'Şi aşa, dintr-o dată, am avut clienţi'

Loredana Nemeş a ajuns în Germania la vârsta de 13 ani. După terminarea liceului, în Aachen, a studiat cu totul altceva decât arta fotografiei: literatura şi matematica. Talentul, pasiunea pentru fotografie şi decizia de a locui la Berlin - metropola artiştilor - au făcut-o celebră. Baukunst Galerie din Köln găzduieşte cea mai recentă expoziţie a Loredanei Nemeş, "Männer" ("Bărbaţi"), o prezentare a două serii fotografice, "Lumile bărbaţilor din Berlin" şi "Despre dragoste".

Curajul a început "fără cap"

Idei din ce în ce mai interesante, după ce lucrările de mare succes ale expoziţiei "Underground" au adus-o pe Loredana Nemeş într-o nouă etapă în cariera de fotograf. Până aici a fost însă nevoie de multă muncă, pasiune şi curaj, a povestit artista:

"Am studiat literatura germană şi matematica şi am studiat destul de mult timp, pentru că nu am avut curajul să încerc să intru la o universitate de artă, să-mi fac o mapă, să mă prezint acolo. La sfârşit, m-am îndrăgostit de un bărbat, care lucra şi el în fotografie la Berlin şi m-am dus la Berlin. Sigur că fotografia mi-a fost întotdeauna aproape şi am avut-o ca hobby şi am vrut s-o fac, dar nu am avut curajul. Şi m-am tot dus la universităţi, m-am uitat, am întrebat ce trebuie să fac, să fiu acceptată la o universitate de artă. Prin această decizie de dragoste şi de nebunie, fără cap, am "aterizat" la Berlin destul de repede şi, pentru că relaţia n-a ţinut deloc, am fost pusă pe picioarele mele, singură şi am început să dau din mâini şi din picioare. Au ieşit poze, despre care lumea spunea 'se poate să le cumpărăm'. Şi aşa, dintr-o dată, am avut clienţi".

"N-aş fi avut această şansă în România"

Cultura românească şi deschiderea, pe care o oferă Berlinul artiştilor veniţi din toată lumea au fost alte două ingrediente perfecte pentru o carieră de invidiat. Iar originea străină, spune Loredana, nu numai că nu a împiedicat-o cu nimic să-şi atingă visul, dar a şi fost un atu.

"Având rădăcini româneşti şi o cultură românească, e clar că am un alt suflet şi asta se simte. Pentru mine a fost greu şi în acelaşi timp un mare ajutor, faptul că rădăcinile rupte mi-au ajutat să abordez teme de genul 'a fi pe drum', 'a fi nomad', etc. Toate aveau ceva de-a face cu acest aspect, de a părăsi rădăcinile şi a începe undeva din nou. Şi cred că asta m-a ajutat să fiu autentică. Ultima expoziţie pe care am avut-o a fost în urma unui premiu, pe care îl primisem de la Art Cologne, un premiu pentru 'New Position', pentru artişti noi. Am mai avut expoziţii la Berlin, dar şi în ţară, unde m-am simţit foarte bine, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, în Finlanda, în Franţa, în Austria.

În România, sau în estul Europei în general, fotografia, ca artă, nu este încă atât de recunoscută cum este aici. N-am văzut şi n-aş fi avut şansa acolo de a trăi din fotografie, de a avea influenţa, pe care am avut-o la Berlin. Mi-ar fi fost mult mai greu să intru în artă şi să trăiesc din asta.”

La Berlin, totul este posibil

“Lumea asta nu mă aştepta pe mine. Berlinul există şi fără mine şi lumea fotografiei există şi fără fotografiile mele. Dar pentru mine, ele sunt viaţa mea. Cred că este important să intri tu într-o iniţiativă şi să faci ceva, să cauţi contacte, să fii pe drum şi să vrei.

Berlinul e un oraş în care se simte că se întâmplă multe, se simte istoria, din punctul meu de vedere şi toleranţa acestui oraş, în care totul este posibil. Aici nu ai impresia că se uită cineva absurd la tine. Aici se face artă pe stradă, peste tot e mişcare. Sunt foarte mulţi turişti amestecaţi cu berlinezii, dintre care de fapt mulţi nici nu sunt născuţi aici, ci au venit, au căutat acest oraş. La Berlin e multa viaţă multiculturală, multă discuţie, multă mişcare.”

Autor: Lavinia Piţu, DW-Berlin
Redactor: Robert Schwartz