Academia Română și jocurile politice din Republica Moldova | Moldova | DW | 02.02.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Moldova

Academia Română și jocurile politice din Republica Moldova

Doar lipsa de imaginație a actorilor politici de la București și Chișinău a făcut ca tema identității să revină în dezbatere încă din primele zile ale lui 2020, an electoral atât în România, cât și în Republica Moldova.

Oricâtă desconsiderare a inteligenței votanților și cinism dovedesc politicienii și consilierii lor, de pe cele două maluri ale Prutului, mizarea pe reflexele pavloviene ale electoratului a fost în anii din urmă un pariu riscant. Episodul Vlad Plahotniuc a confirmat-o. Controversatul oligarh a reușit să-i aducă laolaltă, atât pe pro-ruși, cât și pe pro-europeni într-o formulă de guvern inedită.

Însă, ieșirea din scenă a guvernului Maia Sandu a oferit ocazia revenirii la vechea paradigmă geopolitică, mai precis la varianta hard a acesteia, disputa identitară.

Acum câteva zile, de la înălțimea fotoliilor conducerii Academiei Române, a plecat o lungă declarație „privind unitatea limbii române”. Ea se vrea un răspuns la „noile încercări de a introduce în uzul oficial, în Republica Moldova și în alte regiuni vecine locuite de români” noțiunea de „limbă moldovenească”. Această poziție detaliată pe două pagini a Academiei Române a fost provocată de un comunicat al Academiei de Științe de la Chișinău, care la rândul ei reacționa la o propunere a socialiștilor, din noiembrie 2019, de a pune pe ambalajul medicamentelor explicații în limbile „moldovenească” și rusă. În afară de asta, la Chișinău nu s-a petrecut altceva important încât să merite o „declarație” așa de bățoasă a Academiei Române.

Această relansare a temei identității moldovenilor se produce într-un context regional sensibil diferit, după anexarea Crimeei și izbucnirea războiului dintre Rusia și Ucraina. Și într-o situație de nou echilibru politic pe scena de la Chișinău. Și contextul regional, dar și cel intern, moldovenesc, fac ca relansarea acestui tip de dezbatere să fie contraproductivă. Asta doar în cazul în care Bucureștiul nu se ghidează după un plan secret pentru a-i asigura victoria pro-rusului Dodon la alegerile prezidențiale din toamnă.

Să recapitulăm, totuși. Socialistul Igor Dodon a fost ales președinte al Republicii Moldova, în toamna 2016, cu sprijinul fostului oligarh Plahotniuc, îndrăgit la București nu doar de PSD, cu care avea încheiate protocoale de colaborare, ci și de MAE și SIE. De altfel, în 2016, presa subvenționată din România de ministerele de Externe și Românilor de Pretutindeni a lovit cât a putut în candidatul pro-european Maia Sandu, facilitându-i victoria pro-rusului Dodon.

Vremea comunistului Vladimir Voronin cu declarațiile lui mai mult extravagante decât anti-românești a apus demult. La recepția de 1 decembrie, de ziua națională a României, au participat președintele pro-rus Dodon și premierul coaliției socialisto-democrate Ion Chicu. Prezența celor mai importanți demnitari moldoveni la recepție are o valoare simbolică insuficient subliniată. Recent, la 15 ianuarie, cu ocazia zilei de naștere a lui Mihai Eminescu, Dodon și toată conducerea socialistă au mers cu brațele încărcate cu flori la bustul poetului din parcul central. Eminescu e unul dintre părinții naționalismului românesc, detaliu care nu poate să-i fi scăpat lui Dodon.

Unde sunt vechile declarații anti-românești ale stângii moldovenești? Cum se explică această schimbare la față a socialiștilor? Unde sunt trecutele războaie de cuvinte între oficialii de la Chișinău și cei de la București? Până și comunicatele însângerate pe la colțuri ale MAE de la București, care stârneau atât de mult amuzament printre diplomații străini, au dispărut.

După dispariția lui Plahotniuc în iunie 2019, Dodon și partidul său au evitat cu destul succes paradigma geopolitică. Până și ideologul socialist, Bogdan Țârdea, a renunțat să mai combată influența românească la Chișinău și s-a dedicat luptei împotriva lui Soros, care amenință Moldova cu conspirația lui mondială. Un prim succes al noii linii politice l-a reprezentat victoria istorică a socialistului Ion Ceban în cursa pentru primăria generală a Chișinăului. 

Răspunsul României la această schimbare de paradigmă e destul de bizar. Ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic vreme de un deceniu, astăzi, în 2020, anul alegerilor prezidențiale, instituții din dreapta Prutului încurajează dezbaterea identitară și mișcarea unionistă, facilitându-i victoria lui Dodon. Și fără asta, Dodon este favoritul acestor alegeri, având la dispoziție întreaga resursă administrativă. În același timp, el știe că Maia Sandu poate fi un candidat redutabil, în fața căreia a câștigat acum patru ani, grație sprijinului democraților și trustului media al lui Plahotniuc.

Paradoxal, pentru a-și crește șansele la al doilea mandat, Dodon are nevoie de partidele unioniste, ce au un bazin electoral – care chiar dacă a crescut în ultimele decenii – limitat la maxim 15%. Prezența acestora pe partea dreaptă a eșicherului politic a subminat fundațiile centrului-dreapta, pro-european. Atunci când dreapta pro-europeană crește și se consolidează, cazul recent al coaliției ACUM, rezultatul unioniștilor scade, la ultimele alegeri ratând intrarea în parlament. Unioniștii, împrăștiați în zece partide, nu pot recolta voturi decât din zona de centru-dreapta, pro-europeană, de aceea atacă tocmai aceste formațiuni și nu pe socialiști sau formațiunile pro-ruse. Este evident de ce; ei nu pot să colecteze voturi din electoratul tradițional de stânga, pro-rus. E o linie politică consecventă a tuturor liderilor unioniști, de la Iurie Roșca încoace.  

De astă dată, principalii competitori politici ai unioniștilor sunt partidele din ACUM și liderii lor, Maia Sandu și Andrei Năstase. Unioniștii l-au ajutat deja pe socialistul Ceban să câștige primăria Chișinău, în finala cu Năstase. Dodon ar vrea ca unioniștii să repete isprava și la toamnă, la alegerile prezidențiale. Actualul președinte speră ca cel mai probabil contra-candidat, Maia Sandu, să fie tocată mărunt de liderii unioniști, acuzată de toate neîmplinirile din ultimul deceniu, de toate reformele începute de Alianțele pentru Integrare Europeană și eșuate. Atacurile lor vor conta mai mult decât toată campania socialiștilor, pentru că sunt credibili în fața electoratului de centru-dreapta, pro-european. Unioniștii vor investi tot talentul lor, toate resursele mediatice puse la dispoziție de București, toată influența lor pentru a-i convinge pe alegători că nu e nici o diferență între Sandu și Dodon.

Relansarea dezbaterii în jurul temelor identitare, alimentată și de „declarația” Academiei Române, într-un an electoral atât în Republica Moldova cât și în România, ar putea să contribuie decisiv la conturarea turului doi și a rezultatului final în alegerile prezidențiale de la Chișinău. 

O rază de speranță există totuși. Tocmai a devenit public faptul că experții politici din dreapta Prutului care i-au „îngropat” pe premierii Vlad Filat, Iurie Leancă și Pavel Filip, dar și pe Plahotniuc, stabiliți de vreun deceniu pe la Chișinău, au început să lucreze pentru Dodon, singurul în stare să le plătească onorariile. În sufletele alegătorilor pro-europeni din Republica Moldova a încolțit speranța că tot acești consilieri aduși din România l-ar putea „îngropa” și pe Dodon. Politic, evident.