Între creativitate și încremenirea în proiect | România | DW | 26.04.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Ceremoniile realității

Între creativitate și încremenirea în proiect

Învățământul românesc este unul al memorării, iar nu al creativității. Din această cauză, curiozitatea elevilor este descurajată din fașă de către dascălii lor, care respectă cu sfințenie litera programelor școlare.

La 21 aprilie anul acesta, Organizaţia Naţiunilor Unite a aniversat, pentru a patra oară, Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei. Printre domeniile în care creativitatea este unul din factorii de bază ai dezvoltării unei societăți pe termen lung se află economia, în sensul larg al cuvântului, cercetarea, arhitectura, meșteșugurile (care la noi aproape au dispărut), muzica, filmul, mass-media și nu în ultimul rând educația și medicina.

Să luăm de pildă cercetarea, care a fost de-a lungul anilor ruda săracă în ceea ce privește alocarea fondurilor de la bugetul de stat. Unele institute de cercetare au fost desființate, iar altele nu și-au putut plăti salariații luni de zile. Cu toate că există o recomandare a Comisiei Europene de a crește alocarea bugetară pentru cercetare, condiție care trebuie îndeplinită pentru deblocarea unor programe operaționale, lucrurile stagnează. Programul de guvernare al alianței PNL-USR PLUS prevede că până în anul 2024 bugetul pentru cercetare va ajunge la 2% din PIB, în condițiile în care la fiecare rectificare bugetară acest domeniu vital a pierdut bani. Este adevărat însă că anul acesta fondurile alocate sunt cu 24% mai mari decât anul trecut.

Dacă e să vorbim despre arhitectură, realitatea e dezolantă. Primăriile orașelor, inclusiv Primăria Generală a Capitalei, au angajați în multe cazuri nu arhitecți, ci un fel de negustori pe piața construcțiilor. Numai astfel se explică construirea unor mastodonți gard în gard cu clădiri de patrimoniu, deși Planurile Urbanistice Zonale (PUZ-urile) au prevederi clare în ceea ce privește armonizarea peisajului urban. Nu puține sunt cazurile în care dezvoltatorii imobiliari mai adaugă un etaj sau o mansardă la cele prevăzute în proiectul aprobat. Sunt situații în care cumpărătorii au contractat un apartament și s-au trezit într-o mansardă. Ce se întâmplă cu arhitecții care închid ochii și își umplu buzunarele? Rămân în aceleași funcții. E pasăre rară să fi auzit de un arhitect în cătușe.

În mediul rural situația e asemănătoare. Casele specifice zonei dau imaginea unor bojdeuci pe lângă vilele, unele cu zeci de camere, ale dregătorilor de rang înalt. Satele românești și-au schimbat cu totul arhitectura, în ciuda imaginii idilice pe care mulți încă o mai păstrează. Nu se poate face nimic pentru zonele protejate declarate monumente ale naturii, așa cum se întâmplă în țările vestice? Nu, atâta vreme cât autoritățile locale distrug ele însele peisajul rural, fiind lăsate de capul lor de șefii de la centru. Mai mult, primarii și ceilalți funcționari sunt și dezvoltatori imobiliari pentru fețele politice care îi protejează. 

În căutarea creativității și a inovației dăm peste „lasă că merge și așa“. O mulțime de proiecte finanțate cu bani europeni nu sunt accesate tocmai din cauza împământenitului „lasă-mă să te las“. Ne plângem că importăm prea multe produse alimentare, dar în același timp cei care lucrează în agricultură refuză să se asocieze în ferme mici, să construiască silozuri pentru cereale, fabrici de lactate sau de produse din carne. O ciudățenie: țăranii noștri nu mai cultivă fasole. Dacă mergi în piață, vezi pungile de pe tarabe pe care scrie „fasole românească“. Am întrebat o dată o țărancă dacă chiar e românească și mi-a spus șoptit: „E din China, maică, da’ fierbe repede.“ 

Să căutăm creativitatea în Educație. Atunci când un elev rezolvă o problemă de matematică într-un alt mod decât cel din manual, dar ajunge la rezultatul corect, el va fi sancționat de profesor. Așadar abaterea de la litera manualului este o culpă și trebuie taxată ca atare. Profesorul nici măcar nu-l întreabă pe elev ce l-a determinat să abordeze o altă cale de rezolvare a problemei, când singur ar fi trebuit să realizeze că aici era vorba de creativitate. 

Învățământul românesc este unul al memorării, iar nu al creativității. Din această cauză, curiozitatea elevilor este descurajată din fașă de către dascălii lor, care respectă cu sfințenie litera programelor școlare. Puțini sunt cei care se apleacă și asupra spiritului învățării, care să-i facă pe elevi să participe cu tragere de inimă la ore. Pe lângă competiția pentru note mari, dascălii ar putea promova și o alta, cel puțin la fel de importantă: competiția creativității. Abia aceasta i-ar putea face pe copii să meargă zi de zi la școală ca la o întâlnire cu dialogul, cu dezbaterea, cu desfășurătorul de enigme proprii vârstei.

Despre învățământul formativ se vorbește de mulți ani, dar nici un ministru al Educației nu a trecut de la vorbe la fapte. Ajungând mari și ocupând un loc de muncă, elevii de acum, cei cu aripile creativității frânte încă de pe băncile școlii, vor auzi de la superiori zi de zi același „faci ce ți se spune“. Atât și nimic mai mult. 

Același instrumentar al încremenirii în proiect ne va ține captivi pentru că în anii de școală nu ni s-a permis să îmbinăm memorarea cu creativitatea. Și mă tem că lucrurile nu se vor schimba, cel puțin în viitorul apropiat.   

Vă mai recomandăm