Învătământul religios şi icoanele din şcoli

Biserica ortodoxă insistă ca învătământul religios să fie obligatoriu pînă la clasa a 12.-a cu posibilitatea de renunţare individuală numai la cerere expresă şi scrisă. În acest sens BOR a iniţiat, de curînd, campania „Nici un liceu fără Dumnezeu“. Pe de altă parte, mulţi elevi deplîng calitatea slabă a învătământului religios. Organizaţii neguvernamentale precum Liga Pro Europa au rezerve serioase fată de conţinutul multor manuale de religie şi critică faptul că, deseori, ora de religie este una confesională.

Nu în ultimul rînd, şi icoanele din şcoli au ajuns subiect controversat. Un profesor din Buzău luptă de mai bine de trei ani pentru scoaterea icoanelor din şcoli. Este vorba de Emil Moise, profesor de filozofie. Deşi, tribunalele i-au dat, de mai multe ori, cîstig de cauză, icoanele din şcoli au rămas. Keno Verseck l-a vizitat pe cel care in mass media a fost numit „demolatorul de icoane”.

Clasa a noua din colegiul agricol „Dr. C. Angelescu“ din Buzău. Profesorul Emil Moise, 39 de ani, cunoscut prin acţiunile sale împotriva icoanelor din şcoli, ţine ora de logică. Ca de obicei, dictează puţin si discută mult. Şi, bineinţeles, în sala de clasă a lui Moise nu se gaseşte nici o icoană.

Emil Moise: „Prezenţa simbolurilor religioase în scoală nu afectează numai copiii de altă confesiune. Afectează în opinia mea toţi copiii, pentru că dogmatizează ceea ce nu e menirea şcolii. Chiar îi este interzisă să dogmatizeze. Prin urmare, prezenţa unui simbol religios afectează inclusiv copiii ortodocşi, nu numai copiii de altă confesiune”.

Emil Moise a fost muncitor într-o întreprindere de geamuri, apoi contabil la primăria Buzău, mai târziu a studiat filozofie şi a devenit profesor în toamna 2001. În aceeaşi toamnă a fost şcolarizată si fetiţa sa Teodora. Curînd, Moise avea să se ciocnească cu profesoara ei de religie.

Emil Moise: „A venit fetiţa mea acasă şi mi-a spus, seara, cînd stăteam la masă, tata, te rog să-mi dai şi mie zece mii de lei că vreau să-mi iau o cruciuliţa. Bine, am scos zece mii de lei şi i-am dat să-şi ia o cruciuliţa, dacă ea vrea să-şi pună cruciuliţă la gât. Şi zice aşa ne-a zis doamna învătătoară. Foarte bine, dacă aşa v-a spus doamna profesoară de religie şi tu vrei să-ţi iei cruciuliţă, poftim. După care îmi spune, ne-a zis că dacă nu luăm cruciuliţă ne apare diavolul la geam şi o să avem numai lucruri rele. Am fost a doua zi la şcoală, am contactat profesoara de religie şi am zis, doamna, cum vă puteţi permite să spuneţi aşa copiilor?! Cum să spuneţi că vine diavolul?! Nu discut cu Dumneavoastră, eu discut cu Maria Fecioara”.

Cu toate că Emil Moise este creştin-ortodox, astfel de întîmplări l-au determinat să inceapă, acum trei ani, prima sa actiune juridică: A cerut la inspectoratul şcolar Buzău să se scoată icoanele din şcolile judeţului. A fost refuzat, a urmat un şir de procese. În noiembrie 2006, Consiliul naţional pentru combaterea discriminării i-a dat dreptate. De atunci, mai multe tribunale au confirmat decizia CNCD, ultima dată Curtea de Apel Bucureşti, la sfîrşitul lunii februarie. Totuşi, icoanele au rămas în şcoli. Iar Emil Moise primeşte, din cînd în cînd, ameninţări.

Emil Moise: „Consilierul episcopului Buzăului mi-a transmis printr-un coleg de la şcoală, profesor de religie, să mă duc că am un loc de veci rezervat să mi-l dea ca să-l folosesc, mi-l dă gratis. Sînt o gramadă de astfel de chestii, inspecţii pe care le-am avut la şcoală, un telefon pe care l-am primit, cineva m-a înjurat şi pe mine şi pe familia mea, sînt cîteva lucruri peste care nu poţi să treci pentru că n-am făcut rău nimănui, eu am solicitat doar să se respectă drepturile copilului. Poate că am dreptate, poate că n-am dreptate. Dar am solicitat ceva ce eu am crezut că este rău să se îndrepte. Mai mult, statul român mi-a dat dreptate!“