Ajutor frățesc, oferit sub podul de la marginea orașului | Moldova | DW | 07.05.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Moldova

Ajutor frățesc, oferit sub podul de la marginea orașului

Convoiul cu ajutor umanitar românesc a ajuns joi la Chișinău, dar a fost prezentat și transmis autorităților moldovene sub un pod de la marginea orașului. 

Premierul Chicu

Premierul Chicu a fost huiduit la ceremonia de predare a ajutoarelor

Așa au binevoit autoritățile moldovene. Decizia Guvernului de la Chișinău de a opri camioanele românești departe de centrul orașului a generat un val de critici din partea opoziției, a societății civile și a internauților. Ceremonia de predare a ajutorului umanitar românesc a avut loc chiar sub pod, în mijlocul străzii, iar în momentul în care premierul moldovean Ion Chicu se îndrepta spre tribuna improvizată în mijlocul drumului, pentru a mulțumi României, acesta a fost huiduit de oamenii adunați, care au scandat "Rușine!". Ion Chicu i-a salutat din mers și, zâmbind, și-a continuat drumul spre tribună.

"V-am așteptat! Mulțumim pentru acest ajutor frățesc. Vă mulțumim frățește pentru acest ajutor. Nevoile apropie oamenii buni, iar pe malurile Prutului locuiesc oameni buni. Acest ajutor se va transforma în vieți salvate și pacienți tratați", a menționat premierul Chicu.

Igor Dodon: Nu președintele s-a ocupat de locație

O parte din ajutorul românesc a ajuns la Spitalul de Urgențe din Chișinău, unde a fost întâmpinat de președintele Igor Dodon: "Este un gest frățesc din partea prietenilor noștri, fraților, vecinilor de peste Prut." Dodon a precizat că acest suport este unul dintre cele mai consistente oferite până acum Moldovei în lupta contra COVID-19.

Întrebat de ce autoritățile de la Chișinău au interzis ca ceremonia de prezentare a lotului de ajutor umanitar românesc să aibă loc în Piața Marii Adunări Naționale, Dodon a răspuns: "Președintele nu se ocupă de acest lucru. Credeți-mă!"

Ulterior, într-o postare pe Facebook, Igor Dodon a menționat că își dorește ca, după depășirea crizei, Republica Moldova să ajute, la rândul său, România: "Sper foarte mult că după depășirea acestei crize cauzate de pandemie vom ști să intensificăm dialogul și colaborarea dintre țările noastre, iar sprijinul prietenesc va veni și în vremuri bune, inclusiv în mod reciproc, din Republica Moldova spre România, fiindcă și aici, la Chișinău, există dorința de a ajuta România acolo unde va fi nevoie."

Primarul de Chișinău, Ion Ceban, care provine tot din echipa lui Igor Dodon, a spus că nu știe nici el cum a ajuns convoiul cu ajutoare din România sub podul de la marginea Chișinăului. El susține că responsabilitatea pentru organizarea ceremoniei nu aparține Primăriei: "Autoritățile centrale coordonează activitățile în această privință", a precizat primarul Ceban. 

Nelu Tătau: "Nu rămâne decât să vă sprijiniți pe corpul umanitar românesc"

În discursul rostit la ceremonia oficială, ministrul român al Sănătății, Nelu Tătaru, a spus că Moldova se poate baza oricând pe sprijinul statului român: "Guvernul României vine astăzi cu o misiune umanitară care să acopere o parte din nevoile dumneavoastră. Suntem alături cu un corp medical de 52 de persoane, dar și un corp care vine cu experiența și cu inima. Un ajutor umanitar care poate acoperi pe o perioadă toate nevoile voastre. Nu rămâne decât să vă sprijniți pe corpul umanitar românesc, să mizați pe Ministerul Sănătății din România care, în colaborare cu Ministerul Sănătății din Republica Moldova, poate trece și peste această criză", a menționat Nelu Tătaru.

La rândul său, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a mulțumit României pentru sprijin necondiționat și a apostrofat autoritățile de la Chișinău pentru atitudinea umilitoare față de gestul României. "Mulțumim, România, pentru ajutorul tău necondiționat și dezinteresat. Mulțumim, pentru lecția de modestie, răbdare și cumpătare. Știm că nu te-ai așteptat la un pod de flori, dar nici n-ai meritat flori sub pod. Dar nu pentru flori ai venit azi aici. Ai venit să salvezi vieți. Mulțumim, România!", a spus liderul opoziției, Maia Sandu.

Convoiul românesc cu echipamente anti-COVID-19 a pornit, miercuri, de la București, din Piața Victoriei – o zi cu o puternică încărcătură istorică – acum 30 de ani, românii de pe cele două maluri ale Prutului au organizat "podul de flori", un eveniment care a marcat deschiderea granițelor.

Vă mai recomandăm