Ziua internaţională de luptă împotriva rasismului

Articolul 1 din Charta ONU stipulează promovarea şi consolidarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie. Dar masacrul din localitatea sud-africană Sharpville, de la 21 martei 1960, a demonstrat că rasismul în diferite forme nu era un fenomen de ieri-alaltăieri, ci continua să existe. În principiu nu s-a schimbat din păcate nimic nici până astăzi.

Din 1969 comunitatea internaţională întâmpină această zi pentru a-i scutura pe oameni şi a apela la ei să se opună activ unui asemenea reziduu al gândirii umane, care trebuie eradicat. Spre surprinderea multora este încă foarte răspândită mentalitatea potrivit căreea diferenţele rasiale ar justifica exploatarea economică, discriminarea politică şi socială sau chiar nimicirea anumitor grupuri. Această mentalitate nu se manifestă pe faţă, ca în vremea colonialismului sau nazismului, când diferenţele biologice erau considerate decisive în ce priveştea dominaţia, sclavia, lagărul de concentrare sau chiar moartea. Dar ea se manifestă pretutindeni, uneori clar şi limpede, ca în cazul boşimanilor din sudul Africii, al aborigenilor australieni sau al uigurilor în China, alteori mai voalat cum este cazul rromilor în Europa sau al afro- americanilor ori hispanicilor în SUA.

Tocmai această formă, mai discretă şi mai subtilă, conjugată cu temeri adânci şi imagini etnico-religioase deformate, este mai răspândită şi de aceea mai periculoasă. În vremuri grele, ca în prezent, în care din pricina atentatelor teroriste reale sau virtuale, oamenii din Pakistan, Indonezia, Spania sau de aiurea stau cu sufletul la gură, rezerve şi prejudecăţi împotriva a ceea ce este străin pot lua subit forme rasiste şi cauza pagube şi mai mari. Acestea pot fi contracarate printr-o muncă anevioasă, de ani, prestată cu dăruire de partea angajată a societăţii civile.

Edificiul politic a neglijat în mod condamnabil acest domeniu sensibil lăsând loc cu uşurinţă resentimentelor latente şi ideologiei rasiste. Din păcate nici imigranţii nu sunt lipsiţi de culpă, fiindcă refuză adesea cu bună ştiinţă convenţiile democratice, crezând că acceptându-le îşi pierd identitatea. În consecinţă, ei devin receptivi la ideologii reacţionare. De aici la convingeri rasiste nu mai este decât un pas. În actualele circumstanţe, nu se poate aştepta din partea edificiului politic vreo manevră de contracarare, care probabil nici nu ar fi posibilă.

Rămâne numai speranţa că părţi influente ale societăţii civile îşi vor asuma şi pe viitor această dificilă sarcină şi se vor opune duhului rău al rasismului.