1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Zona euro pune Greciei noi condiţii

Ţările din zona euro vor acorda noi ajutoare supra-îndatoratei Republici Elene numai dacă guvernul de la Atena va îndeplini o serie de noi condiţii.

Luxembourg's Prime Minister and head of the eurogroup Jean-Claude Juncker speaks with the media as he arrives for an EU summit in Brussels on Thursday, Dec. 8, 2011. During a two-day summit German Chancellor Angela Merkel and French President Nicolas Sarkozy will try to build support for their plan for eurozone nations to submit their national budgets to much greater scrutiny. (AP Photo/Michel Euler)

Şeful zonei euro, Jean-Claude Juncker, prezintă presei condiţiile pentru livrarea de noi ajutoare Greciei

Ţările din zona euro vor acorda noi ajutoare supra-îndatoratei Republici Elene numai dacă guvernul de la Atena va îndeplini o serie de noi condiţii. Consensul intern din Grecia privind reducerea cheltuielilor sociale şi amploarea noului val de concedieri nu le este de ajuns miniştrilor de Finanţe ai Eurogrup, care s-au reunit joi seară la Bruxelles.

Guvernul de la Atena a pus la încercare răbdarea ţărilor din zona euro. În repetate rânduri, negocierile privind noi măsuri de austeritate au fost suspendate. S-a întâmplat de asemenea ca liderii de partid să refuze să-şi dea acceptul. Cu numai câteva ore înainte de reuniunea din Bruxelles a sosit totuşi vestea cea mare: Atena acceptă durele măsuri de reformă şi economisire.

Ministrul elen de Finanţe, Evanghelos Venizelos, a declarat la sosirea în capitala Belgiei că " există consens pentru un program nou, solid şi credibil".  În opinia sa, mingea se află în terenul guvernelor din zona euro. "Avem nevoie acum, pentru ultimul pas,  de  aprobarea politică a eurogrup", a spus responsabilul.

Mai puţini bugetari, salarii îngheţate şi, ceea ce este foarte controversat, micşorarea pensiilor - toate acestea au fost cu mare efort aprobate de partidele din Grecia. Totuşi miniştrii de Finanţe din zona euro au considerat că nu este de ajuns.

Ministrul de Finanţe german, Wolfgang Schäuble, a declarat deja înaintea începerii şedinţei: "Negocierile se află într-un stadiu avansat, dar încă nu am ajuns la un rezultat. Este bine că avem acum o pauză pentru că putem spune Atenei care sunt condiţiile pentru  semnarea unui nou acord privind Grecia. Ne vom întâlni din nou când negocierile interne din Grecia vor ajunge la rezultatul dorit de noi, şi când Troica va constata că acest rezultat a fost atins."

Aproape de miezul nopţii trecute, şeful zonei euro, premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, s-a prezentat în faţa presei pentru a confirma îndoielile lui Schäuble. El a declarat: "Nu plătim niciun ban până când nu vor fi aplicate solicitările noastre".

Concret, el a enumerat trei condiţii: "În primul rând, Parlamentul de la Atena  să voteze duminică pachetul de măsuri convenit de guvern cu Troica. În al doilea rând trebuie identificate rapid posibilităţile de diminuare cu 325 de milioane de euro în acest an, a investiţiilor structurale, în aşa fel încât ţara să respecte plafonul de deficit. În al treilea rând, avem nevoie de asigurări politice solide din partea preşedinţilor partidelor care formează la Atena arcul guvernamental, că vor aplica programul convenit."

Dacă Grecia va îndeplini aceste condiţii, atunci el, Juncker, îi va convoca din nou pe miniştrii de Finanţe ai eurogrup miercurea viitoare, pentru a se lua decizia finală. Cu acea ocazie se va discuta şi despre ştergerea unei părţi a datoriilor, pe care guvernul elen tocmai o negociază cu creditorii săi privaţi.

Ministrul de Finanţe austriac, doamna Maria Fekter, a recunoscut că nu mai are nervi pentru aceste tergiversări. "Răbdarea celor care ajută este la capăt, fiindcă noi încercăm de anul trecut să-i convingem pe greci să  aplice programele ambiţioase pe care de altfel le-au acceptat, dar pe care întârzie să le aplice. Nu ajută de exemplu la nimic să adopţi noi legi fiscale, dar să nu colectezi noile impozite."

Neîncrederea faţă de Grecia a ajuns să fie între timp considerabilă. De aceea, miniştrii de Finanţe ai zonei euro solicită o mai strictă monitorizare. Comisarul european pentru chestiuni monetare, Olli Rehn, a confirmat că şi propunerea franco-germană de înfiinţare a unui cont special, va fi "verificată cu seriozitate". Este vorba de propunerea instituirii unui cont prin care vor fi viraţi banii pentru plata datoriilor, cont care să nu fie sub controlul guvernului elen.

Grecii nu mai dispun de prea mult timp pentru a dovedi că au intenţii de reformă serioase. Ţara va ajunge în faliment deja în luna martie, dacă nu primeşte ajutoare din exterior. Dar în societatea elenă, opoziţia faţă de noile reforme şi măsuri de austeritate este în creştere. Sindicatele au chemat la noi greve pentru finele acestei săptămâni.

Autor: Christoph Hasselbach / Ioachim Alexandru

Redactor: Petre M. Iancu