40 de ani de la primul mesaj transmis într-o reţea electronică | Tineri voluntari germani în sud-estul Europei | DW | 30.10.2009
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

PUNŢI DE SUFLET

40 de ani de la primul mesaj transmis într-o reţea electronică

A fost un moment palpitant pentru Leonard "Len" Kleinrock şi Charley Kline. Cei doi au vrut pentru prima dată să lege în reţea două computere printr-o linie telefonică normală.

default

Poşta electronică a intrat în cotidian

În acest scop ei au aplicat la calculatoarele lor un dispozitiv electronic. Prin acest aparat şi apoi prin telefon, legătura a fost făcută la un alt calculator, aflat la 500 de kilometri distanţă, în oraşul Stanford, unde se afla celălat calculator, dotat şi el cu acelaşi dispozitiv electronic.

Informaticienii aflaţi la celălalt capăt al reţelei, se aflau cu cei doi de la Universitatea California, şi în legătură telefonică paralelă, fiind cu ochii aţintiţi pe monitorul calculatorului. Fusese stabilit ca Kline să trimită spre calculatorul din Stanford cuvântul Login. El a apăsat tasta cu litera L mare şi a întrebat prin telefon: A apărut L mare? Da, a apărut, a fost răspunsul.

Acest L mare a fost prima literă transmisă vreodată printr-o reţea de date. În octombrie 1969, în noaptea de 29 spre 30 ale lunii, s-au pus bazele Internetului.

Astăzi, 40 de ani mai târziu, lumea este greu de închipuit fără poşta electronică, de exemplu.

Astăzi e-mailurile sunt cel mai banal lucru din lume. Poşta electronică a înlocuit aproape complet scrisoarea clasică în calitate de transportator de veşti. Dar, cu 40 de ani în urmă, când a fost trimis primul e-mail, aceasta a fost senzaţia secolului.

A debutat atunci o nouă eră. Internetul a devenit posibil graţie unei mici cutiuţe, explică Dag Spicer, directorul Muzeului Informaticii din Silicon Valley, California.

"Pe 29 octombrie 1969 a fost transmisă în premieră o ştire între două computere, cu ajutorul acestui dispozitiv pe care îl numim router, fiindcă routerul face legătura între două computere. Fiecare dintre computere trebuie să dispună de un astfel de dispozitiv pentru a putea comunica la nivel global."

Symbolbild Einkaufen Internet

La cumpărături, din faţa calculatorului

Astăzi, aceasta sună banal, dar cu 40 de ani în urmă a avut loc o revoluţie, comparabilă cu revoluţia provocată de tiparul lui Gutenberg, în secolul al XV-lea. Internetul s-a dezvoltat apoi rapid, mai întâi între universităţi, apoi între locuinţele particulare.

Euforia provocată de apariţia internetului a fost atât de mare, încât magazinul de lux Neiman Marcus din SUA a oferit spre vânzare un computer de bucătărie pentru gospodine, menit să le faciliteze acestora schimbul de reţete culinare.

Dag Spicer a explicat: "În catalogul cu daruri de Crăciun al firmei Neiman Markus există în fiecare an câte o atracţie pe care numai cei bogaţi şi le pot permite. De-a lungul timpului au fost astfel oferite spre vânzare sutiene bătute în diamante pentru un milion de dolari, un avion cu reacţie etc. În catalogul de Crăciun 1969 figurează computerul pentru bucătărie, în valoare de 10.000 de dolari".

Preţul era piperat, fiindcă atâta costa o casă în epocă. Computerul era o cutie mare, de dimensiunea unui Fiat Panda. Cu ajutorul lui, gospodina americană putea face schimb de reţete, pe care le putea şi stoca în banca de date. Din păcate, computerul nu era dotat cu monitor având numai butoane. Astfel, biata gospodină trebuia să devină mai întâi specialist în computere înainte de a-şi putea folosi agregatul. Lesne de imaginat că lumea nu s-a înghesuit să cumpere aşa ceva.

Internetul însă s-a tot dezvoltat, computerele au devenit de dimensiuni tot mai reduse. În 1993 s-au pus bazele reţelei www - world wide web. De atunci, folosirea internetului a devenit lucru curent, la îndemâna tuturor. Astăzi, reţeaua este accesată zilnic de peste un miliard de utilizatori, dintre care jumătate se află în Europa.

În mod interesant, însă, o treime dintre germani, mai ales persoane de vârsta a treia evită cu încăpăţânare internetul. Aceşti oameni folosesc şi astăzi în exclusivitate serviciile poştei tradiţionale.

Autor: Jan Tussing / Ioachim Alexandru
Redactor: Rodica Binder