Întoarcerea argintie a campionului roşu

Omul cu jobenurile

Pe vitrina rezemată de peretele din faţa intrării în locuinţă tronează jobenul cel nou, argintiu-Mercedes, lucrat manual, la fel cum fuseseră şi celelalte pălării (roşii-Ferrari) care, acum, se odihnesc în camera cu trofeele de fan al campionului. Fiecare cântăreşte kilograme bune. Soţia încearcă să ne explice cum se mişcă Reiner Ferling după două ore de asistat la spectacolul automobilistic. Renunţă la cuvinte şi face nişte paşi de zombie din epoca filmului mut. Nici nu e de mirare. Pe fiecare pălărie stă cel puţin o păpuşă Michael Schumacher. Cel puţin una.

I s-a întâmplat la vârsta la care majoritatea bărbaţilor ar trebui să traverseze cu dificultate o fază a vieţii dragă psihanaliştilor. Doar că lui Ferling nu i-a căzut cu tronc o adolescentă.

Până acum zece ani era un consumator moderat de formula 1. Locuia, însă, în Kerpen. Tot la două weekenduri, colegii de serviciu nu vorbeau despre nimic altceva decât despre puştiul acela care dă peste cap ierarhiile. Michael Schumacher în sus, Michael Schumacher în jos. Consăteanul lor. Microbul l-a prins fără să-şi dea seama. Azi un circuit, peste două săptămâni altul, lună după lună, până când, la final de sezon, a descoperit că i se întâmplă ceva minunat: trăia, alături de puştiul din vecini, emoţia titlului mondial cucerit.

Între timp a devenit poate nu cel mai mare dar, cu siguranţă, cel mai popular fan al lui Michael Schumacher. Are, acasă, în Düren, unde locuieşte acum şi lucrează ca taximetrist, pe un Mercedes (deşi în viaţa privată, admite uşor ruşinat, conduce un BMW, pentru că Ferrari nu şi-a permis), o cameră plină cu amintiri – roşii, desigur – din diversele etape ale carierei campionului care, duminică, revine în circuit. Cu siguranţă cea mai mare bucurie pe care Reiner Ferling a trăit-o în vremea din urmă. Nu se mai aştepta. Aşa cum, de altfel, nici acum nu se aşteaptă ca Michael să câştige. Se bucură, pur şi simplu, că maestrul se întoarce pe circuit. Important este să fie acolo. Şi, pe cât posibil, va fi şi el, fanul cu joben. De data aceasta argintiu

Anul acesta va ajunge la Monaco. Un sejur de cinci zile. Biletul pentru Hockenheim l-a cumpărat încă din prima zi – va sta în prima curbă, aproape de start; l-a costat 300 de euro. La Spa Francrochamps va merge de asemenea – e prea aproape ca să-şi permită să rateze circuitul belgian. Pentru 2011, însă, are în plan să ajungă iarăşi la Kuala Lumpur. A mai fost acolo, invitat de o agenţie de turism. Lumea îl cunoaşte, deja. E celebru în lumea Formulei 1, cel puţin printre fanii şi membrii staff-ului lui Michael. Chiar şi Michael îl cunoaşte. Nu sunt prieteni – dar îi apreciază devotamentul. Nu sunt prieteni dar îi vorbeşte, mereu, prietenos. Michael Schumacher ştie să comunice. Ştie să se facă iubit. Ştie să fie el însuşi, acelaşi, nealterat de cele şapte titluri mondiale câştigate.

Cârciuma campionilor

Ziariştii vin şi o întreabă ce mănâncă Michael Schumacher. Ce să mănânce? Exact ce găseşte în bucătărie. Cârnaţi, cartofi prăjiţi, chiftele, ce-o fi. Când termină, îşi strânge farfuria şi tacâmurile şi le duce singur în bucătărie. În spatele tejghelei, doamna Carola are, brusc o dilemă. Cum să ne răspundă la întrebarea „Cu cine ţineţi?”. Are de ales între Michael Schumacher şi Sebastian Vettel. Ambii s-au născut, ca piloţi, aici, la margine de Manheim, în oraşul Kerpen, pe circuitul amenajat într-un fel de fund de lac, sub nivelul podişului plat ce precede munţii Eifel. De altfel, cârciuma de la marginea pistei de karting, cu pereţii prea-plini de fotografii de-ale campinilor care s-au născut, cum ar veni, aici, printre motoare, şi cu atâtea trofee încât nici nu mai încap de jur împrejur, aparţine bătrânului Rolf Schumacher, tatăl lui Michael şi Ralf. Doamna Carola, care ne pregăteşte cafelele vorbind cu mândrie de parcă ar fi vorba chiar copiii ei, îl cunoaşte pe Michael de când era mic. Tatăl Schumacher a vândut bere din spatele tejghelei ani buni după ce fiul cel mare devenise deja marele campion. Mama Schumacher se ocupa de partea de bucătărie.

Copil fiind, Michael – ca şi Ralf – se învârtea printre mese, ieşea pe pistă, revenea să ronţăie câte ceva. Era acasă. Este acasă. Dar acasă este, aici, şi Sebastian Vettel. Doamna Carola este naşa lui. Cum ar putea să aleagă între unul dintre ei? E prima oară când se gândeşte că ar putea căuta un răspuns la această întrebare. Dar şi-l refuză. Nu vrea decât un singur lucru: să-i vadă pe amândoi ajunşi sănătoşi la sosire. Promite, însă, că va face un sondaj printre consătenii care vin la cârciumă. Se ţine imediat de promisiune şi află, de la unul dintre clienţii tradiţionali, că Michael a cam câştigat totul şi că ar trebui să vină vremea lui Vettel. Sigur, ne atenţionează domnul: a fost doar o analiză la rece. Probabil că inima nu ar fi neapărat de aceeaşi părere. Nu. Clar, nu ştie cu cine să ţină.

Kerpen reloaded

.

În partea de nord a oraşului se află circuitul cel nou de karting, construit de Michael Schumacher şi administrat acum de Ralf, ceea ce, ne explică Dieter Follmann, maestru de ceremonii în relaţia cu media în cadrul Primăriei, e o dovadă în plus că zvonurile despre relaţiile reci dintre fraţi sunt speculaţii de presă bulevardieră. Follmann face de ani buni oficiile de gazdă pentru sutele de ziarişti curioşi de destinul lui Michael Schumacher. Aşa că, oricât ar fi evenimentul revenirii lui Schumi în circuit de unic, pentru reprezentantul Primăriei, totul este, pur şi simplu, bussines as usual.

Sunt mulţi cei ce vor să ştie despre Kerpen. Pe vremuri, când vorbea despre oraşul său, preciza că este undeva lângă Köln. Un orăşel anonim, predominant minier. Industria a cam sucombat, oraşul a stat în cumpănă dar s-a salvat prin parcuri logistice. Destul de banal, e drept. Miracolul s-a numit, însă, Michael Schumacher. În jur de 400.000 de turişti trec anual pe aici. Vin să se dea în karturi, pe circuitul lui Schumacher. Unii petrec noaptea în hotelurile şi pensiunile din oraş, alţii vin şi pleacă – nu, însă, fără a face vânzare industriei gastronomice locale.

Micul dejun argintiu

Deschiderea sezonului în care se întoarce fiul Kerpenului în formula 1 înseamnă, aşa cum s-a întâmplat ani la rând, un motiv de petrecere. În weekendul cursei din Bahrain era, oricum, programată o manifestare internaţională de drumeţie – un mod de a petrece timpul liber în care germanii sunt, fără doar şi poate, campioni mondiali. Peste evenimentul plimbăreţilor s-a suprapus revenirea lui Schumi. Duminica înseamnă o paradă a fanilor (iar Reiner Ferling, fanul cel celebru, cel mai celebru fan al lui Schumacher, a tocmit şi o echipă de majorete) care se va încheia cu o vizionare publică a cursei. Întregul show începe, însă, cu un "mic dejun argintiu" propus de una dintre cele mai cunoscute cârciumi din oraş. Ferling nu îşi poate imagina în ce constă meniul argintiu - iar cârciumarul nu a vrut să-şi divulge taina. Un om de afaceri cât se poate de serios, cârciumarul. Nu ca firma Mercedes, care, în săptămâna dinaintea cursei de debut a sezonului, nu a reuşit, încă, să scoată pe piaţă gadget-urile şi echipamentul argintiu pentru fani. La magazinul oficial Michael Schumacher, de la circuitul condus acum de fratele Ralf, rafturile sunt pline de tricouri, şepci şi alte articole roşii, purtând marca Ferrari. Singurele semne ale schimbării sunt două t-shirt-uri negre pe ale căror feţe scrie mare „Michael se întoarce!” în vreme ce pe spate stă listat programul ediţiei 2010 a campionatului de formula 1. Pentru sâmbătă se anunţă sosirea primelor şepci argintii. Există, ne explică domnişoara care se ocupă de magazin, liste de aşteptare.

Aşteptare? Nimeni nu mai aşteaptă. Fanii sunt deja înarmaţi cu vopsele. Şi-au fabricat singuri echipamentul de suporter. Aşa cum Ferling arde de nerăbdare să îşi pună jobenul cel nou şi să iasă cu el în lume, în weekendul marelui come-back. Nici nu contează cum va alerga Michael Schumacher. Posibil să termine printre primii cinci. Sau printre primii opt. Important, însă, e că el, campionul lor, cel mai iubit dintre piloţi, s-a întors în circuit!

Autori: Cristian Ştefănescu, Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
Redactor: Robert Schwartz