1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Ziua Unirii, sărbătorită apatic la Chişinău

La Chişinău, Ziua Unirii a fost marcată astăzi timid. Vechii apărători ai românismului, care au intrat între timp în combinaţii ciudate de parteneriat cu guvernarea comunistă, s-au făcut nevăzuţi.

default

Primarul liberal de Chişinău, Dorin Chirtoacă, este prezent la manifestaţiile de la Bucureşti, iar alţi activişti politici din opoziţie de peste Prut şi-au găsit altă ocupaţie.

În schimb, autorităţile comuniste urmăresc atent şi contabilizează declaraţiile pe care le fac astăzi politicienii români referitoare la Basarabia.

Ziua de astăzi a arătat cât se poate de clar că cei şapte ani de guvernare comunistă nu au trecut fără sechele asupra spiritului românesc din Basarabia. Manifestaţiile consacrate aniversării a 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu România s-au desfăşurat ca într-un lagăr de concentrare, în care vitejii de altă dată fie au fost ademeniţi financiar de putere, fie reduşi la tăcere prin şantaj politic şi acţiuni specifice unei dictaturi de sorginte stalinistă.

Singurii care au manifestat public astăzi la Chişinău au fost reprezentanţii organizaţiei de tineret a Partidului Liberal din care face parte şi primarul de Chişinău Dorin Chirtoacă. Ei au organizat o conferinţă de presă în aer liber în faţa Palatului Sfatului Ţării, în care, la 27 martie 1918, s-a votat Unirea. Aici au dat citire actului Unirii votat acum 90 de ani, precum şi unei declaraţii prin care au felicitat toţi românii din Basarabia cu ocazia aniversării de astăzi. Ulterior ei au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la busturile scriitorilor români de pe Aleea Clasicilor din Chişinău.

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, care este şi preşedinte al Consiliului Municipal Chişinău, unul dintre liderii mişcării de eliberare naţională din anii `90, a declarat că va lansa un proiect de amenajare a unui parc public în preajma monumentului ridicat în cinstea victimelor represiunilor comuniste din anii 1940-1941, „pentru a păstra curată amintirea celor care au suferit în urma ocupaţiei”.

Aseară, în cadrul unei manifestaţii publice organizate de Mişcarea „Acţiunea Europeană” din Chişinău, au fost nominalizate mai multe personalităţi pentru meritul de a ţine aprinsă candela românismului în vechea provincie românească. Liderii mişcării, un grup de istorici din Republica Moldova, au menţionat că problema reîntregirii neamului românesc rămâne actuală şi au promis că vor pune umărul pornind de la realităţile zilei - adică de la faptul că Republica Moldova este deja un stat recunoscut.

În acelaşi context şi preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi că „România şi românii din Basarabia, de care ţara noastră a fost despărţită "vremelnic" au datoria să se regăsească împreună cu Uniunea Europeană”. De asemenea, primarul de Bucureşti, Adriean Videanu, s-a întâlnit cu primarul municipiului Chişinãu, Dorin Chirtoacã, cei doi edili stabilind sã se ridice în cele douã oraşe, în regim de parteneriat, statuile domnitorilor Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul.

  • Data 27.03.2008
  • Autoare/Autor Din Chişinău, Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/DVaA
  • Data 27.03.2008
  • Autoare/Autor Din Chişinău, Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/DVaA