Aşa-zisa neutralitate a Serbiei

Pentru Serbia, de fapt, partenerul de încredere rămâne Rusia - cea care se opune, pe mai departe, independenţei fostei provincii sârbeşti Kosovo şi care ar putea influenţa reforma constituţională din Bosnia şi Herţegovina. Rusia, la rândul ei, speră ca Serbia să-i fie de folos, în perspectiva unei posibile aderări la Uniunea Europeană.

Vizita din această săptămână a preşedintelui rus, Dimitri Medvedev, în Serbia nu a adus nimic nou, ci doar a reconfirmat şi consolidat relaţiile bune dintre Moscova şi Belgrad.

Nu contează doar ceea ce face în prezent Rusia pentru Serbia, ci şi perspectiva unei reciprocităţi. Duşan Reljic, de la Institutul pentru Politici Internaţionale şi Securitate de la Belgrad, argumentează:

"Rusia speră ca Serbia, ca şi alte ţări balcanice, să devină, într-o bună zi, membră a Uniunii Europene şi, spre deosebire de ţările baltice şi de alte naţiuni central-europene, să coopereze intens cu Rusia din interiorul spaţiului comunitar".

"Rusia", explică la rândul lui Alexander Rahr, analist şi director de programe pentru Rusia şi Eurasia în cadrul Societăţii Germane pentru Politici Externe, "ştie că Uniunea Europeană nu are altă opţiune decât integrarea integrală a Balcanilor. Admiterea Croaţiei şi Sloveniei şi respingerea Serbiei ar crea un dezechilibru în regiune care ar genera şi mai multă insecuritate".

Deopotrivă, Moscova pune preţ pe poziţia geo-strategică a Serbiei pentru a se adresa pieţei vest-europene dar şi Europei de Sud-Est cu propria ofertă de gaz.

"Infrastructura actuală de conducte provine din perioada Războiului Rece şi parcurge un număr limitat de ţări, fiind total insuficientă pentru nevoia europeană de gaz rusesc şi pentru cât şi-ar dori Moscova să vândă Europei. În acest sens, Moscova vrea să propună unor state din Balcani rolul de distributor al gazului rusesc iar, în acest context, Serbia este întru totul pe placul Rusiei".

Gazul devine, în zilele noastre, din ce în ce mai mult purtătorul mesajului geopolitic pe care îl aveau rachetele în timpul Războiului Rece. Gazul a devenit cea mai puternică armă politică. Lecţia ucraineană a fost repede asimilată de alte ţări, crede Rahr.

În cazul în care proiectul ruso-italian South Stream va fi pus în funcţiune - conform planului, în 2015 - Serbia şi alte ţări balcanice vor beneficia de un fel de drept de monopol asupra tranzitului gazelor către Uniunea Europeană.

Rahr crede că o astfel de evoluţie ar putea influenţa şi politica vechilor membri ai Uniunii, cum ar fi Germania, Italia sau Franţa, în raporturile cu Serbia.

"Sârbii învaţă de la turci - dacă eşti o importantă ţară de tranzit, eşti foarte serios luat în seamă în Uniunea Europeană".

Există impresia unui balans est-vest al actualului preşedinte al Serbiei, Boris Tadic, după un model de succes experimentat în vremea Războiului Rece de către mareşalul Tito.

Tadic speră, de fapt, ca Uniunea Europeană să se deschidă mai rapid în direcţia Serbiei - fie şi numai pentru a nu permite Serbiei să devină un bastion rusesc în Balcani.

Autori: Selma Filipovic/Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu