Ziua Unităţii Germane

Pe data de 3 octombrie 1990 a fost ratificat tratatul de reunificare a Germaniei. Însă procesul care a dus la integrarea în Republica Federală Germania a Republicii Democrate Germane, a debutat cu câţiva ani înainte, când încă nu era vorba nici pe departe de acorduri sau înţelegeri în acest sens; faptul că acest proces s-a încheiat prin reunificarea Germaniei, i-a surpins pe mulţi.

Germania era divizată de aproape patru decenii când, în iunie 1987, preşedintele SUA, Ronald Reagan, aflat în vizită în îngrăditul Berlin de vest, i-a cerut secretarului general al URSS, Mihail Gorbaciov: "Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid."

Solicitarea liderului de la Casa Albă a fost salutată cu entuziasm, dar speranţele că ea va fi înfăptuită erau extrem de reduse. Chiar dacă în unele state din Europa de Est, dar mai ales în URSS, se produsese o deschidere, liderul RDG-ist, Erich Honecker, se opunea făţiş reformelor iniţiat de Gorbaciov.

În ianuarie 1989, Honecker ameninţa încă: "Zidul va fi în picioare şi peste 50 de ani, chiar şi peste 100 de ani, dacă motivele care au dus la construcţia lui nu vor fi eliminate."

În acelaşi an, numai trei la sută din vest-germani credeau că vor apuca să fie martorii reunificării Germaniei. Imediat însă, evenimentele au început să se precipite: un exod masiv al tinerilor din RDG şi ample manifestaţii au pus regimul Honecker sub presiune.

La începutul lunii noiembrie, conducerea din Berlinul de est a încropit rapid o reglementare privind libertatea de mişcare. Günter Schabowski, membru al Biroului Politic, a dat citire anticipat în seara zilei de 9 noiembrie 1989 unui comunicat privind posibilităţile imediate de călătorie, interpretându-l greşit:

"De aceea am decis să adoptăm astăzi o reglementare, care permite tuturor cetăţenilor RDG să călătorească în străinătate prin punctele RDG de trecere a frontierei", a spus Schabowski, spre stupefacţia auditoriului.

În aceeaşi noapte, populaţia RDG-istă a luat cu asalt zidul din Berlin trecând în sectorul de vest al oraşului, fără ca grănicerii comunişti să tragă un foc de armă. În interiorul puterii est-germane s-au petrecut în acele zile scene dramatice. Bernhard Quandt, membru al Comitetului Central şi vechi comunist, cerea de pildă pedeapsa capitală pentru "banda de răufăcători din interiorul SED - echivalentul partidelor comuniste din celelalte ţări ale blocului răsăritean - care este răspunzătoare pentru prăbuşirea RDG." Quandt a declarat atunci public:

" În Consiliul de Stat, noi am abrogat pedeapsa cu moartea. Sunt pentru reintroducerea acestei pedepse şi pentru aducerea în faţa plutonului de execuţie a tuturor celor care au făcut partidul nostru de ruşine şi care-l fac de râs în faţa întregii lumi."

Căderea zidului din Berlin a fost un triumf neaşteptat pentru cei care manifestau pe străzile din Leipzig şi Dresda, încurajaţi de sindicatul Solidarnosc din Polonia, de reformele din Ungaria şi, nu în ultimul rând, de Perestroika lui Gorbaciov. Căderea zidului a deschis drumul spre reunificarea Germaniei.

Fără zid, statul RDG s-a năruit. Alternativa păstrării pe mai departe a unui stat RDG independent dar democratizat a fost respinsă de mulţimea adunată în stradă care scanda:

"Suntem un popor, suntem un popor."

Cu ocazia primelor alegeri libere pentru Camera Poporului, legislativul RDG, câştigătoare a ieşit Alianţa pentru Germania, condusă de Uniunea Creştin Democrată est-germană, care s-a pronunţat pentru o rapidă alipire de RFG.

În Germania de Vest, cancelarul Helmut Kohl simţise că momentul este prielnic. Guvernul său, sprijinit de toate partidele reprezentate în Bundestag, a iniţiat negocieri cu noul guvern al RDG şi, în paralel, cu puterile învingătoare în cel de-al doilea război mondial, în vederea încheierii acordurilor de restabilire a unităţii Germaniei.

În faţa vecinilor Germaniei şi în faţa întregii lumi, Kohl a dat asigurări: "Noi germanii am învăţat din istorie. Suntem un popor de iubitori ai păcii şi libertăţii. Noi niciodată nu vom preda democraţia noastră în mâinile adversarilor păcii şi libertăţii. Pentru noi, iubirea de patrie, iubirea de libertate şi spiritul bunei vecinătăţi, fac parte dintr-un tot unitar".

În acordurile încheiate cu puterile ieşite învingătoare după cel de-al doilea război mondial - Uniunea Sovietică, SUA, Marea Britanie şi Franţa, au fost reglementate aspectele ce ţin de dreptul internaţional al reunificării. Pentru prima dată de la cel de-al doilea război mondial încoace, Germania şi-a recăpătat deplina suveranitate. O precondiţie în acest sens a fost recunoaşterea frontierei de est cu Polonia, pe linia Oder-Neisse.

În vara anului 1990 a fost introdusă în circulaţie în RDG Marca vest-germană, ajungându-se la o uniune economică şi monetară. În august 1990, Camera Populară a RDG a decis aderarea ţării la Republica Federală Germania, puţin mai târziu au fost semnate cele 1100 de pagini ale tratatului de reunificare, pentru ca în noaptea spre 3 octombrie, întreaga Germanie să sărbătorească reunificarea.

Preşedintele de atunci al RFG, Richard von Weizsäcker, a rostit cu acea ocazie cuvintele profetice: "Cât de bine ne va reuşi reunificarea din perspectiva relaţiilor inter-umane, nu poate decide niciun acord al guvernelor, nicio constituţie şi nici un vot al legiuitorilor. Aceasta ţine de comportamentul fiecăruia dintre noi."

Autor: Bernd Grässler / Ioachim Alexandru
Redactor: Rodica Binder