Ţelurile mileniului la Adunarea Generală a ONU

Cu sapte ani ani în urma, când statele membre ale Organizatiei Natiunilor Unite si-au stabilit cele opt teluri a fost vorba mai degraba despre o declaratie de intentie facuta în euforia noului mileniu: reducerea saraciei la jumatate, la nivel mondial, acces la educatie pentru toti copiii, egalitate între sexe, reducerea mortalitatii infantile, combaterea maladiei SIDA sau a altor boli, protectia mediului înconjurator si stabilirea de parteneriate între zonele sarace si cele bogate de pe glob.

În 2000, nicio tara nu s-a gândit ca va trebui sa respecte aceste promisiuni pâna la ultima. Cu toate acestea, dupa o runda de convorbiri zbuciumata, la Adunarea Generala a Natiunilor Unite din septembrie 2005 pîna si ultimului semnatar i-a fost limpede: obiectivele trebuie îndeplinite. Acesta este criteriul dupa care suntem judecati, iar premize în acest sens au existat - susţine Eveline Herfkens, coordonator la Natiunile Unite.

„Este pentru prima oara în istorie când tarile donatoare au recunoscut, în sfârsit, ca, partial, ele sunt problema si s-au obligat sa devina o parte a solutiei"

Totodata, a fost pentru prima oara în istorie când atitudinea „las` ca rezolvam noi" s-a transformat în piatra de temelie a unui parteneriat. Ar fi fost naiv sa credem ca tarile pot ajunge la un anumit grad de dezvoltare numai cu sprijin din afara.

„Lectia pe care am învatat-o dupa 40-50 de ani de ajutor de dezvoltare este ca noi, tarile donatoare, am distrus cu toate proiectele, prioritatile si procedurile noastre capacitatea tarilor sarace de a fi responsabile pentru propria dezvoltare. Au irosit atâta timp si energie pentru a ne da socoteala încât au uitat de responsabilitatea fata de propriile popoare. Telurile mileniului nu vor fi niciodata atinse daca guvernele nu fac nimic, iar cetatenii trebuie sa le traga la raspundere", spune Eveline Herfkens.

Piatra de temelie exista, dar bilantul provizoriu este descurajant. Sunt tari în care toate obiectivele propuse vor putea fi îndeplinite. În majoritatea statelor însa nu vor putea fi atinse decât doua-trei din cele opt teluri propuse. Fiecaruia ar trebui sa-i fie limpede ca aceste deziderate nu se pot împlini numai prin sporirea ajutoarelor de dezvoltare din partea statelor puternic industrializate.

În total, în tarile bogate, traiesc un miliard de oameni la limita subzistentei; în tarile în curs de dezvoltare numarul acestora se ridica la doua miliarde. 0,7% din produsul intern brut, atât cât au promis sa ofere statele dezvoltate pâna în 2015, nu ajung pentru a combate saracia în lume.

„Sporirea ajutoarelor financiare de dezvoltare este numai una dintre multele promisiuni pe care le-am facut. Consider ca la fel de importante ar mai fi si celelalte angajamente ale noastre, de pilda liberalizarea comertului mondial, astfel încât sa poata contribui la cresterea economiei statelor în dezvoltare. Doua treimi din populatia saraca locuieste în zone rurale si este dependenta de agricultura. Atâta vreme cât noi, europenii, le distrugem mijloacele de subzistenta cu subventiile noastre la exporturi si nu le oferim acces pe piata, nu vom realiza obiectivele propuse. O modificare radicala a acordurilor comerciale internationale este cel putin la fel de importanta pentru sprijinul oferit tarilor sarace"