Ziua Mondială a Tineretului

Cine este tînăr nu are în prezent multe motive de voioşie, nici în "oazele de bunăstare" ale Occidentului. Nu este vorba de cîţiva hormoni în plus sau de cîţiva euro, bani de buzunar, în minus. Ci de nesiguranţa existenţială în materie de haine, muzică şi opinii. Părinţii sunt dezinteresaţi, iar banii se duc pe convorbirile la telefonul mobil; mai ales cînd cheamă prima dragoste. La pubertate, creierul se află într-un proces de modificare: dispoziţia pentru risc, limba, ritmul somnului, logica şi raţiunea nu vor încă să se armonizeze.

Pe de altă parte, această fază dificilă din viaţa omului oferă şanse imense. Lipsa de experienţă este compensată prin acţiuni, pe care un om cu experienţă nu ar cuteza să le presteze. Dar acum nimeni nu vrea cu adevărat să folosească aceste şanse. Tînăra generaţie nu are un lobby. Dimpotrivă, mulţi dintre cei mai în vîrstă sunt obsedaţi de ideea de a se menţine tineri, dat fiind că spiritul vremii te obligă să fii în formă, să pari tînăr. Numai cei care sunt într-adevăr tineri – aceia au şanse foarte reduse.

Este vorba de o întreagă generaţie, care eşuează la ruptura dintre ”a trebui” şi ”a putea”. Excursii cu şcoala, sport, partys, internet – toate constituie solicitări pentru cei mai tineri, cărora mulţi nu le fac faţă. Să fii inteligent, să fii activ, să fii în faţă: mulţi nu reuşesc să ţină pasul. Iar după aplicarea reformei pieţii muncii în Germania şi în alte ţări europene, vor fi încă şi mai mulţi. Şi, dacă nu ţii pasul, se declanşază o spirală a incompetenţei şi a unei tot mai accentuate pierderi a valorilor. Pentru o generaţie fără lobby există tot mai des perspectiva de a se împotmoli încă din pornire în viaţa reală.

Oamenii tineri din Germania au crescut într-un climat de neputinţă. Înainte se spunea: dacă părinţii au construit deja totul - aşa cum a fost cazul după cel de-al 2-lea război mondial – copiilor nu le mai rămîne decît să se desprindă, să se emancipeze. În noul mileniu, însă, fenomenul rebeliunii juvenile, obişnuit înainte în ţările occidentale, şi-a trăit veacul. El a fost preluat de strategi din etajele superioare ale concernelor. În Germania, în Europa, adulţii nu mai au multe lucruri care să-i poată seduce. Ei au două maşini, puţin timp şi un guvern care se luptă cu o serioasă criză economică.

Păgubaşii globalizării pot arăta, însă, şi altfel. La sud de Sahara, unul din 3 copii munceşte pentru a se întreţine pe el şi familia; în Asia, unul din 5. Cel puţin 300.000 de copii-soldaţi încearcă să supravieţuiască cu arma în mînă. Convenţia ONU privind drepturile copiilor le este la fel de puţin de folos ca şi celor 20 de milioane de copii refugiaţi în zonele de criză din lumea întreagă. Nu există drept la educaţie, la odihnă, la o viaţă de familie. Nu există drept la protecţie.

Şi totuşi! Noile state membre ale Uniunii Europene din sudul şi estul continentului prezintă un alt aspect. O generaţie de oameni ce-şi iau startul, oameni tineri cu ”Hungry Feeling”, participă la viaţa politică, fac parte din guverne. Politică tînără pentru ţări tinere; curaj şi perspective frumoase, care lasă lac speranţei şi în insulele de bunăstare ale statelor industrializate.