1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Accidentul aviatic de la Smolensk divizează și azi Polonia

10 aprilie 2017

La șapte ani de la prăbușirea avionului, în Polonia încă se caută vinovații pentru catastrofă. Fostul premier Donald Tusk a fost acuzat de trădare națională. Tragedia rămâne o rană deschisă pentru mulți polonezi.

https://p.dw.com/p/2azMH
În accidentul aviatic din urmă cu șapte ani și-au pierdut viața președintele Lech Kaczynski și alte 95 de persoane
În accidentul aviatic din urmă cu șapte ani și-au pierdut viața președintele Lech Kaczynski și alte 95 de persoaneImagine: Reuters/K. Pempel

Depuneri de coroane, slujbe religioase, manifestații: întreaga Polonie comemorează șapte ani de la accidentul aviatic de la Smolensk, în vestul Rusiei. Tragedia aviatică a curmat viața președintelui Lech Kaczynski și a altor 95 de persoane, printre care lideri politici, militari și spirituali ai țării, precum și înalți demnitari de stat. Ei se îndreptau spre o ceremonie de comemorare în localitatea rusă Katyn. Acolo, ca și în alte locuri din Rusia, poliția secretă sovietică a executat prin împușcare 22.000 de deținuți polonezi în Al Doilea Război Mondial.

O comisie de anchetă a guvernului polonez a ajuns la aceeași concluzie cu anchetatorii ruși în ceea ce privește motivul prăbușirii: piloții aeronavei prezidențiale poloneze ar fi insistat să aterizeze, în ciuda ceții dense.

Cu toate acestea, cearta politică internă pe marginea circumstanțelor de dinainte și de după prăbușire riscă să se acutizeze în Polonia. Fratele geamăn al lui Lech, Jaroslaw, este șeful partidului național-conservator PiS, aflat la guvernare. Până acum, cel mai puternic politician polonez l-a acuzat mereu pe premierul de atunci și actual președinte al Consiliului European, Donald Tusk, de responsabilitate morală pentru catastrofa de la Smolensk. Tusk ar fi aranjat în așa fel lucrurile înainte de ceremonia de la Katyn, încât cei doi frați Kaczynski să călătorească separat. Criticii lui Tusk s-au folosit mereu de acest context pentru a alimenta speculații conspiraționiste și a da vina pe fostul premier.

Tusk, dat în judecată pentru trădare de țară

Lucrurile au mers însă și mai departe, până în justiție: ministrul Apărării Antoni Macierewicz a făcut plângere penală împotriva lui Tusk pe marginea catastrofei de la Smolensk. Acuzația este de "trădare diplomatică", ceea ce corespunde acuzației de trădare națională în codurile penale ale altor țări. În Polonia, o astfel de acuzație poate duce la o sentință de 10 ani de închisoare. Acuzația vizează se pare doar perioada de după prăbușirea avionului prezidențial. Guvernul Tusk ar fi comis greșeli grave în relația cu Rusia în timpul cercetărilor privind circumstanțele prăbușirii și ar fi făcut concesii mari Moscovei, se spune în actul de acuzare.

Polonia comemorează victimele catastrofei aviatice de la Smolensk
Polonia comemorează victimele catastrofei aviatice de la SmolenskImagine: Reuters/K. Pempel

Tusk nu și-ar fi îndeplinit astfel obligațiile de prim-ministru și ar fi lăsat prea ușor ancheta în mâinile rușilor, critică Macierewicz. În plus, Tusk ar fi făcut prea puțin pentru a obține trimiterea înapoi în Polonia a epavei aeronavei din Rusia, după ce președintele de atunci al Rusiei, Dmitri Medvedev, promisese că va aproba returnarea acesteia. La fel în cazul recuperării de către partea poloneză a cutiei negre. Și astăzi, epava și cutia neagră se află tot în Rusia.

În martie, Polonia a câștigat se pare un aliat, care ar putea să o ajute să recupereze epava din Rusia. Este vorba de argentinianul Luis Moreno Ocampo. Acesta a fost până în 2012 procuror-șef al Tribunalului Penal Internațional de la Haga. Moreno Ocampo ar urma, potrivit ziarului "Dziennik", să contribuie la lămurirea circumstanțelor de la Smolensk "doar în calitate de expert și consilier în contextul dreptului internațional". El ar urma să prezinte o "luare de poziție independentă".

Din 2015, cazul este anchetat și de o comisie a actualului executiv de la Varșovia. Aceasta intenționează exhumarea victimelor și căutarea unor eventuale urme de explozibil.

Fostul ministru Sikorski, convocat ca martor

Marți, va fi audiat ca martor fostul ministru al Apărării din guvernul Tusk, Radoslav Sikorski. Este vorba de un alt demers juridic privind acuzații de neîndeplinire a atribuțiilor de serviciu aduse diplomaților polonezi, tot pe marginea accicentului aviatic de la Smolensk.

Mai mult, autoritățile poloneze îi acuză acum și pe controlorii de zbor ruși, care ar fi "atras" intenționat avionul prezidențial polonez în catastrofă, pe fondul ceții dense. Motivul, conform acestei logici, ar fi fost anihilarea lui Lech Kaczynski. Acesta a fost mereu un critic foarte vocal al premierului rus de atunci și actual președinte, Vladimir Putin.

Coroană în memoria fratelui geamăn: Jaroslaw Kaczynski la ceremonia de la Varșovia
Coroană în memoria fratelui geamăn: Jaroslaw Kaczynski la ceremonia de la VarșoviaImagine: Reuters/K. Pempel

Se știe deja din înregistrări audio că cei doi controlori de zbor de la aeroportul din pădure de la Smolensk, foarte rar folosit, au fost total depășiți de situație, că au încercat să obțină sfaturi telefonice de la superiorii lor și că au decis la final să permită aterizarea, în loc să declare aeroportul închis, din cauza condițiilor meteorologice total neprielnice. Acum, se lansează direct și acuzația că aceștia ar fi acționat "premeditat" pentru a provoca prăbușirea aeronavei poloneze.

Și uite așa divizează până în ziua de azi Polonia prăbușirea din urmă cu șapte ani din Rusia. Mulți vorbesc chiar de o așa-numită "religie Smolensk". Dar incidentul este folosit și în scop politic intern: partidul de guvernământ PiS vrea să dea acestui eveniment tragic o motivație politică, aruncând cu acuzații în stânga și-n dreapta. Și să pună această catastrofă aviatică în rând cu alte tragedii ale poporului polonez - cum ar fi, de exemplu, cea de la Katyn.

Autor: Gerhard Gnauck