1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Statele au avut nevoie de mai mult timp.

Barbara Wesel / vd12 decembrie 2015

Președintele COP21, ministrul francez de externe, Laurent Fabius, a caracterizat acordul drept ambițios și echilibrat și a precizat că ar putea duce la o reducere a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius.

https://p.dw.com/p/1HMJA
Imagine: Reuters/S. Mahe

Președinția franceză a Conferinței internaționale privind schimbările climatice (COP21), ce se desfășoară la Paris, a prezentat reprezentanților celor 195 de țări prezente la summit, proiectul de acord final privind limitarea încălzirii globale la 2 grade Celsius în raport cu epoca preindustrială

Laurent Fabius a mai precizat că, în cazul în care va fi adoptat, acest acord va reprezenta "un moment istoric de cotitură", iar proiectul de acord este "just, durabil, dinamic, echilibrat și cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic".

De asemenea, conform textului proiectului de acord, sunt prevăzute intervale de timp de cinci ani pentru verificarea respectării planurilor naționale pentru stoparea încălzirii globale.

"Nimic nu ne poate opri! O alta lume este posibila", au scandat grupurile de ecologiști adunate, vineri, în fața sălilor de conferințe. Însă drumul către o altă lume este, ca de obicei, anevoios. Cu toate acestea, lucrurile au funcţionat un pic diferit la această conferință climatică. Deşi la Paris este nevoie de mai mult timp, presiunea asupra discuţiilor, necesară şi binevenită, apare la sfârşitul evenimentului. În schimb, nu au existat lamentări şi nici înscenări dramatice. Laurent Fabius, vizibil extenuat, a declarat după ultima rundă nocturnă de negocieri că este nevoie de mai mult timp. "Atmosfera este bună, lucrurile merg în direcţia corectă", a spus oficialul francez.

În această misiune dificilă, Fabius a primit ajutor din toate părțile. Secretarul General al ONU, Ban Ki-Moon poartă acum la discuţii bilaterale cu anumite țări care încă mai fac parte din grupul celor greu de înduplecat. Ban a avut numai cuvinte calde de încurajare a negociatorilor: "Salut eforturile diplomatice ale francezilor din ultimele luni, dar mai ales pe cele din ultimele zile." "De-a lungul carierei am avut multe negocieri dificile, dar acestea de la Paris au fost cele mai grele", a spus oficialul ONU.

Și francezii au spus din start că vor un acord ambițios. "Din păcate, nu a existat niciun moment magic în ședința de aseară", a declarat un diplomat ONU cu referire la negociere. Specialiştii spun tocmai de aceea că a fost un lucru bun prelungirea, în mod oficial, a conferinţei. Au existat chiar şi câteva ore de odihnă.

Însuşi președintele Obama s-a implicat în negocieri, de la Washington, şi a vorbit la telefon cu președintele chinez Xi pentru a-l încuraja să facă un pas înainte.

Potrivit observatorilor, deși în această conferință a avut o abordare mai constructivă decât în trecut, China se află încă în centrul unuia dintre conflictele fundamentale, nerezolvate, când vine vorba despre probleme climatice. Marea putere face încă parte din categoria țărilor în curs de dezvoltare, scutite de costurile și obligaţiile prevăzute în acordul de la Kyoto. Țările industrializate nu mai sunt mulțumite cu această ordine caducă a lumii şi vor să includă ţările cu economii aflate în creștere pe lista cotizanţilor. Disputele de ordin financiar sunt, de altfel, unele dintre obstacolele de la Paris.

Scopuri corecte, dar fără instrumente necesare

"E ca și cum ne-am decis încotro să navigăm, fără însă a consulta buletinul meteo și fără a avea echipamentul de siguranță", a explicat Isabelle Autissier, fostul președinte al WWF Franța.

Ea laudă textul prezentat la Paris, pe care îl cataloghează drept ambițios şi spune că negocierile merg pe drumul cel bun. Autissier consideră de asemenea că stabilirea obiectivului de reducere a încălzirii globale cu sub două grade, poate chiar cu 1,5 grade este o mare reuşită. Ceea ce lipseşte este însă descrierea amănunţită a mijloacelor cu ajutorul cărora trebuie atins acest obiectiv. Ecologiștii francezi doresc îmbunătățirea compensaţiilor acordate țărilor sărace vulnerabile, precum şi în ceea ce privește transparența și finanțarea schimbărilor climatice.

De altfel, nu puţini comentatori au remarcat că la Paris se fac progrese. Cercetătorul britanic Nicholas Stern a spus în context că proiectul prezentat în capitala franceză este mai bun decât orice alt document similar conceput anterior la summit-uri.