1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Heiko Maas critică regimul de la Beijing

17 aprilie 2020

Ministrul federal de Externe, Heiko Maas, a afirmat că are "așteptări clare" din partea Chinei, după ce autoritățile din Wuhan, oraşul unde a apărut noul coronavirus, au revizuit în creştere numărul deceselor.

https://p.dw.com/p/3b4is
Ministrul federal de Externe, Heiko Maas
Ministrul federal de Externe, Heiko MaasImagine: picture-alliance/dpa/T. Köhler

În timp ce președintele american Donald Trump face China responsabilă de pandemia de coronavirus, Germania - prin vocea ministrului federal de Externe, social-democratul Heiko Maas -, și-a întețit critica la adresa regimului comunist de la Beijing. 

"Vedem că numărul (deceselor, n.r) din Wuhan a fost corectat din nou. Acest lucru este, desigur, îngrijorător", a spus Maas pentru cotidianul Bild. 

Afirmațiile oficialului german vin în reacție la creșterea semnificativă a bilanțului epidemiei de Covid-19 în China. Vineri, autoritățile metropolei Wuhan au revizuit în creștere numărul deceselor, raportând 1290 de morți suplimentari, ceea ce duce la 3.869 bilanțul total al victimelor noului coronavirus în acest oraș și la 4.632 numărul total al morților din China.

Imagine de la Wuhan, China, surprinsă în luna martie
Imagine de la Wuhan, China, surprinsă în luna martieImagine: picture-alliance/dpa/Xinhua/S. Bohan

În interviul acordat Bild, Heiko Maas a subliniat importanța stabilirii originii virusului și a modului în care acesta a apărut. "Aceste întrebări au nevoie de răspunsuri. China, presupun, va juca un rol constructiv în acest sens", a precizat oficialul federal. 

Heiko Maas a declarat că, în săptămânile care urmează, autoritățile de la Beijing au suficient timp la dispoziție pentru a demonstra cât de transparent vor să abordeze chestiunile legate de virus. 

"Schimbarea obiceiurilor culturale"

Șeful diplomației germane a afirmat că nu poate înțelege redeschiderea pieței de animale vii din Wuhan. 

În lupta cu pandemia, a explicat Maas, fiecare face partea sa. "În această situație trebuie schimbate și obiceiurile culturale. Asta facem și noi aici: interacționăm într-un mod diferit unii cu ceilalți, menținem distanța, nu ne mai strângem mâinile, ieșim afară purtând măști de protecție."

Ministrul federal de Externe a spus că lumea trebuie să tragă învățămintele care se cuvin din această criză și că nimeni nu se poate scuza invocând obiceiuri milenare. 

Steffen Seibert, purtător de cuvânt al guvernului german
Steffen Seibert, purtător de cuvânt al guvernului germanImagine: picture-alliance/dpa/A. Blum

O declarație similară a făcut și Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al executivului de la Berlin. "Un lucru este cert: în clipa de față ne aflăm într-o fază în care comunitatea internațională trebuie să colaboreze cât mai strâns, cât mai transparent, cât mai deschis și mai intens posibil. Lumea trebuie să tragă învățăminte în legătură cu apariția, răspândirea și metodele de combatere a acestui virus. La fel și în ceea ce privește modul în care statele s-au informat reciproc despre ceea ce se întâmplă", a spus Seibert. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al executivului de la Berlin, "întreaga lume trebuie să învețe lecții ce o vor împiedica să ajungă din nou într-o situație atât de teribilă. În acest moment trebuie lucrat împreună cât mai mult posibil. Însă etapa în care vor fi trase consecințele va veni negreșit."  

Evoluția coronavirusului în Republica Federală

În Germania, Saxonia devine primul land care introduce obligativitatea purtării măștilor de protecție în mijloacele de transport în comun și magazine. Regula intră în vigoare începând de luni (20 aprilie), după cum a precizat prim-ministrul saxon Michael Kretschmer. 

Pentru acoperirea nasului și a gurii, a subliniat politicianul creștin-democrat, nu trebuie achiziționate măști de protecție de tip FFP2, scumpe și greu de procurat, fiind suficientă o eșarfă sau un fular. 

Aplicație de monitorizare a infecțiilor

Purtarea obligatorie de măști, precum și aplicațiile de monitorizare sunt considerate metode de gestionare eficientă a crizei coronavirus
Purtarea obligatorie de măști, precum și aplicațiile de monitorizare sunt considerate metode de gestionare eficientă a crizei coronavirusImagine: imago images/Frank Sorge

De asemenea, potrivit unor surse guvernamentale, executivul de la Berlin ar fi optat pentru crearea unei aplicații destinate instalării pe telefoanele mobile în scopul monitorizării infecțiilor. 

Potrivit informațiilor, aplicația va fi dezvoltată de Institutul Frauenhofer pentru Telecomunicații în colaborare cu Institutul Robert Koch, autoritatea germană în materie de combatere a bolilor. Decizia este considerată importantă având în vedere numărul mare de aplicații inteligente destinate monitorizării persoanelor infectate cu noul coronavirus. 

Vacanța de vară scurtată?

Wolfgang Schäuble, președintele Bundestag-ului (camera inferioară a Parlamentului german), a propus scurtarea vacanței de vară, stârnind o amplă controversă în Germania. 

În timp ce consiliul științific al Ministerului Federal al Familiei, Persoanelor în Vârstă, Femeilor și Tineretului, dar și premierul landului Saxonia Superioară, creștin-democratul Reiner Haseloff, susțin ideea lui Schäuble, Asociația Profesorilor din Germania, Uniunea Educației și Științei și Asociația Germană a Familiei au dezavuat sugestia, catalogând-o nedreaptă. 

Ministrul federal al Sănătății: Epidemia este sub control în Germania 
Epidemia de coronavirus este de acum "sub control şi gestionabilă" în Germania, a anunţat vineri ministrul federal al Sănătăţii, Jens Spahn.

Jens Spahn, ministrul german al Sănătății
Jens Spahn, ministrul german al SănătățiiImagine: Reuters/J. Macdougall

"Acum putem spune că am reuşit. Am trecut de la o creştere dinamică la o creştere liniară, iar rata de infectare s-a redus semnificativ", a spus Spahn într-o conferinţă de presă. Germania a testat până acum circa 1,7 milioane de persoane, a precizat Spahn. 

Rata de infectare, adică numărul de persoane pe care le contaminează în medie un bolnav, a scăzut sub unu, ajungând vineri la 0,7, conform datelor publicate de Institutul Robert Koch.

vd / das (dpa, afp)