Această țară funcționează fără autorizație | România | DW | 30.10.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Această țară funcționează fără autorizație

La trei ani după tragedia din Colectiv, nici nu știm dacă ceva s-a schimbat, nici dacă schimbările au fost în rău sau în bine.

În România, pe unele clădiri stau lipite afișe care anunță că acestea funcționează fără autorizație de incendiu. Nu pe toate. La fel cum nici pe toate drumurile stricate nu există indicatoare care să-ți spună că drumul e defect. Sunt unele marcate cu ”denivelări temporare”. Tot ce este provizoriu tinde să devină însă definitiv. Iar mesajul este cam același: noi, statul român, nu suntem în stare să-ți asigurăm un drum bun prin viață, dar îți punem un avertisment temporar care de-a pururi de-aici înainte ne va spăla pe mâini, dacă pățești ceva. Noi ți-am spus.

Pe un geam prăfuit, între niște gratii ruginite și o perdea nemișcată de o mică veșnicie, scris cu litere galbene precum varul de pe clădirea de vis-a-vis care se oglindește în sticla ferestrei, aprope ilizibil, mesajul de avertizare: ”Acest spațiu funcționează fără autorizație de securitate la incendiu”. Nu o avea nici în urmă cu trei ani.

Atât s-a putut de la tragedia din clubul Colectiv. O fițuică într-un geam pe care aproape că nu îl vede nimeni. Nu știu ce ar fi trebuit de fapt să se întâmple acolo, dar sigur nu acest mesaj prin care statul se spală pe mâini. Din nou. Pentru că poate.

Tragedia de la Colectiv a luat 64 de vieți și a distrus nenumărate altele. 64 de morți, victime ale incendiului. 64 de oameni. O tablă de șah invadată de piesele hâde ale unor jocuri politice. O justiție strâmbă și mioapă, un sistem de sănătate în metastază, guvernanți fără onoare, manipulări, calomnii, diversiuni. Trăim cu toții într-un imens sanatoriu în care ne-am cazat pentru a ne însănătoși, dar pe măsură ce ne lecuim de bolile cu care am venit, altele li se substituie, induse de microbii statului care se spală pe mâini. Dar avem 364 de zile pe an să ne răfuim cu cei aflați la controlul pârghiilor administrative. Nu o facem cum trebuie atunci, azi nu ar trebui să o facem deloc. Astăzi ar trebui să ne asumăm colectiv vinovățiile. Pentru că, înainte de Colectiv sau după, fiecare dintre noi a greșit undeva. Nu e un păcat să greșești, dar devii parte a vinei, dacă perseverezi.

Suntem atât de nesiguri pe noi, cu mare ajutor de la comânduire, încât nici nu știm dacă ceva s-a schimbat, nici dacă schimbările au fost bune sau nu. Unele lucruri, cu siguranță, au mers înspre bine, așa cum doar marile dureri te îndeamnă să te aduni. Altele au fost, dimpotrivă, nefericite. Dar de atâtea ori în istorie a fost nevoie să fie mai întâi rău, pentru a fi în cele din urmă bine.

E al naibii de greu să fii lucid când scrii un text despre 30 octombrie 2015. Dar e mai bine așa. E semnul cel mai clar că te doare. Și dacă te doare, nu ai murit încă - oricât de mult și-ar fi dorit ei altceva.

Temporar mai ești în viață.

Și tot ce e provizoriu tinde să devină definitiv.

Dacă te doare, gândește-te la tot ce nu ai mai vrea să fie țara asta, la trei ani după Colectiv. Și fă-ți, în sfârșit, treaba!