1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ziua fericirii neeclipsate

N-a fost de-ajuns ca 20 martie să fie în emisfera noastră boreală ziua care marchează debutul primăvarii. În pană de idei, Naţiunile Unite au decretat-o şi zi a fericirii. Culmea e că-n ciuda eclipsei, au nimerit-o.

Eclipsa, la Milano

Eclipsa, la Milano

Începutul primăverii, se ştie, ne inaugurează nu doar asteniile anuale, ci şi efortul, adesea futil, de a ne captura fericirea. De a o bloca apoi la mantinelă, spre a ne asigura că nu ne va mai părăsi în veci.

Anotimpul ghioceilor e turbulent rău. Ne îndeamnă, dacă nu-i avem, să ne depistăm urgent partenerii demni de a ne însoţi măcar o parte din drum. Ne invită, obraznic, la câte o aventură scurtă, dar viguroasă şi energizantă, înainte ca finalul ei inexorabil să ne deprime rău. Ne dă ghes să ne prindem în te miri ce goană după aur din cine ştie ce nou Klondike. Ne stimulează să ne regăsim prietenii, de ne-am însingurat. Ne îmboldeşte să ne găsim poate amici noi, sau, cine ştie, un scop mai mare şi mai meritoriu, decât am avut în viaţă. Pe scurt, ne cheamă să facem nebunii.

Depinde, fireşte, nu de vreo instanţă oficială ci numai de noi când, dacă şi cum răspundem suspectului, dar prea adesea irezistibilului apel înnoitor. Tot de noi depinde, în exclusivitate, modul în care încercăm să definim starea, în fapt inefabilă, pe care o numim fericire.

Dreptul la fericire

De ce era nevoie deci ca organizaţia mondială să ne decreteze o zi a indicibilei stări sau senzaţii - mie unuia îmi scapă. Dar, din partea unei organizaţii mondiale care şi-a ratat jalnic menirea, de vreme ce omenirea s-a vădit, după cel de-al Doilea Război Mondial, incapabilă să evite noi catastrofe genocidale, iar mare parte din ea îşi continuă flirtul dement cu cele mai diverse utopii, neomenii şi tiranii, ne puteam aştepta la mai rău.

Apoi, există, culmea, un stat oriental, numit Butan, care a avut ideea năstruşnică de a introduce fericirea în constituţie, ca un drept inalienabil al oricărui cetăţean de a o poseda! Fantastic! Deşi ştiu că fericirirea nu se poate poseda, ci doar trăi, această idee mă fericeşte de-a dreptul! Ba s-a dovedit chiar, mi se spune, fericită! Fiindcă a obligat autorităţile să facă totul pentru a-i despovăra de nenorociri pe cetăţenii ţării! Măcar de cele birocratice dacă au izbutit să-i scape şi tot este ceva!

Apoi, nomen est omen. A invoca dreptul la fericire, ba chiar şi doar a evoca noţiunea înseamnă, poate, a-i netezi calea, a o apropia de-un soi de self fulfilling prophecy, fiindcă induce o expectativă care obligă persoanele din raza ei să se comporte astfel încât s-o obţină, s-o materializeze, s-o realizeze! Genial! Iată, îmi spun, dovedită dintr-o dată, utilitatea optimismului! Ca în povestea cu diferenţa dintre viaţa unui pesimist şi-a unui optimist. De trăit trăiesc ambii 120 de ani. Atâta doar că, pentru cel din urmă, sunt ani ceva mai buni.

Reţeta fericirii

Rămâne să mai stabilim reţeta fericirii. N-ar putea fi mult mai complicată decât a alchimiştilor. Ar conţine, mi se spune, bucurie, plăcere, satisfacţie, alinare, destindere, vindecarea rănilor sufletelor chinuite, încântare, sentiment de bine, calm şi echilibru, seninătatea, iar pentru mai mistici, beatitudinea. Poate extazul. Şi câte şi mai câte. Bani nu, căci „n-o aduc”, se zice, pe drept cuvânt, din bătrâni.

Dacă o întreţin, aşa cum, poate uşor hazardat, se afirmă, nu ştiu prea bine. Ar trebui, ca să mă dumiresc, să am destui. Deci îmi propun, ca, la acest punct, să vorbesc cu şefu’.

În răstimp, mă chinuie o bănuială. S-ar putea să mă înşel, dar am impresia că secretul ei e îngropat undeva, adânc, în capacitatea noastră de a iubi. Şi deci în cea mai fragedă pruncie. În mamele ori bunicile noastre. În propensiunea noastră pentru rezistenţa la tentaţii facile şi ispite rătăcitoare, în opţiunea noastră, mereu riscantă, pentru libertate, adevăr, dreptate. Şi, prin urmare, în întâlnirea faţă către faţă cu bunul Creator, prin iubitul activ al oamenilor din jurul nostru, creaţi şi ei, din dragostea Lui nesfârşită, după chipul şi asemănarea Sa.

Nu e, fireşte, imposibil, ca, neîmbisericit cum sunt, faimoasa eclipsă de soare din acest glorios 20 martie, o zi mirifică a fericirii internaţionale, să fi ajuns să-mi întunericească minţile un pic. În acest caz mă veţi privi cu încruntare şi mă veţi taxa sever.

Vă rog mult, puţină îndurare! În fond nu-s decât un biet astenic la început de primăvară, un simplu nebutanez în căutare febrilă a dreptului său inalienabil la niţică fericire!

Deşi, admit, că n-aş zice nu şi la ceva mai multă.