Această remaniere nu există | România | DW | 17.07.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Această remaniere nu există

Vin alegerile. Vodă are nevoie de un Moțoc. Cu cât mai mic scorul în sondaje, cu atât mai mare Moțocul. Cu cât mai disperat vodă, cu atât mai mici șansele de a capta credibilitate.

Există un celebru tablou de Rene Magritte care definește destul de bine ceea ce se întâmplă acum în coaliția de guvernământ de la București: aceasta nu este o remaniere. Există și o celebră replică din literatura română care se potrivește: această remaniere nu există.

În cei doar doi ani și jumătate de când a preluat puterea, actuala majoritate din România a schimbat trei premieri și vreo 70 de miniștri. Nici una dintre aceste schimbări nu a fost de fapt gândită în sensul optimizării administrative.

Dacă ar fi fost așa, Orlando Teodorovici ar fi părăsit demult funcția de ministru al Finanțelor publice, mai exact, imediat după prima din multele măsuri absurde care, odată propuse, au bulversat mediul economic înainte de a fi retrase ca fiind toxice (tva splitat, accize la carburanți, trecerea contribuțiilor sau ordonanța 114, ca să dăm trei exemple). Sau, cel puțin, după ce s-a adresat unor interlocutori, de la înălțimea mandatului, cu expresii golănești de genul „măi, papițoi” sau ”te-au făcut la nevoie și sigur le pare rău”. Sau, acum recent de tot, când a fost dovedit de Comisia Europeană că a mințit cu deficitul de 3%. Sau, de ce nu?, în momentul în care s-a aflat că se află în solda unei structuri financiare conduse de la Kremlin prin pârghiile post-KGB.

Dacă ar fi fost așa, ministrul Tudorel Toader, profesor de drept consituțional, ar fi trebuit să zboare din Guvern nu când s-a săturat Liviu Dragnea să tot aștepte grațierea, ci după ce Curtea Constituțională a respins pentru prima dată o modificare adusă legilor justiției pe motiv că nu respectă Legea Fundamentală.

Dacă ar fi fost așa, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc nu ar mai fi fost reciclat dintr-o epavă fără performanțe manageriale într-o mașină de rupt contracte în direct și în prime-time. Și ar fi plecat singur, nu s-ar fi lăsat implicat într-un accident rutier pentru a nu ajunge la ședința de partid la care ar fi trebuit să i se pună demisia în față.

Dacă ar fi fost așa, ministrul Energiei Anton Anton nu ar fi ajuns să demisioneze pentru că în domeniul său au fost ratate toate proiectele posibile, în acest mandat – ci mult mai devreme, atunci când s-a răstit la primul jurnalist care i-a pus la îndoială calitățile de ministru. Eventual, atunci când a fost de acord ca tot profitul alocat investițiilor în modernizarea infrastructurii energetice să fie furat companiilor și pus în pușculița cu pomeni electorale a coaliției PSD-ALDE.

Dacă ar fi fost așa, Natalia Intotero nu ar fi avut ce să mai caute în fruntea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, după ce n-a fost în stare să ofere echipei guvernamentale din care face parte o proiecție realistă a numărului concetățenilor săi care trăiesc în afara granițelor țării și trimit în țară bani care practic țin bugetul național pe linia de plutire.

Dacă ar fi fost așa, Teodor Meleșcanu n-ar mai fi fost reactivat de formațiunea politică pe lângă care s-a adăpostit în ultima vreme – nimic altceva decât un PSD sub acoperire, un mini-PSD pentru cei cărora le este rușine să voteze direct cu PSD; și, în orice caz, ar fi plecat de la minister într-unul din desele momente în care coaliția politică din care face parte a dinamitat reprezentarea României în lume.

Dacă ar fi fost așa, Carmen Dan pleca la Videle din după-amiaza zilei în care nu a știut să răspundă întrebărilor puse de opoziție în comisia parlamentară care a audiat-o, în spatele ușilor închise, înainte de a fi instalată ministru peste Interne. Despre 10 august nici nu mai povestim că iar se inflamează trolii fideli analistului politic Mugur Ciuvică, cel care se tot întreabă retoric „dar ce s-a întâmplat așa groaznic pe 10 august?”.

Dar nu a fost așa. Nici un membru al Guvernului nu a plecat, din 4 ianuarie 2017 și până astăzi, pentru ca Executivul să fie mai eficient sau pentru că a greșit cu ceva în fața cetățenilor. Fiecare remaniere din aceste aproape 30 de luni a avut loc – ca să ne exprimăm academic – din rațiuni de management intern al principalului partid de guvernământ. Sau, mai direct spus, au fost răfuieli între taberele din interiorul PSD. Și nici despărțirea premierului Viorica Dăncilă de Carmen Dan și Teodor Meleșcanu nu are vreo rațiune administrativă. Se întâmplă doar pentru că vin alegerile, pentru că vodă are nevoie de un Moțoc al cărui cap să-l dea poporului votant. Cu cât mai mic scorul în sondaje, cu atât mai mare trupul decapitat. Cu cât mai mare disperarea lui vodă, cu atât mai mici șansele de a capta credibilitate. Mai ales atunci când în locul a două figuri triste din Guvern, pe care le-ai ținut atâta vreme cu dinții în funcții, aduci două personaje ale căror nume nu pot fi disociate de afaceri suspecte și de personaje cu fapte penale în curs de ispășire la zi.

Din când în când, de la încarcerarea lui Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă pare a se comporta asemenea unui partener trădat în dragoste care nu doar că nu mai vrea să audă de celălalt ci, dimpotrivă, ar fi în stare să facă orice pentru a-l pedepsi. E încă una dintre cheile în care schimbarea a cel puțin unuia dintre cei doi miniștri ar mai putea fi citită.

Indiferent ce resorturi o animă pe șefa interimară a PSD, șansele de a scoate în viitorul apropiat pe piața electorală un partid mai curat, mai uscat sunt infime. Până la urmă, de unde să găsească Viorica Dăncilă în acea famiglie a capitalismului târziu de cumetrie câteva figuri rezonabile pentru o bună guvernare? Iar plecarea de la putere, acum, a coaliției PSD-ALDE nu are voie să se întâmple. Cele două partide trebuie să se descurce singure, până la capătul mandatului, cu toate consecințele întregului marasm economic și administrativ pe care l-au generat.

Vă mai recomandăm