Înecul la politicieni

Când ajung profesional pe făraş, politicienii se transformă brusc într-un soi de înotători de mâna a treia, ameninţaţi de un proxim înec. Se agaţă, obosiţi, de orice pai retoric.

La finele unui scrutin deplorabil şi pentru el însuşi, dar şi pentru partidul lui social-democrat şi pentru întreaga clasă politică democratică germană, primarul Berlinului, Müller, şi-a afişat întregul tupeu pe care-l poate mobiliza un perdant, arătându-se, chipurile, satisfăcut de rezultat.

Căci, deşi a obţinut la Berlin cele mai puţine sufragii şi mandate din aproape întreaga istorie a Germaniei reunificate, partidul său de stânga, redus brusc la o cincime din voturi, şi-a adjudecat un pic mai multă susţinere decât concurenţa. Iar cea creştin-democrată a luat-o pe coajă mai rău, conform unei tendinţe confirmate de cinci ori, în tot atâtea alegeri regionale, după decizia Angelei Merkel, din toamna anului trecut, de a deschide larg graniţele Germaniei pentru migranţi musulmani.

Dar nu numai superbia politicienilor frapează. Şochează şi inadecvarea multor observatori. Care s-au grăbit luni să-i găsească circumstanţe atenuante cancelarei, edulcorându-i înfrângerea, în ideea că „malusul” atribuit şefei executivului federal ar fi avut un impact mai redus la Berlin, decât în trecut, de vreme ce Uniunea Creştin-Democrată ar fi reuşit să-l devanseze pe bau bau.

Efectul AfD

Monstrul marin cu pricina este, vădit, populista Alternativă pentru Germania (AfD). E vorba de o formaţiune cu aspect de balaur pluricefal, scuipînd pe nări fie foc de protest, fie flăcările unor pretenţii de dreapta, ba entuziaste arderi interioare putiniste, ba pucioasa unor ziceri frizând rasismul şi xenofobia.

Apărută în zona spectrului politic evacuată de Merkel cu arme şi bagaje, în căutare de voturi de stânga, menite s-o eternizeze la cârmă, AfD a reuşit nu doar să ocupe spaţiul până de curând tabu, situat la dreapta creştin-democraţiei, ci şi s-o traumatizeze personal pe cancelară. Căci Alternative für Deutschland a izbutit performanţa de a depăşi, plecând de la zero mandate, partidul popular zis CDU, dar nu oriunde, ci în recentele alegeri regionale din Mecklenburg - Pomerania Anterioară, landul de baştină al cancelarei.

Efectul Berlinului

Că, la Berlin, AfD nu şi-a egalat recordul de acum două săptămâni, nu e o bilă albă pentru Merkel decât din unghiul unor analişti superficiali. Nu e nici semnul unei anemieri durabile a elanului protestatar german. E doar un indiciu al situaţiei speciale a capitalei germane, un oraş doar formal reunificat, în fapt însă, în continuare, puternic scindat de-a lungul fostei Cortine de Fier.

În partea ex-comunistă a capitalei germane proliferează extremiştii, ca în multe regiuni, localităţi şi state răsăritene, odinioară captive, după ce fuseseră comunizate de sovietici. Contează, în context, mai puţin dacă locuitorii fostei capitale RDG-iste îşi pun ştampila pe extremişti de stânga ori pe dreapta populistă de la AfD. Votul lor se vede, întrucâtva, echilibrat de opţiunile mai sobre, mai lucide şi mai democratice ale populaţiei fostului Berlin Occidental.

Efectul Merkel asupra spectrului politic

Dar, în peisajul de ansamblu, contează semnalul lansat de constanţa înfrângerilor şi victoriilor. Din mesajul lor se degajă clar degradarea galopantă a imaginii cancelarei şi diminuarea sensibilă a încrederii, în principiu enorme, pe care germanii o nutresc, prin tradiţie, în conducerea statului.

Odată cu aceste erodări s-a produs, după sciziunea social-democraţiei la mijlocul deceniului trecut, o nouă modificare durabilă, prin discreditare şi consecutivă fărâmiţare, a constelaţiei politice germane, precum şi o nouă slăbire notabilă a democraţiei partinice. În spaţiul ocupat până de curând de Uniunea Creştin-Democrată s-a instalat un partid populist, care se alătură social-democraţilor, postcomuniştilor, ecologiştilor şi liberalilor, ca al şaselea partid al unui spectru lărgindu-se perceptibil, pe măsură ce încrederea populaţiei în elite scade vertiginos.

Această mişcare a potenţat o extinsă senzaţie de instabilitate politică tocmai într-o fază în care europenii şi nu în ultimul rând germanii se arată însetaţi de măsuri menite să le calmeze angoasele şi insecuritatea.

Spre deosebire de alţi politicieni şi politologi, Merkel a înţeles exact proporţiile catastrofei şi situaţia disperată ivită după alegerile de la Berlin. Ar fi nedrept să i se atribuie cancelarei întreaga vină pentru degringolada elitei politice. În fond, crizele în serie care, culminând cu Brexit, au zguduit Europa, condusă volens nolens, prin simpla ei pondere economică, de către Germania, nu puteau rămâne fără efecte negative asupra popularităţii şefei executivului berlinez şi a alianţei partidelor formând executivul.

Dar ar fi alăturea cu drumul ca Merkel să fie scutită de partea leului din răspundere. Deschiderea unilaterală a graniţelor Uniunii şi Germaniei a păgubit-o rău. Iar hybrisul implicat de persistenţa ei retorică în propria greşeală, corectată ce-i drept, prin ajustări politice succesive, periodic adoptate fie din pragmatism, fie din populism, dar neasumate principial, în urma unei strategice schimbări de macaz candid afirmate, riscă să-i fi venit de hac.

Lacrimi autentice? Sau de crocodil?

După scrutinul berlinez cancelara şi-a probat sagacitatea. Căci s-a străduit vădit să tragă frâna de mână şi să afişeze această asumare, rostind pe un ton pronunţat autocritic un discurs de natură să risipească senzaţia de superbie şi să refacă dacă nu încrederea unei covârşitoare majorităţi a germanilor în ea, măcar o parte din simpatia risipită.

Dar cantonarea cancelarei într-o imprecisă învinuire a lipsei de pregătire a Germaniei în vara anului trecut şi a unor prezumtive "neajunsuri" ale Acordului de la Dublin, "neînlăturate din timp" ca şi a lipsei de solidaritate a europenilor care nu vor să preia refugiaţi e, în materie de substanţă, prea puţin, prea târziu.

Căci, în esenţă, Merkel relevă că e conştientă de frica de terorism, islamism şi depeizare a compatrioţilor ei, fără să fie însă, principial şi constituţional , în stare să le ofere o radicală modificare de curs.

Pentru Merkel şi Republica de la Berlin pare a fi, deci, tardiv. Stăruitorul ei refuz de a demisiona în timp util ameninţă să continue să antreneze în hău întreaga creştin-democraţie, prejudiciind statul de drept şi sistemul democratic-liberal german în ansamblul său. În mod vădit, la bursa percepţiilor, şefa CDU şi-a prejudiciat ireparabil acţiunile, pierzând în acest proces şi sprijinul esenţial al creştin-socialilor bavarezi, în absenţa căruia nu poate candida la un al patrulea mandat de cancelar.

Când electoratul va realiza dimensiunile pagubei irecuperabile generate sistemului în fruntea căruia s-a aflat, Merkel se va confrunta cu un protest net mai amplu şi mai greu de gestionat decât cel înregistrat la Berlin.