l-au ajutat să ducă, la Timișoara, o campanie aproape ca în rural, din intersecție în intersecție, din poartă în poartă.

Dominic Fritz

Dominic Fritz, originar din Pădurea Neagră, în sud-vestul Germaniei

Comunități mici, mize contondente

Vorbind despre rural: „Din punctul nostru de vedere, de asociație care acreditează observatori, localele în comunitățile mici sunt cele mai grele pentru că au gradul cel mai mare de agresivitate. Oamenii și partidele din local au interese mult mai mari”, consideră Septimius Pârvu, specialist în bună guvernare și alegeri la asociația Expert Forum. „La locale, miza e cât se poate de reală. E foarte relevant cât de cunoscută este persoana în localitate și contează mai puțin viziunea de policy decât promisiunile legate de chestiuni cât se poate de reale cum ar fi infrastructura sau ajutoarele sociale care, după cum am văzut în anterioare episoade electorale, sunt și o metodă de șantaj. Dar”, completează Pârvu, „avem și abuzul de resurse publice. Candidații care sunt în funcții au un beneficiu - banii primăriei. Și am văzut primari care se promovează din bani publici, chiar dacă oficial nu își fac campanie. Fie că folosesc mașina primăriei, fie că-i folosesc pe funcționarii primăriei, tot abuz de resursă publică se numește”.

Uneori nici măcar nu este nevoie de imboldul primarului. Este suficient să apară riscul deconectării de la finanțele publice folosite după bunul plac al unei camarile. La Voluntari, un orășel lângă București, unde primar de 20 de ani și candidat favorit la propria succesiune este chiar soțul primarului general al Capitalei, susținătorii uneia dintre taberele acestea noi au fost întâmpinați de comandouri „civile” locale și agresați verbal. Printre cei care au condus aceste contramanifestații se aflau, ascunși în spatele măștilor de protecție medicale, funcționari ai primăriei, șefi de servicii externalizate ale aceleiași instituții, clienți ai unor contracte oferite de administrația locală, fini, cumetri, alți curteni. Iar pe panotajul din Voluntari afișele celor mai mulți dintre candidați sunt sistematic distruse. Unul singur rămâne neatins - cel al primarului suburbiei Bucureștilor. De altfel, surse apropiate familiei de primari au povestit, pentru Deutsche Welle, că soțul petrece mai mult timp în Primăria Generală decât la propriul birou din Primăria Voluntari - umblă dintr-un departament într-altul și îi terorizează pe angajați.

Comunități mari, mize meschine

Noutățile de pe piața electorală, trebuie spus, fie și doar într-o mică paranteză, au iritat deopotrivă ceea ce, acceptând că au limite deseori prea fluide, am numit în ultimii ani „putere” și „opoziție”, tabere obișnuite cu un călduț joc de alternanță la butoane.

Cu toate impedimentele, apariția în avalanșă a unor figuri noi lăsase impresia că votul din actualul ciclu de alegeri va modifica pentru o lungă perioadă de timp arhitectura confruntărilor electorale și va întrerupe seria de ani pierduți din istoria României. Europarlamentarele din 2019 și câteva consultări (ne)populare au dat tonul schimbărilor. A venit, apoi, episodul prezidențialelor, mai plin de suspans decât s-ar fi așteptat toți protagoniștii. Confruntarea pentru București trebuia, în acest sens, să fie perla coroanei acestei schimbări și să dea un semnal de necontestat înaintea scrutinului parlamentar din decembrie.

Bucureşti, gunoaie

Bucureştiul, în prag de alegeri

Doar că votul de duminică încheie o campanie care a început cu o cacialma, cu un fel de șantaj conjugal - în cazul în care mezalianța de pe culoarul anti-PSD poate fi numită o căsnicie. Complicata relație dintre parteneri, o năbădăioasă poligamie, presărată cu trădări și gelozii, pune în pericol ceea ce părea o simplă formalitate, câștigarea Capitalei – prin diluarea încrederii propriului electorat. Pentru primarul general în funcție, care a părut, de-a lungul întregului mandat, mai degrabă dispusă la orice pentru a se sinucide politic, „opoziția unită” a fost cel mai eficient agent în campanie de realegere. Mai mult decât sigla celor trei trandafiri, lista de panglicari populiști de consilieri (care seamănă mai degrabă cu o ordine de zi a DNA) și consecvența electoratului crescut de Ion Iliescu și fiii la un loc. Poate chiar singurul.

Așa că celor care au dat tonul acestei campanii le-a fost mult mai simplu decât se așteptau atunci când au plănuit să o transforme într-o imensă potemkiniadă. Au ridicat figuri de carton ca să umple golul și să degradeze peisajului. „Este o non-campanie”, spune Septimius Pârvu. „N-am văzut programe foarte închegate. Am primit fluturași cu tot felul de promisiuni, dar mi-au lipsit dezbateri reale pe politici publice. Cred că am văzut mai degrabă o campanie negativă, bazată pe acuzații, mai scoatem niște schelete din dulap”.

A fost un spectacol grotesc orchestrat ca o arheologie a urii de o armată de manipulare și propagandă care, zdrăngănind cioburi de gablonturi, a făcut imposibil orice demers de dezbatere a ideilor, proiectelor sau strategiilor și a camuflat disputa electorală sub un asurzitor zgomot de fond, compus din minciuni, dezinformări, instigări, răcneli și hăhăieli. Batalioane ale ridicolului și degradării din care fac parte, fără să poarte o singură uniformă politic, șarlatani media și calomniatori de profesie, epave politice și condamnați penali, racolați, oportuniști și traseiști genetici, mincinoși patologici și generali de cornere, filosofi de tejghea și demagogi venali.

În plus, explică Septimius Pârvu, din cauza unei legi defecte, care nu le mai permite candidaților, după începerea campaniei, să folosească materiale vizuale de exterior, „prin localități nu a prea existat campanie. Există niște afișe care nu arată mai nimic. Alegătorul nu a mai prea simțit că este în campanie. Poate la televizor și, dacă este eventual activ pe internet. Televiziunea rămâne o sursă importantă - nu neapărat de informare dar de comunicare. Iar internetul oferă informație facilă, aproape gratuită dar îndoielnică și care - raportându-ne și la ce am văzut odată cu începerea școlii - implică și un anume grad de excluziune, în condițiile în care anumite grupuri defavorizate oricum nu ar fi făcut parte din campanie”.

Campanie prin intermediari

Nu este prima oară când campaniile electorale eșuează astfel, observă Ionuț Codreanu, de la asociația Active Watch, care monitorizează discursul politic din România. „La fel ca în 2016, ne confruntăm cu un simulacru de campanie, simulacru întreținut abil de echipe de campanie și de consultanți în comunicare. Practic, admiterea la Primăria Generală nu se mai dă în baza unui examen, ci a unui dosar plin cu reclame înșelătoare, lebede negre care se dovedesc a fi niște găini vopsite și clișee cât cuprinde”.

Bucureşti, şantiere abandonate

Şantiere abandonate pe străzile capitalei

În România, partidele încasează bani publici pentru campaniile electorale, fără să dea prea multă socoteală asupra modului în care îi cheltuie. Cu cât ai câștigat mai mult în alegerile precedente, cu atât primești mai mult. Dar, din experiența acumulată, partidele politice din România au învățat că nu pot sări peste un anumit prag de simpatie, oricât ar investi în cosmetizare. Astfel că reduc la minim cheltuielile, or, aceasta se face prin absența din spațiul public. În afara unor costuri punctuale pentru operațiuni strategice de mare impact, de regulă mici față de bugetul existent, banii se dosesc în pușculița marilor partide. Rezultatul: publicul, electoratul, primește bruiaje și praf în ochi, nicidecum informație despre oferta candidaților, despre strategiile de dezvoltare sau proiectele de infrastructură. Principalii adversari se atacă de la distanță și evită confruntările directe, pentru că e mai bine să păstrezi puținul capital electoral pe care îl ai decât să le oferi contracandidaților șansa de a-ți provoca pierderi suplimentare. Indecișii necâștigați sunt mai puțin valoroși decât proprii suporteri care pot prinde îndoieli.

Din nou Ionuț Codreanu: „Candidații creditați cu ceva mai multe șanse de casele de sondaje evită confruntările de platforme și comunică doar în contexte care să le permită să-și recite banalitățile. Suntem martorii unei campanii by proxy, în lupta electorală aruncându-se influenceri și endorseri care nu au nicio legitimitate sau expertiză să evalueze probitatea celor pe care îi susțin. Mai grav, întreaga campanie pare că a fost gândită pentru mobilizarea propriilor susținători, nicidecum a indecișilor sau pentru a disloca din electoratul competitorilor. Este trist pentru spațiul democratic că am ajuns să așteptăm cu înfrigurare scandalurile din ultima săptămână, scandaluri care, teoretic, ar răsturna rezultatul de la urne. Pentru că actualul sistem electoral descurajează competiția reală și dezbaterea de idei, cetățenii vor vota, din nou, cu propriile percepții și convingeri. Și cu acestea va trebui să supraviețuim în următorii patru ani”.