A da în mintea copiilor, a gloatei și a cenzurii | Global | DW | 01.06.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

A da în mintea copiilor, a gloatei și a cenzurii

Deși polițistul rasist și ucigaș e după gratii, gloata s-a răsculat în SUA și nu s-a calmat nici de rusalii. Cine și ce o mână spre violențe? Şi ce efecte au glosolalia din presă şi cenzura din rețelele sociale?

În timp ce evreii sărbătoreau divinul dar, la cincizecime, al Decalogului, iar creștinătatea apuseană celebra, în siajul Revelației Sinaitice, o dată cu Rusaliile, pogorârea Sfântului Duh în chip de  limbi de foc generatoare ale glosolaliei apostolilor, pacea n-a durat. Căci ucenicii violenței n-au stat nici ei cu mâinile în sân. Au pus de numeroase jafuri, devastări, profanări, de pildă a unei sinagogi din Los Angeles și, în genere, de cât mai multe incendii lingând cu limbi de foc orașele americane. 

Oficialitățile au dislocat în localitățile asediate garda națională. SUA au ajuns în prag de război civil. Cum se explică această explozie de violenţe? Cum se explică degenerarea în violenţe inclusiv antisemite a unor pașnice proteste antirasiste, o mișcare de-o amploare fară precedent, devenind globală în urma circulației virale a filmului înfățișând sinistra ucidere, imposibil de justificat, a unui om imobilizat de către un polițist sugrumându-şi victima cu genunchiul? 

Polițistul criminal, un alb probabil șovin, numit Derek Chauvin, - nomen est omen -  s-a văzut rapid investigat, demis, arestat şi interogat. Demiși au fost și colegii săi care, spre eterna lor rușine, au asistat cu mâinile în sân la crimă, fară să intervină, fară să-l oprească. Şi ei au fost, sunt și vor fi cu siguranță anchetați cu grijă. Faptul că victima lor pare să fi plătit anterior o marfă cu o bancnotă falsa nu-mi pare a-i disculpa. De vreme ce pedepsirea făptașilor a început rapid, poate chiar mai rapid decât oricând în lunga istorie de altercații rasiste și antirasiste însoțite de impunitatea unor polițiști vinovați, cum se explică oare amploarea isteriei demolatoare de pace, de orașe și state americane?

Presa, apucată parcă și ea, în parte, de glosolalie, n-a ajutat nici la dezirabila calmare a spiritelor nici la lămurirea lor. Unii comentatori de dreapta admit că asemenea debordante manifestări de violență au cauze multiple, greu de redus la un singur factor. Împărtășind această părere, Noah Rothman de la Commentary consideră că un impact notabil asupra exceselor și brutalităților -  multirasiale şi greu de disociat de legitimele proteste pașnice - l-au avut recluziunea impusă de pandemie și de măsurile de combatere medicală a efectelor ei prin lockdown, precum şi consecinţele lor economice.

Alți observatori, în special de stânga, dau pe ambele maluri ale Atlanticului vina pe populismul lui Donald Trump și deplâng, pe lângă un rasism rezidual peste ocean, clivajul social american, o prăpastie atât de adâncă, încât e greu de imaginat în Europa. 

Dar corespund aceste comentarii întru totul realității? Trump a condamnat fapta polițistului, cerând relativ prompt arestarea lui, a condoleat familia victimei și a arătat înțelegere pentru durerea comunității.

N-a fost de-ajuns. Președintele american a mai transmis un tweet. Mesajul său îi avertiza lapidar pe protestatarii calificați drept "criminali", sau "bătăuși", să se abțină de la a prăda, căci "dacă începe jaful încep și împușcăturile".  Twitter s-a folosit de prilej spre a lansa un avertisment în contra mesajului prezidențial, care i-ar viola politica privind "glorificarea violenței". Inutil de subliniat că asemenea avertismente funcționează ca un soi de cenzură, reducând aria de răspândire a unui mesaj. Şi discreditându-l pe mesager.

Reacția rețelei de socializare n-a contribuit, se înțelege, la calmarea generală. Dimpotrivă. Pentru că unul din aspectele perene ale unor răzmerite de acest fel e ralierea invariabilă la astfel de violențe a extremiștilor de stânga şi de dreapta, sau islamişti, a oportuniștilor și conspiraţioniştilor, precum și a multora din cei animați pe drept sau pe nedrept de o perpetuă ostilitate viscerală împotriva puterii și a demnitarilor care o dețin. Umilirea președintelui pe Twitter e posibil să-i fi încurajat.

Mai grav e că Twitter nu e la prima abatare. Influenta rețea de socializare e un concern particular care câtiga bani de pe urma transmiterii de informaţii. A creat, împreună cu Facebook, un spațiu public informațional de dimensiuni globale nicicând egalate. Or, Twitter nu se comportă echitabil. Dimpotrivă, se arată pentru unii mumă și pentru alții ciumă. În timp ce l-a cenzurat pe președintele american reproşându-i violența, aceeași rețea, care e blocată de cenzură în Iran și China comunistă, admite, făcându-se complicele unor regimuri totalitare, transmiterea de mesaje incitatoare la terorism ale cenzorilor săi. De pildă ale unor dregători fundamentaliști ca șeful suprem al Iranului, ayatolahul Kamenei. Care exalta recent pe Twitter lupta armată a unor grupări extremiste, plasate oficial de democrațiile liberale apusene pe lista organizațiilor teroriste, precum Jihadul Islamic, Hamas și Hizbolah. 

Twitter nu se mulțumește să răspândească astfel de mesaje. Le oferă mesagerilor lor teroriști din țările în care rețeaua este cenzurată nu doar acces liber, ci și bife albastre, recunoașteri ale autenticității unor conturi, precum al fostului președinte iranian Mahmud Ahmadinejad. 

O asemenea duplicitate și dublă măsură invalidează categoric pretențiile morale, oricum deplasate, ale unei rețele care ar trebui să fie neutră și imparțială politic. Dar care, sub amenințarea unor amenzi exorbitante, s-a văzut încărcată de varii guverne occidentale, ca și Facebook, cu misiuni de dascăl corect politic, de psihiatru, de cenzor şi de instanță executivă. Una înzestrată cu dreptul de a-i pedepsi exemplar pe contravenienți, fie că sunt copii fără minte, fie că sunt smintiți și rătăciți, ori extremiști alimentând furios orice explozie protestatară a gloatei. 

Or, sarcina de cenzor n-ar trebui atribuită decât experților magistral instruiți ai unei justiții specializate și îndreptățite să distingă între un delict penal sau civil și simpla opinie și nu spațiului public în care ar trebui să circule nestingherit informațiile necesare lămuririi lumii. Un astfel de spațiu n-ar trebui să aibă în veci puterea de a fi şi arbitru şi judecător şi jucător şi a decide politic ce informație trebuie să ajungă la public, ce e ironie, sarcasm, o critică legitimă, sau nelegitimă și ce va fi cenzurat prin ceea ce se numește "flagging", sau prin expulzarea din rețea a unor utilizatori eventual câtuși de puțin extremiști.

Majoritatea legislațiilor autorizând măsuri de cenzură se adoptă în numele apărării democraţiei și libertății. Dar într-o democrație liberală și într-un stat de drept, scopul (pentru atingerea căruia un Stalin, Hitler și emulii lor își justifică de regulă crimele) nu scuză niciodată mijloacele. Nu se apară libertatea suprimând-o. Nici democrația ori societatea deschisă, antiautoritară, lezând-o prin autoritarism și marginalizarea pe bază de delict de opinie. 

Dezinformarea şi campaniile de conspiraţionism şi fake-news ale dușmanilor democraţiei constituie, într-adevăr, o problema majoră. Sistematica lor utilizare împotriva vestului a slăbit masiv mecanismele de apărare ale societăților deschise, stimulând masiv un rău mai întâi insidios, apoi fățiș.

Aceste strategii de subminare a libertății au condiționat explozii de extremism şi violență inclusiv de proporțiile celor care zguduie mai nou America. A le combate eficient nu se face însă dând în mintea copiilor. Ori prin contrapropagandă, prejudecăți și cenzură. Se face prin adecvarea la adevăr și realități, prin dezbatere liberă şi judecată dreaptă.