Între fratele mai mare și fratele cel mare | Moldova | DW | 23.05.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Moldova

Între fratele mai mare și fratele cel mare

Peste un milion de cetățeni moldoveni sunt duși la muncă în străinătate. Unii în Europa, alții în Rusia. Au lăsat copiii în grija bunicilor, iar țara pradă corupției. Acestea sunt știrile. În spatele lor trăiesc oameni.

Am intrat în camera de hotel după ce GPS-ul m-a ocolit vreo 60 de kilometri, convins că-mi face un serviciu dacă mă poartă prin locuri în care m-aș putea obișnui cu biotopul în care voi lucra următoarea săptămână. Mi-am aruncat bagajul pe pat, am luat telecomanda, m-am aruncat lângă bagaj și am pornit televizorul din care Nicole Kidman vorbea în limba rusă într-un film titrat în limba română. Am apăsat pe buton, iar pe canalul următor, moderatoarea i se adresa în limba română unui domn care îi răspundea în limba rusă, fără ca cineva să traducă simultan conversația și fără subtitrare. 

Suntem la Chișinău, în capitala Republicii Moldova, și am venit să aflăm câte săbii încap într-o teacă, acolo, la granița de răsărit a Europei, în țara dintre Prut și Nistru. Acolo s-au ciocnit pe parcursul istoriei imperii și s-au amestecat popoare. Așa se explică și conglomeratul de națiuni care își duc viața pe malurile fluviului Nistru. Cei mai mulți sunt românii, dar printre și uneori peste ei, vremurile au adus ruși, ucraineni sau alte neamuri de prin întinsul imperiu sovietic, dar și turci sau bulgari migrați prin odată vastul imperiu otoman. La început de mileniu 3, lumea aceasta pare destul de liniștită. Unii privesc spre Occident, alții către Răsărit. Câteodată împreună, alteori unii peste umerii celorlalți.

Căderea de pe hartă 

Granița spre Transnistria (DW/Cristian Stefanescu)

”Granița” - Ultimul bastion al absurdității: de o parte și de alta a acestei gherete, fiecare om are mai multe pașapoarte, dar nimeni nu trece necontrolat

„Tu să te plângi împotriva noastră? Ești prost sau te faci? Trebuie să înțelegi: noi nu suntem recunoscuți de nimeni. Cui o să ne reclami?”, i-au râs în nas. Era râsul frustrat al celui pe care nimeni nu-l ia în serios, deși el ar fi în stare de orice grozăvie. Unul dintre vameși a dat cu pumnul în masă și a repetat cererea, mai întâi răstit, apoi pe un ton împăciutior: „Ne dai 200 de euro sau îți găsesc în mașină droguri sau arme. Ce preferi? Dacă nu ni-i dai, o să te ducem undeva unde n-o să mai știm nici noi cum să ajungem. Te închidem pe mai mulți ani și vei pierde mai mult. Hai, nu te prosti, plătește și du-te!”.

De fapt, Transnistria nu e chiar greu de răscolit, dacă îți propui cu adevărat să faci curățenie. Timpul pare că s-a oprit cândva, demult. Orice mișcare seamănă cu o mică furtună. Regiunea, flancată la Vest de Republica Moldova și la răsărit de Ucraina, este o limbă de pământ de-a latul căreia ai putea chiar trece fără să-ți dai seama, dacă drumurile nu ar fi atât de stricate.

Te întâmpină, la intrare, obstacolele amplasate de „pacificatorii” ruși și barierele improvizate ale așa-numitei „miliții de frontieră” a acestei autoproclamate republici pe care - chiar așa e, cum sună în frustrarea lor - nimeni în lumea asta nu o recunoaște. Nici măcar Rusia, cea care a moșit-o pentru a-și eterniza prezența militară la Nistru, în coasta Europei și cât mai aproape de NATO, și pentru că Moscova are o pasiune pentru conflicte înghețate în proxima-i vecinătate, pe care cea mai mică scânteie ar fi în stare să le detoneze. Între timp, statutul incert al zonei a dat o nouă valență Transnistriei: permite Rusiei să trimită de aici spre piața europeană diverse produse pe care, altfel, nu ar fi putut din cauza sancțiunilor.

Faptul că nu oricine are de unde plăti 200 de euro sau chiar mai mult nu este un impediment pentru cei care au uzurpat diversele poziții ale unei administrații fantomă. Tighina lui Ștefan cel Mare este un oraș situat pe malul „european” al fluviului, controlat abuziv de misiunea de pace rusească. Ocupanții îi spun Bender, pentru că așa îl numise cândva Suleiman Magnificul: „orașul de la fluviu”. Cartiere de blocuri ridicate în vremea lui Stalin sau Hrușciov încă mai păstrează însemnele conflictului armat din urmă cu aproape trei decenii, când, la destrămarea URSS, rusofonii din regiune au declanșat un război de secesiune, invocând teama unei eventuale uniri a Moldovei cu România. 

La Tighina, viața are un curs nedefinit și imprevizibil. Siguranța cetățenilor este, teoretic, asigurată de ambii foști combatanți: patrule moldovenești și patrule transnistrene. Într-unul din înghesuitele „hrușcioave”, blocurile sovietice construite pe vremea secretarului general PCUS, Nikita Hrușciov, trei tineri petrec, se îmbată, invită o prostituată și fac sex. Fata pleacă și, cinci minute mai târziu, la ușă apar câțiva milițieni transnistreni înarmați până în dinți, îi iau pe cei trei și îi închid sub acuzația de viol. Teoretic, urmele unui act sexual există. Practic, nimeni nu va ști ce s-a întâmplat acolo.

O justiție care funcționează după regulile bunului plac îi condamnă pe cei trei la temniță pe termen nedefinit, în vreme ce familiile sunt șantajate periodic cu sume imense în schimbul speranței de a-și mai vedea vreodată copiii în viață. Au vândut tot ce aveau prin casă. Au vândut și casa. Apoi și pământul. Și mașina. S-au împrumutat și au plecat să muncească în străinătate. Nu mai au de unde lua bani cu care să îi mituiască pe gardienii transnistreni. Au plătit zeci de mii de euro. Și nici măcar nu au garanția că cei trei băieți vor mai ieși vii de pe unde sunt închiși. Spiritul creștin, esență a Europei Orientale, invocat ca atare pe toate căile posibile de vocile Rusiei, sunt vorbe aruncate în deșert. Umanitatea s-a înfundat într-un subsol plin de igrasie al unei garnizoane sovietice de pe malul Nistrului.

Deutsche Welle a scris în 2015 despre tarifele practicate în justiția și închisorile din Transnistria; o îmbrățișare, de exemplu, costă 40 de dolari.

Pagini 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | Articol complet

Vă mai recomandăm