1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Adina Vălean: "Trenurilor le revine un rol cheie"

Sergio Matalucci das
7 februarie 2020

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, consideră că sectorul feroviar joacă un rol important în contextul noului Green Deal al UE și se așteaptă la un "buget bun" pentru transport.

https://p.dw.com/p/3XMg2
Reisende steigen im Hauptbahnhof in einen ICE ein
Imagine: Imago Images/F. Sorge

Trenurile de noapte sunt din nou la modă în multe țări europene. Primul tren din Viena spre Bruxelles a plecat din capitala Austriei la mijlocul lunii ianuarie, după o întrerupere de 16 ani.  

Căile ferate austriece ÖBB intenționează să lanseze și un nou tren de noapte, care să circule între Viena și Amsterdam începând de la sfârșitul acestui an. Această companie de stat nu e singura care și-a dat seama că îngrijorarea europenilor în privința schimbărilor climatice oferă noi oportunități în domeniul transportului feroviar.

În 2017, emisiile din sectorul transporturilor depășeau, în Uniunea Europeană, cu 28 la sută nivelul din 1990. Noul "Green Deal", pe care îl discută Comisia Europeană în prezent, are obiectivul de a schimba acest trend. 

"Prin Green Deal, ne-am angajat ca sectorul transporturilor din Europa să contribuie la eforturile noastre privind combaterea schimbărilor climatice. Toate mijloacele de transport sunt vizate, dar cred că trenurilor le revine un rol cheie, din moment ce ele reprezintă un mod cu adevărat sustenabil de a transporta persoane și mărfuri", a declarat Adina-Ioana Vălean, comisar european pentru Transporturi, în dialog cu DW. 

Cel mai ridicat nivel de emisii din sectorul european al transporturilor provine din transportul rutier (73%), urmat de aviație (13%) și transportul maritim (11%). Datorită nivelului ridicat de electrificare, transportul feroviar e mult mai ecologic - doar 1,6 %.

Adina-Ioana Vălean
Adina-Ioana Vălean Imagine: picture-alliance/AA/D. Aydemir

 Vălean a explicat că se așteaptă "la un buget bun pentru transport". Comisarul european subliniază că există diferențe semnificative între statele membre ale UE în ceea ce privește infrastructura feroviară, adăugând că regiunile mai puțin dezvoltate ar trebui sprijinite prin fonduri europene și instrumentele existente, cum ar fi fondurile de coeziune și Connecting Europe Facility. 

"Trebuie să înțelegem care sunt dificultățile din rețea și de ce investiții va fi nevoie. Așadar, nu e încă momentul pentru target-uri. Întâi ne trebuie o evaluare clară", a declarat comisarul european pentru Transporturi, adăugând că al patrulea pachet legislativ al UE vizând transportul feroviar e implementat la ora actuală. Acesta liberalizează piața și încurajează competiția în domeniul transportului de persoane.       

Mai multă competiție în sectorul transportului feroviar

"Competiția va crește, în special după luna iunie, când și restul statelor UE se vor alătura primelor opt care au transpus deja directiva în iunie 2019", a explicat Josef Doppelbauer, directorul executiv al Agenției Europene pentru Căi Ferate (ERA), în dialog cu DW. ERA implementează regulamentele europene privind siguranța și emite, începând din iunie 2019, certificatul unic de securitate și autorizațiile de vehicul: "Așadar, pentru trenurile care circulă în țări diferite, ajunge o autorizație emisă de ERA."

Câteva exemple amintite de Josef Doppelbauer: "Compania feroviară Trenitalia a aplicat pentru un certificat unic de securitate la ERA pentru a putea să opereze și în Franța. Atât Trenitalia cât și SNCF din Franța vor intra pe piața spaniolă în iunie."

Mai rămân multe de îmbunătățit, explică Doppelbauer: "Spre exemplu, primul tren de noapte Viena - Bruxelles din ianuarie a fost nevoit să staționeze la Aachen pentru 30 de minute, locomotiva a trebuit schimbată din cauza unor incompatibilități tehnice. În plus, mai era nevoie și de alt conductor de tren care să vorbească limba flamandă."

Doppelbauer argumentează spunând că rute naționale foarte frecventate, cum ar fi cea dintre Barcelona și Madrid, demonstrează deja "că e posibil să înlocuim zborurile interne, care dăunează mai mult mediului, dacă reducem durata călătoriei și prețul."

Competitivitatea transportului feroviar depinde de investiții, iar acestea sunt decise de fiecare stat membru al UE în mod individual. În timp ce Italia și-a redus investițiile în acest sector, Germania se angajează să-și îmbunătățească transportul feroviar, chiar dacă prețurile biletelor au scăzut recent. Luna trecută, guvernul federal a lansat un plan de 86 de miliarde de euro care urmează să fie implementat în următorul deceniu.

Turismul - o provocare

"Pe moment, majoritatea agențiilor de voiaj nu includ trenurile ca mijloc de transport pentru a ajunge la destinația turistică finală", explică Libor Lochmann, director executiv la Community of European Railway and Infrastructure Companies. "Dar nu începem de la zero, pentru că operatorii de turism oferă deja Euro Pass-ul, un bilet unic cu care se poate călători patru sau șapte zile într-o lună."

Volumul transportului de mărfuri cu trenul a scăzut însă în ultimii ani la mai puțin de 17 la sută, amintește James Nix, director pentru mărfuri la Transport & Environment, o organizație care promovează transportul ecologic. El spune că sume substanțiale sunt investite în transportul feroviar de mărfuri, din moment ce, pe plan național, domină în continuare transportul rutier. 

Pentru a transporta mai multe mărfuri cu trenul trebuie îmbunătățită rețeaua transfrontalieră de căi ferate, a subliniat Adina Vălean.

Sprijinul pentru transportul feroviar european vine atât din partea ecologiștilor, cât și din partea industriei. Așadar, perspectivele sunt bune, în general.

"Reglementările Uniunii Europene vor ajuta sectorul feroviar să definească o procedură de standardizare tehnică uniformă", e de părere Francois Davenne, directorul general al International Union of Railways. Mai mult: noul "Green Deal" ar putea influența căile ferate din multe regiuni ale lumii, dincolo de Uniunea Europeană.