1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

32% dintre moldoveni justifică agresiunea Rusiei în Ucraina

1 decembrie 2022

Maia Sandu ar obține un nou mandat de președinte al Republicii Moldova, partidul pe care l-a creat (PAS) conduce în sondaje, numărul unioniștilor crește, 32% dintre moldoveni susțin agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

https://p.dw.com/p/4KLeu
Maia Sandu preşedintă Republica Moldova
Maia Sandu rămâne favorita electoratului din R. MoldovaImagine: Vladislav Culiomza/REUTERS

Sunt datele ultimului Barometru al Opiniei Publice – un sondaj de referință, făcut public la Chișinău de către Institutul de Politici Publice.

În cazul în care ar trebui să voteze duminică președintele Republicii Moldova, 27,30% dintre cei intervievați în cadrul sondajului au răspuns că și-ar da votul pentru actualul președinte Maia Sandu. Ea este urmată de pro-rusul Igor Dodon (acuzat de corupție și trădare de patrie) cu 15,40%. Fugarul condamnat Ilan Șor, care organizează, prin interpuși, proteste antiguvernamentale la Chișinău, ar aduna puțin peste 9% din voturi.

Unii ar vota în continuare corupți „blagosloviți” de Putin

În ceea ce privește partidele – doar trei dintre acestea ar accede în legislativ dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare anticipate. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar acumula 24,6% din sufragii, iar Partidul Socialiștilor (PSRM) - 16,6 la sută. Pe locul trei s-ar clasa partidul „Șor” cu 10,1 la sută. Cota indecișilor este de 40% și tot atâția susțin că nu au încredere în niciun politician din Moldova.

Moldovenii se declară șocați de prețurile mari, se tem de sărăcie și război, iar criza energetică îi afectează cel mai mult. Combaterea corupției a trecut pe locul trei în topul problemelor care, în opinia cetățenilor moldoveni, ar trebui imediat rezolvate. Peste 52% consideră că actualul Guvern pro-european lucrează prost.

Majoritatea optează totuși pentru aderarea la UE

În același timp, majoritatea moldovenilor își dorește ca țara să devină membă a UE, dar dacă ar fi organizat un referendum pentru aderarea Moldovei la NATO, 54,5% ar vota contra. În favoarea acestei opțiuni și-ar da votul 22,4%. Cota indecișilor este, în acest sens, de 16%. Atunci când sunt întrebați însă dacă statutul de neutralitate poate apăra Moldova de pericolul unei agresiuni militare, opțiunea „Da” este bifată de 44,8% din cei intervievați, iar opțiunea „Nu” – de 41,1%. Ponderea indecișilor este de 14%.

Așa cum au arătat și alte sondaje, numărul moldovenilor care își doresc unirea cu România crește. BOP arată că în favoarea unirii ar vota 35 la sută dintre moldoveni. Numărul celor care ar vota împotrivă însă rămâne destul de mare – 47,4% cu 12 procente indeciși.

Efectul propagandei rusești se vede în sondaje

Pentru prima dată de la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei, sondajul a măsurat percepția moldovenilor față de războiul din Ucraina. În acest caz, șochează numărul moldovenilor care justifică agresiunea Rusiei contra Ucrainei – 32%. Aceștia au preluat narațiunile propagandei rusești precum că ocupanții ruși ar apăra regiunile Donbas și Lugansk din Ucraina și că Rusia eliberează Ucraina de naziști. 38,3% la sută din cei intervievați au susținut că în Ucraina are loc „o invazie nejustificată, în care nimeni nu a provocat Rusia”. Numărul celor indeciși în legătură cu acest subiect sau care nu au voit să răspundă la această întrebare este însă destul de mare – 26,5%.

Sondajul a fost efectuat în perioada 29 octombrie – 10 noiembrie 2022, de CBS Research, pe un eșantion de 1132 de persoane de peste 18 ani. Marja de eroare este de 3%.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.