1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

În Germania s-a atins deja punctul critic

Kay-Alexander Scholz
10 noiembrie 2021

Aproape 40.000 de noi infectări în 24 de ore. Ca și când nu ar fi fost de ajuns că epidemia s-a reintensificat, acum se ceartă și responsabilii politici pe marginea competențelor de decizie.

https://p.dw.com/p/42kuQ
Coronavirus - ATI Germania
Imagine: picture alliance/dpa

O incidență atât de ridicată nu s-a mai înregistrat până acum în această pandemie de coronavirus. Institutul Robert Koch (RKI) a anunțat deja în ultimele trei zile la rând o medie la nivel federal de peste 200 de cazuri noi la 100.000 de locuitori în interval de șapte zile, cu tendință de creștere. Astazi s-a atins, potrivit RKI, incidenţa de 232,1, faţă de 213,7 marţi şi 201,1 luni. Cu o săptămână în urmă valoarea atinsă era de 146,6, iar cu o lună în urmă de numai 66,1. Regiunile cele mai afectate se află în landurile Turingia, Saxonia și Bavaria. În anumite zone, incidența se apropie chiar de 1000.

În decurs de 24 de ore s-au înregistrat la nivelul întregii Germanii 236 de decese. Astfel numărul persoanelor care au murit, fiind dovedit infectate cu virusul SARS-CoV-2, a ajuns la 96.963. 

Pentru a estima situația pandemiei, autoritățile federale și cele regionale se bazează acum în principal pe un alt indicator - așa-numita rată a spitalizării, care arată câte persoane infectate au nevoie de îngrijire în spital. La nivel federal, această rată este în scădere în ultimele zile. Totuși, valoarea acestui indicator este relativă. Între timp, în cifre absolute, la terapie intensivă cu COVID-19 se află la fel de mulți pacienți ca în urmă cu un an: aproape 2600, jumătate dintre ei având nevoie de respirație artificială. În prezent, câteva mii de paturi de terapie intensivă nu sunt disponibile, din cauză că lipsește personalul medical auxiliar calificat.

Potrivit RKI, în întreaga Germanie sunt disponibile în prezent mai puțin de 3000 de paturi de terapie intensivă. În curând, anumite spitale ar putea decide din nou amânarea unor operații planificate deja și o reducere a activității în ansamblu. Există deja avertismente în acest sens.

Politicienii și cercetătorii se așteptau deja la o astfel de desfășurare, deoarece cota vaccinării (aproximativ două treimi din populație) este considerată insuficientă pentru a opri pandemia. Situația nu este ajutată de faptul că în Germania tocmai se petrece o schimbare de guvern iar anumiți actori politici sunt în dezacord în provinţa politicii anti-coronavirus.

Următorul guvern vrea o direcție mai bună în politica anti-coronavirus

Până acum, măsurile anti-Covid s-au luat pe baza juridică oferită de legea "situației epidemice de urgență de amploare națională". Ceea ce înseamnă că guvernele federal și de land puteau lua decizii ocolind parlamentele, care mai aprobau doar punerea în aplicare a măsurilor. Pe baza unei liste cu 14 măsuri introduse suplimentar în legea de protecție împotriva infecțiilor, premierii de land și cancelara Angela Merkel au decis ce este de făcut. Și ministrul Sănătății, Jens Spahn, a putut acționa prin ordonanțe, deci tot ocolind Bundestagul.

Germania| Coronavirus - conferință de presă noile reglementări privind starea de urgență pandemică
Coaliția "semafor" (SPD, FDP și ecologiști) a lucrat deja împreună pe marginea politicii anti-coronavirus, chiar înainte de existența oficială a coaliției de guvernare. De la stânga: Marco Buschmann (FDP), Katrin Göring-Eckardt (Verzi), Dirk Wiese (SPD)Imagine: Kay Nietfeld/dpa/picture alliance

Cele trei partide care vor forma probabil noua coaliție de guvernare - SPD, FDP și Verzii ecologiști - s-au înțeles la sfârșitul lui octombrie să aplice un nou plan. Deviza lor: altfel decât până acum! "Situația de urgență epidemică" ar urma să nu mai fie prelungită. Ea expiră pe 25 noiembrie.

"Legal și conform Constituției"

Schimbarea de plan ar urma să fie operată din două motive. Primul: există îngrijorarea că tribunalele regionale ar putea anula anumite măsuri anti-coronavirus, așa cum s-a și întâmplat deja, a precizat Katrin Göring-Eckhardt, șefa grupului ecologist în Bundestag. S-ar evita astfel neclaritățile de ordin juridico-legal.

Germania Berlin ședința de constituire a noului Bundestag
Bundestagul urmează să decidă din nou în politica anti-coronavirusImagine: Markus Schreiber/AP/picture alliance

Al doilea: "Trebuie să revenim la separarea obișnuită a puterilor în stat", a declarat liderul parlamentar al grupului liber-democraților din FDP, Marco Buschmann. Pentru a face din nou politica anti-coronavirus "mai conformă cu Constituția".

O nouă lege de protecție împotriva infecțiilor ar urma să fie adoptată înainte de 25 noiembrie. Proiectul de lege se află deja în Bundestag. Acesta este analizat în grupurile parlamentare, cu experți și în plenul legislativului federal. Într-o reuniune specială parlamentară, pe 18 noiembrie, proiectul de lege va fi supus la vot.

Gata cu lockdown-urile? Ce s-ar mai putea schimba?

O măsură importantă, cu efect imediat: testele rapide gratuite vor fi reintroduse, după ce fuseseră anulate în urmă cu câteva săptămâni.

Se vor face teste numeroase mai ales în căminele pentru vârstnici și persoane care necesită îngrijire specială, unde vor fi testați zilnic vizitatorii, îngrijitorii, dar și personalul de la bucătărie și cel responsabil cu curățenia. Măsura este aplicată deja în anumite landuri și va exista în curând un cadru legal general pentru ea, valabil în toată Republica Federală.

În plus, vaccinările cu a treia doză vor fi mai bine organizate. Medicii de familie vor trimite oamenilor invitații pentru a primi doza booster.

Potrivit relatărilor de presă, în proiectul de lege nu s-ar afla și așa-numita regulă 2G - adică permiterea accesului în diverse domenii ale vieții publice doar celor vaccinați sau vindecați. Regula 2G este aplicată deja în anumite landuri, de exemplu în Saxonia; măsura ar urma să fie introdusă și la Berlin.

Coronavirus - terapie intensivă
Spitalele își fac griji cu privire la capacitățile disponibile la terapie intensivăImagine: Peter Kneffel/picture alliance/dpa

Alte măsuri ce vor fi aplicate în continuare sunt purtarea măștilor de protecție, respectarea regulilor de igienă și limitarea numărului de persoane la anumite evenimente și în anumite domenii ale vieții publice. Potrivit lui Buschmann, nu vor mai exista lockdown-uri generale. Cele mai dure instrumente din legea de protecție împotriva infecțiilor ar urma să fie "dezactivate".

Anumite landuri nu sunt de acord

Există totuși și un plan B, elaborat de decidenții de până acum. Unele landuri federale doresc prelungirea stării de urgență și speră să aibă o nouă reuniune în acest sens cu Merkel.

Disputa se poartă între timp pe un ton ascuțit. Premierul Saxoniei Michael Kretschmer le-a reproșat celor care ar urma să formeze noua coaliție de guvernare că ar vedea lucrurile doar din perspectiva limitată "din zona Berlin-Mitte", că ar da dovadă de o voință de cooperare redusă și că ar duce lipsă de competențe.

Landurile ar fi putut prelua responsabilitatea directă asupra măsurilor anti-pandemie, dar ele au preferat un cadru general stabilit la nivel federal. Acum este criticată inclusiv eventuala sursă a acestui cadru general. Noile prevederi vor trebui oricum aprobate și de landuri, în Bundesrat, camera superioară a legislativului german. Acest lucru ar urma să se petreacă pe 19 noiembrie.

Din "Berlin-Mitte" a venit între timp mesajul că se va discuta desigur cu landurile. Cine susține că landurile "au fost lăsate neprotejate, acela minte", a declarat politicianul FDP Buschmann. Doar au primit un nou cadru legal.