În Europa se sună deșteptarea în reacție la islamul politic | Europa | DW | 13.11.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

În Europa se sună deșteptarea în reacție la islamul politic

Sporesc semnalele indicând că Europa sună deșteptarea, alarmată fiind de pericolul islamului politic. Se întrevede o schimbare decisivă la Paris, Berlin Viena? Bine ar fi, pentru democrație și civilizația iudeo-creștină.

Poarta Brandenburg din Berlin, în culorile tricolorului francez, în solidaritate cu victimele atentatului islamist de la Paris

Poarta Brandenburg din Berlin, în culorile tricolorului francez, în solidaritate cu victimele atentatului islamist de la Paris

De globala provocare islamistă, neglijată în mare măsură de mass-media, în ciuda recentei decapitări pe un stadion din Mozambic a 50 de copii, femei și bărbați, nici America următorilor patru ani, nici Europa nu se vor putea ascunde. Scriam recent că nu se mai poate cu politicile identitare și cu rasismul zis ”antirasist”, promovând o prezumtivă ”justiție” socială, care-și bate joc și de justiție și de interesele reale ale societății. Cu tot cu ale milioanelor de musulmani moderați, pe nedrept detestați în siajul unor fapte teroriste. Și că, dacă vrea să supraviețuiască, Europa, nu doar musulmanii ei, trebuie să întoarcă foaia. Dar nu cândva, în viitor, ci acum.

Iată că atentatele teroriștilor musulmani care au însângerat recent două capitale europene au generat remarcabile reacții politice și legislative, nu doar la Paris și Viena, ci chiar și la Berlin, în ciuda maselor de simpatizanți turci ai lui Erdogan din Germania.

Schimbarea de macaz și preliminariile ei 

Liderul Franței și-a modificat retorica, proclamând, memorabil, intrarea Hexagonului în primul său ”război cu separatismul islamist”, orice va fi însemnând această sintagmă. O cu totul altă Angela Merkel decât feblețea imigranților din 2015 l-a secondat, pronunțându-se recent în favoarea ”mai bunei apărări a frontierelor externe ale UE. 

La Viena, un cancelar tânăr, competent și tot mai hotărât a reacționat adecvat la crimele oribile ale unui june terorist simpatizant al statului islamic. Sebastian Kurz a anunțat promițătoare modificări legislative, conținând înăspriri sensibile și demult necesare ale codului penal federal al micii republici din Alpi. Care s-a despărțit și de ineptul ei șef al serviciilor secrete, incapabile să adune unu cu unu. Și unu cu doi. În speță pe un terorist de origine albanezo-macedoneană cu doi jihadiști din Germania. Ucigașul austriac se întâlnise cu ei, în iulie, la Viena, la scurt timp după ce fusese eliberat înainte de termen, nu se știe bine de ce, din pușcăria în care ar fi trebuit, ca terorist, să zacă și acum, astfel încât să nu iasă, înarmat cu o pușcă de asalt, pistol și macetă, să asasineze sălbatic, doar câteva luni mai târziu, patru oameni nevinovați. 

Unde s-au împotmolit informațiile care ar fi putut determina dezamorsarea acestei bombe ambulante? De pildă cele despre semnificația tentativei jihadistului austriac de a-și procura muniție de război? Sau cele despre moscheile azi, într-un târziu, închise, care l-au radicalizat?

Nu e clar. Poate în meandrele și minciunile pioase ale corectitudinii politice. Probabil că s-au înecat în mlaștina fricii de catalogarea unei atitudini ferme ca fiind, chipurile, ”rasiste”. Poate că le-a sufocat nu doar prostia și ignoranța, ci și mizeria groasă a complicității stângii cu militantismul și radicalismul islamic. Și, cert, le-a sugrumat o birocrație fatală, marcată de toate neajunsurile unei structuri îmbătrânite în rele, populate și conduse de lași, proști, incompetenți și răuvoitori, hotărâți să nu-și riște vreodată lefurile și pensiile grase.    

Președintele Franței, Macron, și cancelarul Austriei, Kurz, par să fi înțeles în fine cât de cruntă, pentru nevinovați, e toleranța față de intoleranță, și ce înseamnă pasivitatea cuplată cu restrângerea vinovată a catalogului demersurilor pe care o democrație e îndrituită să le adopte, spre a se proteja de încercările terorist-totalitare, de a o demonta. 

Liderul de la Viena a adoptat, așadar, un pachet de măsuri care nu se rezumă la supravegherea electronică, preventivă, a bombelor ambulante cu explozie întârziată, sub forma teroriștilor potențiali, puși în libertate. Ci și recluziunea preventivă, perpetuă, a teroriștilor condamnați care nu s-au deradicalizat credibil. Apoi, modificarea codului penal astfel încât să includă și un delict al ”răspândirii islamului politic”, precum și crearea unei procuraturi specializate pe terorism. 

În fond, potrivit liderului austriac, dacă, spre a se elimina primejdia, e admisibil să fie închiși pe veci ”criminalii periculoși cu anomalii psihice, de ce să nu poată fi închiși, la fel, teroriștii rămași periculoși”? 

Concluzia lui Kurz e firească. Pot fi. Rămân însă deschise, între altele, două întrebări presante. De ce abia acum? Și de ce nu e posibilă detenția preventivă înaintea comiterii de crime, la care au recurs, în faze de război și de conflict masiv cu terorismul, democrații funcționale, precum cele anglo-saxone și cea israeliană? Care e, oare, logica menținerii preventive, sine die, după gratii, a unor delincvenți penali care și-au ispășit pedeapsa, dar nu și a unor inși care dau semne clare că reprezintă un acut pericol concret?

Volta stângii germane

Și la Berlin s-a evidențiat că Europa dă semne inconfundabile să se trezească la realitățile funeste ale islamofascismului. Sporite de manipulări turcești, de Frăția Musulmană, de complicitățile stângii, oarbe la refuzul unor largi segmente ale imigrației musulmane, rămase captive colectivismului islamist, de a se integra, prin asumarea democrației, riscurile implicate de ascensiunea acestui tip de fascism pentru unitatea Europei au devenit clare și cancelarei.   

Notabilă e, în context, și aparenta revenire din letargie a stângii. Iar în interiorul ei e frapantă deșteptarea ambițiosului ex-lider al tineretului social-democrat german, Kevin Kühnert. Fostul purtător de vorbe al radicalilor partidului său progresist, care anvizajează conducerea SPD, a făcut brusc mari descoperiri geopolitice. După uciderea lui Samuel Paty și tăcerea grea a stângii germane la acest omor sinistru, Kühnert a sesizat, uimitor, că drepturile omului ”sunt universale”; că pare a fi un ”sâmbure de adevăr” în impresia potrivit căreia mentalitatea stângii împarte ”victimele și făptașii în corecți și incorecți”; și că nu se cade să se lase ”doar dreptei sau rasiștilor” misiunea de a deschide gura și de a combate ideologia islamistă spre a se apăra valori ”proclamate de stânga”.  

Oare ce semnalizează noul său entuziasm libertar în favoarea unei ”societăți a oamenilor liberi și egali”? E un foc de paie? Un simplu elan tineresc? O abilă manevră tactică de promovare a carierei personale prin lansarea de utile semnale de dreapta, menite a compensa vechi ieșiri extremiste? Sau e încă un indiciu al unei modificări de substanță la stânga și în clasa politică berlineză, în reacție la schimbări de amploare, globale și regionale? 

Aș fi recomandat, în context, un scepticism sănătos, dacă uimitoarea convertire la bun simț a lui Kühnert nu s-ar potrivi mănușă reorientării șefului ecologiștilor germani, Habeck, care a revendicat ceea ce și liderul verzilor a numit, în fine, ”toleranță zero față de islamism”, precum și seriei înnoirilor politice memorabile, de la Washington la Abu Dhabi și de la Paris și Viena. 

Gura de aer a unui reality check dezabuzat

Cât de grea riscă să fie însă reoxigenarea cerebrală în contact cu aerul realității, după adânca scufundare a stângii în tenebre ideologice și repatrierea creștin-democraților din rătăcirea lor împăciuitoristă, reiese din amara experiență a lui Hamed Abdel-Samad. Care și-a luat recent adio, în semn de protest, de la așa-zisa ”Conferință pentru Islam” a statului german, o structură instituțională oficială, menită să promoveze ”integrarea musulmanilor”. Dezabuzarea lui Samad e instructivă și dureroasă. 

Fiu al unui imam sunit, devenit celebru scriitor, politolog și critic arab al islamului, din unghiul căruia, potrivit unui interviu acordat revistei Cicero, profetul e un ”fascist” și un ”criminal în masă”, de vreme ce ”decapita 900 de oameni pe zi, care se predaseră”, egipteanul Hamed Abdel-Samad trăiește în Germania amenințat de jihadiști și apărat permanent, de ani de zile, de polițiști. E asediat nu doar de salafiști, ci vituperat și de stânga politic corectă, precum alți experți de marcă, originari din Orientul Mijlociu, apărați zi și noapte de polițiști germani, ca Seyran Ates. Sau ca psihologul arabo-israelian Ahmad Mansour.  

Cu toții cunosc avertismentul anti-antisemit al recent dispărutului lord Jonathan Sacks, un rabin britanic, potrivit căruia ”ce începe cu evreii nu se termină niciodată cu ei, cum s-a văzut la Hitler, la Stalin sau acum la islamul radical. Antisemitismul e semnalul de alarmă cel mai clar, anunțând  că ni se va ataca demnitatea, libertatea și integritatea ”. 

Dar în fața tot mai abundentei influențe turcești într-o Germanie în care mulți musulmani afișează un antisemitism virulent, iar un elev de 11 ani și-a amenințat recent profesoara berlineză cu decapitarea, oare ce pot întreprinde câteva, prea izolate spirite lucide? Cum ar putea contracara o mână de disidenți nesusținuți de oficialități ori de hipstereasca elită politică de stânga șantajul islamului politic exercitat de ani asupra statului german, în baza infrastructurii islamiste, create de regimul Erdogan, de Frăția Musulmană și de iranieni?

Majoritatea moscheilor din Germania, reliefează Samad, refuză să angajeze imami educați (antiradical) la universități germane, ”predică un islam retrograd, îi îndoctrinează și îi înspăimântă pe copii, determinându-i să urască valorile apusene”. Și, ”chiar dacă nu cheamă expresis verbis la jihad, constituie prima treaptă, periculoasă, pe scara radicalizării”. Din copiii suiți pe ea își vor recruta soldații organizații ca Al-Qaida sau Statul islamic. 

Or, Conferința pentru Islam creată în Germania în 2006, în reacție la mega-atentatele de la 9/11 din America, n-a făcut riguros nimic spre a contracara acest pericol, față de care avertiza și Necla Kelec, la patru ani de la înființarea acestei structuri: Organizaţiile islamice din Germania "nu sunt nici democratice, nici independente", spunea socioloaga, deplângând în 2009 ”eșecul Conferinței pentru Islam”, pentru că ”dialogul mult-lăudat nu s-a produs cu adevărat. Asociaţiile islamice au solicitat drepturi suplimentare, fără a prelua însă responsabilitatea pentru problemele ivite în Germania în numele religiei musulmane". 

Căci ”asociaţiile islamice nu-şi doresc de fapt integrarea în societatea germană, din moment ce privesc valorile occidentale ostil”. Or, ”de vină nu sunt doar organizaţiile islamice, ci şi politicienii germani”, scria Kelec atunci, în Frankfurter Allgemeine Zeitung, ”de vreme ce le acordă musulmanilor tot mai multe drepturi, fără a se gândi la consecinţe și la aspectele problematice ale islamului”. 

La mai bine de un deceniu de la ieșirea din Conferința pentru Islam a deziluzionatei Necla Kelec, a plecat acum și Samad trântind ușa. Căci între timp nu s-a ameliorat nimic. Dimpotrivă. Samad s-a văzut silit să condamne în termeni și mai categorici neajunsurile deplânse de Kelec. La care a adăugat acuza întemeiată privind praful aruncat în ochi germanilor de un minister de interne și de o clasă politică mimând echidistanța și menajarea intereselor generale, deși s-au rezumat la a ceda șantajelor organizațiilor islamice dirijate din afara Germaniei, în care Berlinul a pompat, zadarnic, sume enorme.  

Le-a vârât în buzunar sute de milioane de euro, fără ca guvernul să dea vreodată socoteală publică, democratică, pentru aceste investiții fie futile, fie contraproductive. Căci toate asociațiile cu pricina au refuzat categoric să discute combaterea radicalizării, antisemitismului și violării egalității în drepturi a femeilor și bărbaților, subiectele cheie propuse în zadar de Samad. 

Cauze locale și globale ale deșteptării

Potrivit lui Samad, cu banii dăruiți de nemți, moscheile și asociațiile turcofone care le patronează au clădit o ”infrastructură numai bună să-i facă publicitate, înainte de alegeri, lui Erdogan, să instige contra kurzilor și să facă propaganda pentru războiul sirian sau armean”. Iar singurul partid care s-a opus acestor politici falimentare ar fi fost, conform politologului egiptean, populistul AfD. 

Or, AfD și lideri ca Trump populează coșmarurile stângii europene. Una bântuită și de efectele succesului politic intern și, nu în ultimul rând extern, al unui președinte al SUA care, profitând de frica de expansiunea fundamentalistă șiită, iraniană, a raliat de partea Americii și a Israelului lumea arabă, fără să piardă susținerea a peste 70 de milioane de alegători americani. 

Treziți ei înșiși de ciocnirea de realități, care schimbă mentalități, gânditorii arabi înțeleseseră, anterior, că islamul politic nu le amenință doar emirilor pozițiile și bogăția. Alimentând ura față de alteritate, islamul politic hrănește terorismul. Edificați în fine, aparent, emirii și gânditorii arabi le cer acum europenilor, tot mai stăruitor, ”să pună capăt împăciuitorismului față de islamism”, după cum s-a exprimat recent, la Ierusalim, un jurnalist palestinian.

Se va putea trezi stânga germană și europeană durabil din nesimțire, poltronerie, minciună, ipocrizie, complicitate și culpă, ca și din scandaloasa risipă ori reaua adjudecare de resurse și energii, necesare salvării societăților deschise? Se va putea dezice clasa politică europeană de tolerarea intoleranței, spre a-și reasuma, viguros, moștenirea iluministă și aderența la valori liberale, universale? O va lăsa îndoctrinata și radicalizata elită mediatică și academică din vest? Poate. Ciocnirea de realitatea dură a terorismului și frica de voturile populiste ar putea să-i ajute pe unii să-și revină. Dar să nu fie tardiv.