1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Ziua nunţii din poveştile altora

Au rămas câteva ore doar până când prinţul William, moştenitor al moştenitorului tronului Marii Britanii se va căsători, în Westminster Abbey, cu aleasa inimii sale albastre, Kate Middleton.

default

Prinţul William şi Kate Middleton

În Marea Britanie nu există Constituţie; şi nici cetăţeni - ci doar supuşi ai reginei, scrie săptămânalul german Der Spiegel. Juriştii poartă, în instanţă, peruci. Lebedele şi delfinii şi berzele aparţin reginei. Cei mai merituoşi dintre supuşii reginei sunt decoraţi cu ordine - cu Ordinul Jartierei, de exemplu - şi devin ofiţeri ai Marii Britanii, menţionează editorialistul Spiegel Marco Evers. Care Mare Britanie nu are o echipă naţională de fotbal, ci mai multe. În schimb, la Olimpiadă nu merg galezii şi englezii şi scoţienii şi nord-irlandezii - ci toţi împreună sub steagul Marii Britanii. Un lucru este clar: Marea Britanie este cel puţin la fel de alambicată precum harta metroului londonez.

Puţini şefi de stat sunt aşa de scumpi ca regina Marii Britanii - cu tot cu întreaga-i Casă Regală. Dar, de cel puţin un veac şi jumătate, cota republicanilor din insulă nu depăşeşte pragul psihologic de 18%. Oricât ar încerca profesori, regizori, scriitori, politicieni, The Guardian sau The Economist să schimbe lucrurile, britanicul, supus al Majestăţii Sale, nicidecum cetăţean, plăteşte cu răbdare şi stoicism. For the Queen and the Country. Cel puţin cât mai trăieşte Regina Elisabeta. Pe urmă mai stăm de vorbă...

Deocamdată, doamna Elizabeth Windsor are 85 de ani, este regină de când se ştie mare parte a supuşilor Coroanei, domnind peste lebede, delfini, berze, jurişti cu perucă, galezi, englezi, scoţieni şi nord-irlandezi. Şi, iată, apucă să mai trăiască o nuntă a secolului. Care nuntă se va derula întocmai cum o cere palatul, protocolul şi Majestatea Sa Bunica.

Anume: cu trăsură poleită în aur; cu o mie de soldaţi defilând înaintea şi în urma celor doi însurăţei, cu 10.000 de jurnalişti acreditaţi, cu şcoli, bănci şi instituţii publice închise; cu sute de mii de gură cască, unii supuşi ai Majestăţii Sale, alţii veniţi din toată lumea; şi ar face bine să-i fie pe plac premierului David Cameron şi să contribuie la relansarea economiei britanice.

Ca orice nuntă a secolului, va avea şi o petrecere, de la care nu vor lipsi nici veşnicul prieten al Coroanei, Elton John, nici despotul, de 13 ori căsătorit, al săracului Swaziland, pe numele lui Mswati, nici soţii Beckham, nici contele Tibor Kalnoky de Covasna, nici, desigur, prime-minister-ul Regatului Unit alături de the Leader of her Majesty's Loyal Opposition.

Sute de milioane de doamne şi domniţe aşteaptă cu nerăbdare, peste tot pe unde a ajuns televiziunea, să vadă rochia miresei - o tânără de 29 de ani, inteligentă (se spune). Pentru ea petrecerea de vineri nu va fi, de fapt, nici a ei, nici a celui care o va lua de la altar, ci a unei naţiuni care, pornită cândva să civilizeze omenirea, a ajuns cel puţin la fel de alambicată precum harta metroului londonez.

Şi toată lumea îi spune "nunta din poveşti"... Casă de piatră!

Autor: CS / dpa / afp / Der Spiegel
Redactor: Petre M. Iancu