1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Ziua sentinţei în procesul grupării Sauerland

Gruparea cunoscută sub denumirea regiunii germane din care provin membrii ei, Sauerland, află, joi, verdictul în procesul de terorism aflat pe rol la Düsseldorf.

default

Fritz Gelowicz, considerat liderul grupării "Sauerland"

Fritz Gelowicz şi ceilalţi trei tovarăşi ai săi din boxa acuzaţilor - toţi cu vârste cuprinse între 24 şi 31 de ani - intenţionau să detoneze bombe în interiorul Germaniei. Ţintele erau, întâi de toate, obiective frecventate de militari americani. De fapt, ţintele erau chiar militarii americani. În atenţia presupuşilor terorişti se aflau, însă, şi aeroporturi germane.

Sigur, nimeni nu este vinovat până la pronunţarea sentinţei. Cu excepţia, desigur, a cazului în care, în timpul procesului, îşi asumă vina din acuzaţii. Or, cei din gruparea Sauerland au cam admis că lucrurile stau cum spune acuzarea. Mărturisirile lor şi cooperarea cu instanţa nu le vor atrage prea multă clemenţă. Cei patru vor avea de suportat şi natura exemplară a sentinţei care îi aşteaptă.

Procuratura a solicitat închisoare între cinci ani şi jumătate şi 13 ani pentru fiecare dintre cei patru, dat fiind că plănuiseră crime în masă pe teritoriul Republicii Federale. Erau, atacurile teroriste puse la cale, o încercare de a forţa presiune publică în vederea retragerii militare federale din Afghanistan.

Sauerland Gruppe Prozess Terrorismus Düsseldorf

Acuzatul Daniel Schneider, de vorbă cu avocatul său în timpul procesului de la Düsseldorf

Apărarea cere, în schimb, clemenţă, pledând, altfel spus, pentru detenţii mai scurte, sub argumentaţia că nu ar fi vorba despre genocid, ci despre tentativa eşuată a celui mai mare atac terorist plănuit vreodată în Germania.

Gelowicz este considerat capul grupării, un german convertit la islamism. Alături de el, Daniel Schneider, tovarăş tăcut, liniştit, chiar, al lui Gelowicz. Împreună cu ei, Attila Selek şi Adem Yilmaz, turci la origine, care, de altfel, tocmai din Turcia urmau să procure explozibilul.

Gelowicz, Schneider şi Yilmaz u fost arestaţi în 2007, într-o cabană în care experimentau combinaţii explozibile. Procesul a început în aprilie 2009 şi se presupunea că va dura cel puţin doi ani. Şi totuşi, sentinţa aşteaptă să fie pronunţată după nici 11 luni. Asta pentru că, pe rând, acuzaţii şi-au pierdut răbdarea şi au pornit să mărturisească. Sunt peste 1500 de pagini de depoziţii rostite de cei patru acuzaţi.

Procesul nu este, însă, ultima filă în dosarul terorismului islamist în Germania. Uniunea Jihadului Islamic încă mai există pe teritoriul federal. Serviciile secrete sunt cu ochii pe alţi recruţi germani ajunşi în taberele de pregătire teroristă din Waziristanul pakistanez.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu