Închisoare, şicane, supraveghere permanentă

După ce fusese eliberat din detenţie, unde avea de ispăşit o pedeapsă de 18 ani, preotul iezuit catolic Rafael Haag devine din nou un „obiectiv” al poliţiei politice. Este suspectat de „manifestări ostile“, deoarece susţine „victoria finală a bisericii catolice asupra comunismului”, precum se poate citi într-o „notă sinteză” din 7 octombrie 1965.

Biografia dramatică a iezuitului Rafael Haag (n. 6. februarie 1895 în Colelia /Dobrogea, m. 15 aprilie 1978 la Bucureşti) din perioada comunismului este sintetizată în şapte dosare de urmărire informativă şi, parţial, în cel penal, care se află astăzi în arhiva CNSAS. Viaţa preotului s-ar putea rezuma în cîteva cuvinte cheie: închisoare, şicane, supraveghere permanentă.

Haag a fost condamnat, în 1952, la 18 ani de închisoare, pentru înaltă trădare, din care a ispăşit 14 ani.

Fără a exagera, se poate spune că Rafael Haag a fost un om de o onestitate şi verticalitate exemplară. A refuzat orice compromis cu autorităţile comuniste şi s-a opus tuturor încercărilor de colaborare cu organele de stat. În comparaţie cu numeroşi alţi preoţi catolici - mai ales din arhidieceza de Bucureşti - care au acceptat să devină colaboratori activi ai Securităţii, Rafael Haag a preferat, pe cont propriu, să lupte de unul singur şi să nu-şi trădeze convingerile şi credinţa.

După ce încercările Securităţii de a-l recruta după detenţie au eşuat, Haag, pur şi simplu, a fost încolţit de către o armată de colaboratori neoficiali, unii dintre ei extrem de zeloşi, ca de pildă preoţii catolici conspiraţi sub nume ca „Izvoreanu“, „Cristea Ion“, „Kraus“, „Teodorescu”, „Demenyi“ sau organistul catedralei Sf. Iosif, „Johan Carol“, dar şi călugăriţe şi laici.

Dosarul lui Haag aruncă o lumină extrem de nefavorabilă asupra unor reprezentanţi ai Bisericii Catolice din România şi mai ales asupra arhidiecezei de Bucureşti. Francisc Augustin, care pînă-n 1983 conducea arhidieceza ca Ordinarius Substitutus, fusese membru al Marii Adunări Naţionale şi un instrument docil al organelor de stat. În calitate de colaborator al Securităţii, conspirat între anii 1960 şi 1969 sub numele de „Matei Popescu“ (după ce devine deputat în M.A.N. este folosit de Securitate doar ca „persoană de încredere“) a participat la Conciliul Vatican II, intoxicînd autorităţile papale cu informaţii false în ceea ce priveşte situaţia Bisericii Catolice din România. Indirect Augustin a participat şi la prigoana contra lui Haag. Toate aceste detalii se găsesc în diversele dosare, păstrate la CNSAS, şi nu au fost tematizate în puţinele studii care au apărut după 1990 sub semnătura unor istorici apropiaţi de Biserica Catolică. Rolul lui Francisc Augustin (1906-1983) cît şi al predecesorului său, Traian Iovanelli (m. 7.9.1961), în perioada dictaturii comuniste, este prezentat într-un mod nediferenţiat, necritic şi, uneori, chiar uşor apologetic.

Pentru a-l „tempera“ şi „influenţa pozitiv“ pe Haag, care oficial n-avea voie să-şi exercite profesiunea, Securitatea organiza şedinţe, cu scopul de a-l blama şi intimida. Pe data de 31 octombrie 1973 s-a pus la punct un astfel de scenariu. La „şedinţa“ respectivă alţi preoţi din Bucureşti l-au criticat pe Haag pentru că „nu respectă legile ţării“, întreţine „legături cu străini“ şi ajută pe unii preoţi uniţi.

Haag nu a fost naiv în ceea ce priveşte acţiunile Securităţii, avea însă o nemărginită încredere în oameni. Din cauza asta nu şi-a dat seama că unele dintre persoanele apropiate erau, de fapt, colaboratori ai poliţiei politice. Astfel o tînără, care a trecut printr-un instructaj teologic special al Securităţii, a reuşit să se apropie de Haag. Cîştigîndu-i încrederea, „Geta“ avea sarcina să-i sugereze că ar dori să devină călugăriţă, cerîndu-i sprijinul spiritual. Rezultatul acestei apropieri se poate vedea în numeroasele note ale colaboratoarei „Geta“, care, se pare, că fusese ulterior însărcinată să plece într-o misiune în Occident.

De încrederea lui Haag au abuzat şi cîteva persoane pe care le-a salvat în timpul dictaturii lui Antonescu de la deportarea în lagărele morţii din Transnistria. Haag care la începutul anilor 1940 era preot la Cernăuţi a botezat circa 100 de evrei, salvîndu-i astfel de prigoana rasială dezlănţuită.

Fiul unui dentist convertit, cu care era prieten, conspirat sub numele „Andrei Marin“, acceptase după 1965 să-l spioneze pe Haag. „Andrei Marin“, pe atunci student, a furnizat Securităţii inclusiv informaţii despre propria familie cît şi despre o rudă a lui Haag care stătea la ei cînd venea în vizită din Occident.

Rafael Haag a locuit pînă în 1978 la Bucureşti, într-o cameră din clauzura călugăriţelor catolice, „Sfînta Agnes“. A încetat din viaţă la 15 aprilie 1978 şi a fost înmormîntat la Cimitirul Bellu Catolic, din Bucureşti.

Autor: William Totok

Redactor: Rodica Binder / Medana Weident

Bibliografie: ACNSAS, P 7748; I 203455, 7 volume; R 311941; I 5601, 4 volume;