În amintirea lui Solomon Marcus

Am fost mereu surprins, ca de o fericită și improbabilă întâmplare, de aparițiile publice ale profesorului și academicianului Solomon Marcus. Într-o lume dominată de specializarea oarbă și de tehnologie, Solomon Marcus apărea ca un savant din alte timpuri, care trecea cu ușurință de la matematici la retorică și la filozofie, părând să aspire la o mathesis universalis. Grație disponibilității sale tinerești și capacității de a înțelege frământările noilor generații era invitat adesea să se exprime cu privire la diferite subiecte de actualitate, cum ar fi reforma educației, dar mesajul său nu avea nimic în comun cu emanciparea antitradiționalistă care definește spiritul timpului.

Ce bucurie a fost să vedem cum cineva mai poate spune că problema de căpătâi a tânărului aflat pe băncile școlii nu este inserția în economia de piață globală sau integrarea într-o societate multiculturală, ci aceea a sensului. Cu aparența sa uluitoare de om branșat la toate actualitățile, Solomon Marcus reușea să înșele în modul cel mai fericit vigilența prostiei contemporane, propunând o paideia care începea cu ”nevoia de a da un sens vieții la un nivel elementar” și se încheia cu ”nevoia de transcendență”. (v. ”Zece nevoi umane de care educația ar trebui să țină seama”, Contributors, 2014). Minunată viclenie!

Explicația succesului din ultimii ani consta, cu siguranță, nu doar în naturalețea și cordialitatea tonului, dar și într-o reală și, paradoxală, aderență la timpul său. Solomon Marcus nu era nici pe departe un bătrân reacționar, nici măcar în sensul care li se atribuie unor intelectuali ca Alain Finkielkraut, de exemplu, dar cu toate acestea se deosebea fundamental de entuziasmul schimbist al lumii de astăzi. Solomon Marcus se asemăna mai curând cu un George Steiner, un tradiționalist nu prin alegere ideologică, ci prin forța și întinderea culturii sale. Când vorbești atâtea limbi, când vei fi citit atâtea cărți și te vei fi nutrit cu atâtea imagini, când ai, cu alte cuvinte, o privire atât de cuprinzătoare asupra creativității umane, nu poți să nu te întrebi, cum face Steiner, dacă ateismul va mai putea produce opere echivalente ca dimensiuni și putere de persuasiune cu fresca lui Michelangelo sau cu Regele Lear. Fără să negi această posibilitate, dar întrebându-te totuși, ceea ce menține viu atașamentul pentru tradiția culturii.

Bunăoară Solomon Marcus a pledat până în ultima clipă pentru predarea latinei în școală și, prin implicare, pentru o cât mai strânsă legătură cu tradiția culturii europene, adică aceea care permite omului să-și poată pune pe mai departe întrebările care contează. Cum ar fi: care este sensul vieții?

Într-un eseu dedicat lui Constantin Noica, Solomon Marcus examinează distincția pe care o face filosoful între exactitate și adevăr (știință și filosofie) și admite împreună cu acesta că secolul XX a proliferat de multe ori exactitatea goală abandonând preocuparea pentru sens și pentru istorie. Iar noi ne găsim în prelungirea secolului care a trecut, în siajul acestor preocupări care fac ca tehnica (cu prosperitatea și ușurința pe care le face posibile) să țină loc de adevăr.

Solomon Marcus, un om atât de atașat de tineri, a rămas din fericire un om vechi, unul dintre aceia care au spraviețuit ca să depună mărturie și care să țină trează preocuparea pentru tradiția culturii, în care vedea cel mai bun tratament pentru carențele lumii de azi.

(Matematicianul Solomon Marcus, membru al Academiei Române a încetat din viaţă, joi, 17 martie, la vârsta de 91 de ani.)