Între pămînt şi cer, între calitate şi bani

Dacă cu greu poate fi aflat printre vizitatorii muzeelor, vreunul căruia să nu-i placă tablourile lui Van Gogh, situaţia se modifică sensibil în spaţiul galeriilor, saloanelor şi muzeelor de artă contemporană. Cvasi-simultaneitatea la Basel a două manifestări cu totul ieşite din comun în domeniul artei – retrospectiva creaţiei peisagistice a lui Vincent Van Gogh şi tradiţionalul Salon Internaţional de Artă - este cea care oferă vizitatorilor sosiţi din toate colţurile lumii rara şansă de a se delecta privind tablourile genialului pictor autodidact şi de a se confrunta cu formele avangardei postmoderniste.

Calitate excepţională în schimbul banilor este moto-ul celei de-a 40-a ediţii a salonului internaţional ART Basel. Între pămînt şi cer – sună titlul expoziţiei Van Gogh - deja din primele zile după vernisaj, luată cu asalt de public. Cele două evenimente coincid doar cîteva zile. ART Basel îşi închide porţile pe 14 iunie în timp ce Muzeul de Artă găzduieşte pînă la sfîrşitul lunii septembrie 70 de tablouri ale lui Van Gogh, aduse din toate colţurile lumii, din muzee de stat şi colecţii particulare, la care se adaugă şi cîteva din pînzele maeştrilor care l-au influenţat: Corot, Manet, Degas, Sisley, Pissaro, Signac, Renoir, Gauguin, Cezanne…

Ideea de a-i grupa pe mentorii lui Van Gogh în această expoziţie, este complementară unei alte celebre manifestări închinată lui Van Gogh.La Muzeul din Amsterdam, ce poartă numele artistului, retrospectiva consacrată împlinirii a 150 de ani de la naşterea sa, reunea şi tablourile pictorilor moderni, influenţaţi de maestrul olandez.

Pavilioanele internaţionale de artă, în care peste 300 de galerii expun creaţiile a 2.500 de artişti plastici sunt dincolo de statutul lor promoţional, expresia condensată a globalizării pieţei obiectelor de artă. Dacă tablouri sau sculpturi ale clasicilor modernităţii sfidează prin preţul de vînzare criza economică şi financiară, creaţii ale tinerilor artişti oferă celor cu mai puţină dare de mînă dar cu un gust estetic sigur, şansa de a achiziţiona ce le place. În ansamblul lor, exponatele ediţiei jubiliare ART Basel au o calitate excepţională afirmă organizatorii. Se confirmă astfel, din nou, cel puţin două opinii emise de experţi: valoarea obiectelor de artă este mai puţin vulnerabilă la capriciile fluctuaţiilor bursiere. Apoi, aşa cum şi istoria artei o dovedeşte, cine colecţionează în scopuri pur speculative îşi asumă totdeauna un risc. În schimb cei care „cumpără”, ghidaţi doar de propriile idei şi preferinţe, ajung să deţină în cele din urmă colecţiile cele mai valoroase fiindcă ele au pur şi simplu „un suflet.”

O expoziţie „de suflet” se dovedeşte a fi dispunerea documentată, aproape didactică nu însă şi plicticoasă a preţioaselor 70 de tablouri în care „Vincent” cum îi plăcea pictorului olandez să se semneze, a adus o laudă frumuseţii lumii exterioare. Răpus de tulburările nervoase Van Gogh îşi pune singur capăt vieţii la doar 37 de ani. Mitul „Vincent" se încheagă însă deja din timpul vieţii artistului. Simplitatea tulburătoare a motivelor alese, vibraţia care cuprinde tabloul, începînd cu dinamica penelului, cu consistenţa pastei şi terminînd cu francheţea rafinată a culorilor, converteşte în plan figurativ natura exterioară a peisajelor în stări sufleteşti.

Misterul neliniştitor al unei livezi de măslini, contorsionarea chiparoşilor sub cerul unei nopţi de vară pe care secera subţire a lunii s-a ridicat ca o subtilă ameninţare, albastrul adînc, ameţitor , al cerului întrezărit printre copacii din grădina sanatoriului Saint Paul, sporirea luminozităţii paletei cromatice pe măsură ce mintea artisului se întuneca – rămîn adînc întipărite în memoria vizuală şi afectivă a vizitatorului.

Şocul resimţit la contactul cu tablourile lui Van Gogh, amplificat poate şi de legenda dramaticei şi scurtei sale vieţi, este deopotrivă unul estetic şi existenţial. Estetic, deoarece creaţia lui Van Gogh oferă rar întîlnitul caz prin care, în pofida naturii inteligibile, univoce, accesibile, a temelor alese şi a popularităţii tablourilor sale, misterul rămîne intact.

Ocolind grupurile de vizitatori „ghidaţi” în saloanele muzeului de artă din Basel, strecurîndu-mă în apropierea imediată a tablourilor, cu grija de a nu traversa cîmpul vizual al unor vizitatori ţintuiţi locului, ascultînd explicaţiile prin căşti, revenind în sălile ceva mai aerisite, în dreptul unor peisaje care-ar fi putut fi şi cele din ţinutul meu natal, mi-a revenit subit în memorie, un refren, un crez pe care mă gîndeam că şi „Vincent” l-ar fi putut îngîna: „dar eu, eu cu lumina mea, sporesc a lumii taină…”

AUTOR: Rodica Binder

REDACTOR: Alina Kühnel