Începe procesul în dosarul sclavilor minori din Maramureș

Există viață și dincolo de comunicările aride ale instituțiilor de ordine publică. De cele mai multe ori, coșmarul începe abia dincolo de exprimările pline de șabloane din anunțurile poliției sau din mesajele procurorilor. Când cazurile încetează să mai devină o goană după probe iar martorii își spun poveștile.

Una dintre aceste povești este cea a unor minori germani transferați să își spele conștiința și mințile de păcate în patriarhalul Maramureș. ”Traficați”, spune rechizitoriul, în baza căruia inițiatorii germani ai acestui proiect de așa-zisă reabilitare și complicii lor români au fost trimiși în judecată de procurorii de la Direcția de Investigații a Criminalității Organizate (DIICOT). Iar cele mai negre suspiciuni prind contur: ”metode barbare”, ”ținerea în condiții de veritabilă sclavie”, ”munci fizice epuizante”, ”bătăi repetate”, ”privare de hrană”, ”lipsire de libertate”, ”manevre medicale intruzive”, ”umilințe și acte specifice torturii”. Toate, aplicate unor copii între 12 și 18 ani.

Două state trase pe sfoară

Dosarul include 14 nume de persoane care au pus la cale această școală a groazei. Bert Schumann și soția acestuia, Babette, trebuiau să fie garanția promisiunii făcute de statul german unor părinți, ai căror copii cu probleme comportamentale vor descoperi, asistați, o cale corectă înapoi spre societate. Un efort pentru care statul german a plătit până la 6.000 de euro pentru fiecare caz în parte. La rândul lui, statul român a girat funcționarea acestui program, prin două instituții, Ministerul Muncii, care a emis o suspectă licență de funcționare, de vreme ce încadrarea juridică a centrului este neclară, și Protecția Copilului, care ar fi trebuit să monitorizeze periodic centrul.

Asistentul social local, însă, pare să fi fost mai degrabă cointeresat ca întregul proiect să poată funcționa liniștit în afara legii. În motivația magistraților maramureșeni care au anchetat cazul scria și că exista cel puțin o persoană care anunța din timp conducerea proiectului de iminența unor supracontroale, situație în care copiii erau sedați pentru a nu risca scurgeri de informații. Managerul de caz de la Protecția Copilului, Marcel Iusco, este de altfel unul dintre cei 14 trimiși în judecată de procurorii români antimafia.

Complici sunt și autoritățile locale, care au știut despre cele ce se petrec la Vișeu de Sus, și sătenii, care beneficiau de munca minorilor și primeau pentru asta între două și șase sute de euro. Acolo, în satele pierdute pe după văile Munților Rodnei, nu și-a pus nimeni niciodată problema că exploatarea prin muncă a copiilor este un delict. Acolo, cutumele arhaice și tradițiile locului au rămas neatinse de drepturile universale.

Metodele lui Schumann și detenția acestuia

Rechizitoriul publicat de DIICOT înșiră acuzații peste acuzații - de la trafic de persoane și relele tratamente aplicate copiilor (înhămați la căruțe alături de animale sau pedepsiți să stea în ger sau ploaie) până la deturnare de fonduri și spălare de bani (procurorii au găsit 137.000 de euro pe care familia Schumann nu îi poate justifica). Din mărturiile culese de anchetatori aflăm că, începând din 2014, de când datează primele informații culese despre rețeaua de la Vișeu de Sus, minorii nu au făcut niciodată școală, li se confiscau actele de identitate și orice mijloc de comunicare cu exteriorul și trăiau între pedepse și violențe. Copiii povestesc cum erau bătuți pentru a nu întrerupe muncile la care erau puși sau cum erau încarcerați. În funcție de reticența față de programele ”educaționale” inventate de Schumann, executau pedepse graduale, numite ”Matrose” (marinar), ”1 la 1” sau ”2 la 1”. Cea mai crudă dintre ele era ”2 la 1”: izolarea în camere în care singurul geam avea gratii, sub paza și la bunul plac al doi paznici români care poate îi lăsau la toaletă, poate nu, și de la care primeau hrană în derâdere, la limita subzistenței. Una dintre fete a povestit că s-a lăsat convinsă să i se monteze un dispozitiv anticoncepțional doar pentru a nu fi încarcerată la ”2 la 1”.

În mod paradoxal, la scurt timp după ce autoritățile române au demarat ancheta în cazul ”Projekt Maramureș”, inițiatorul Bert Schumann, investigat în arest preventiv din luna august 2019, a transmis presei o scrisoare deschisă, în care se plângea că este închis într-un beci întunecat, ale cărui ferestre de 30x30 cm sunt la nivelul trotuarului și au trei rânduri de gratii ruginite, că mâncarea pe care o primește zi de zi este un același terci cu o bucată de pâine albă, că nu poate lua legătura cu soția și apropiații, iar toaleta, care ocupă o parte a celulei în care este deținut, are o budă turceasă cu diametrul de opt centimetri.

Toamna trecută, cunoscuți ai familiei Schumann au transmis un mesaj redacției în limba română a Deutsche Welle, în care ne informau asupra condițiilor psihice precare pe care le au cei doi soți care au înființat centrul din Vișeu de Sus. Deutsche Welle a încercat, fără succes, să ia legătura în mai multe rânduri cu Babette Schumann și cu avocatul centrului „Projekt Maramureș”, Ioan Sas.