Între democraţie şi utopie

Nu puţini sunt nedumeriţi. De ce s-a arătat oare Merkel de acord cu un ajutor atât de impopular, care a costat-o de altfel controlul integral asupra puterii? Fiindcă e limpede că eşecul renan al partidelor de centru-dreapta va împiedica reformele de anvergură, avute în vedere de creştin-democraţi şi liberali, întru modernizarea şi amplificarea competitivităţii internaţionale a Germaniei.

Cu toate acestea Merkel pare să nu fi avut de ales. In joc nu era doar Grecia, sau alte state din UE ajunse în prag de faliment. Miza era salvarea monedei euro şi deci a stabilităţii întregii zone a acestei monede, cuprinzând o serie întreagă de ţări, între care şi Germania. Destabilizarea acestei zone ar fi pus în acut pericol întreaga construcţie europeană, după cum a ţinut Merkel să evidenţieze la Aachen, în cursul ceremoniei de decernare a premiului Carol cel Mare acordat premierului polonez Donald Tusk.

Or, actuala construcţie europeană este opera mai multor generaţii de oameni politici creştin-democraţi, social-democraţi şi liberali. Ea exprimă esenţa eforturilor depuse, timp de decenii, de elita politică postbelică din vestul Europei, elită din care face parte şi cancelarul şi întreaga conducere a partidului ei.

Acestea fiind spuse, rămân deschise o serie de întrebări. Merita oare salvată Grecia? Moneda euro? Uniunea Europeană? Şi au fost ele cu adevărat salvate?

În toate aceste chestiuni îndoielile sunt legitime. Nu e clar deloc că sutele de miliarde de euro promise drept garanţii statelor falimentare din zona euro vor sfârşi prin a le propti durabil şi a le scoate din criză. În fond, nu e câtuşi de puţin firesc ca o criză apărută din pricina acumulării deşănţate de debite să fie combătută printr-o nouă, şi mai amplă creştere a muntelui de datorii.

Pe de altă parte, alternativa nu e nici ea defel atrăgătoare. Prăbuşirea Uniunii Europene ar însemna lichidarea unor realizări epocale pentru bătrânul continent, nu doar în domeniul economic, ci, în special, în sfera valorilor, drepturilor şi libertăţilor. Să nu uităm că s-a râvnit veacuri la rând şi s-a murit în Europa, inclusiv în România, pentru libertatea de mişcare obţinută şi graţie integrării europene şi pentru valorile democratice impuse la periferiile UE de procesul unificării continentale. Toate aceste câştiguri dobândite prin enorm efort ni se par azi naturale. Dar n-au fost şi nu sunt aşa, dacă privim în urmă spre adâncurile istoriei europene.

Concomitent, UE a demonstrat, prin criza elenă, că suferă de nişte ample şi, virtual, fatale greşeli de construcţie. Carenţele ei profunde ţin nu doar de jenanta introducere cu forţa, în zona euro, în pofida oricărui bun simţ şi oricărei logici economice, la insistenţele aceleiaşi elite politice occidentale, a unor ţări precum Grecia, incapabile să-şi asume responsabilităţile necesare.

Printre lipsurile majore ale operaţiunii de punere pe picioare a Uniunii, aşa cum o ştim azi, figurează amplul ei deficit democratic. E vorba, mai cu seama, de neadecvata conformaţie a unei Comunităţi împinse de elita ei politică spre un utopic stat federal.

Or, acest stat ar fi ultraartificial. Ar fi unul condus de tehnocraţi, dar lipsit de un popor propriu "european", de o limbă comună, precum engleza Statelor Unite sau germana Republicii Federale. Ar fi un stat văduvit de o istorie resimţită de naţiunile europene ca fiind altceva decât povestea eşecului grecesc, ca fiind comună şi angajantă pentru toate spaţiile continentale.

Or, câtă vreme persistă această mutuală incompatibilitate axiologică, această „nepotrivire de caracter“ a istoriilor naţiunilor europene, cât timp situaţia în această sferă nu se amelioreaza decisiv, erorile de construcţie ale edificiului european vor continua să se manifeste dureros. Şi să ameninţe să-l darâme. Spre paguba noastră, a tuturor.

Pe scurt, nu de noi utopii avem nevoie. Ci dimpotrivă, de un plus de realism. Şi de mult mai multă democraţie.

Depinde de posibilitatea eliminării carenţelor identificate precum şi de maniera în care vor fi reparate greşelile construcţiei europene, dacă vom mai avea şi peste câţiva ani un spaţiu comunitar demn de acest nume.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident