60 de ani de existenţă a statului evreu

Fondat în parte pe baza revendicărilor evreilor asupra teritoriilor biblice şi în parte pentru a servi ca patrie celor scăpaţi din Holocaustul nazist, Israelul şi-a declarat independenţa pe 14 mai 1948, cu câteva ore înainte de expirarea mandatului ONU asupra Palestinei, aflată atunci sub conducere britanică.

Pentru palestinieni ai căror conducători au respins la vremea respectivă prounerea ONU de divizare a teritoriilor într-un stat evreu şi unul arab, data de 15 mai este considerată a fi „Nakba“, similară cu o „catastrofă“, cu referire la miile de palestinieni care au pierdut totul după războiul de atunci.

La ultimul mare jubileu de acum zece ani, atmosfera a fost mai optimistă, existând speranţa concretizării Acorduriloe de la Oslo. Astăzi 80 la sută dintre israelieni nu cred că preşedintele SUA George Bush va reuşi, aşa cum s-a exprimat, să trăiască momentul încheierii păcii în Orientul Apropiat încă sub mandatul său care expriră în ianuarie 2009.

Jumătate dintre israelieni consideră că ţara lor merge pe o cale greşită. Ei critică corupţia din sânul guvernului, ca şi adâncirea diferenţelor dintre bogaţi şi săraci.

Astfel istoria de succes a Israelului este umbrită de această situaţie ambiguă. Statul evreu nu numai că a devenit pentru sute de mii de supravieţuitori ai Holocaustului o nouă patrie, ci el s-a dezvoltat ca un stat modern, ca o democraţie vie cu rol de frunte în regiune, cu însemnate progrese mai ales în domeniul ştiinţelor şi al medicinei, având o economie performantă şi ca cea mai puternică forţă militară în zonă.

După 60 de ani de la fondare însă, lipseşte pacea. Ambele părţi au ratat de nenumărate ori şansele semnării unui acord de pace. Aşa cum palestinienii şi odată cu ei lumea arabă au respins propunerile de pace şi recunoaşterea Israelului şi de partea acestuia au existat guverne care au preferat să mizeze pe forţa militară şi nu pe diplomaţie şi disponibilitatea de a face concesii.

În Israel se aminteşte adesea de cei trei NU rostiţi de arabi după războiul de şase zile. NU, negocierilor cu Israelul, NU recunoaşterii statului evreu, NU păcii cu acesta. Dar nici Israelul nu i-a recunosct mult timp pe palestinieni nici măcar ca o grupare omogenă, iar ideea creării unui stat propriu a fost şi ea respinsă.

Astăzi principala temă tabu pentru Israel este revenirea refugiaţilor palestinieni şi acceptarea unei soluţii de compromis privind statutul Ierusalimului. Potrivit unui recent sondaj nici măcar fiecare al cincelea evreu nu crede în posibilitatea încheierii în viitorul apropiat al unui acord de pace cu palestinienii.