Ziua Drepturilor Universale ale Omului
10 decembrie 2003Publicitate
Se împlinesc, astăzi, 55 de ani de la data la care Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a elaborat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Trecuseră trei ani de la abolirea regimului naţional-socialist de la Berlin iar documentul lansat la ONU îşi propunea să blocheze ascensiunea vreunui alt sistem politic care să-şi permită să ignore respectul faţă de om. Din 1948, ziua de 10 decembrie este celebrată ca Ziua Drepturilor Omului.
A fost lung, drumul de la prima declaraţie a drepturilor omului, aşa- numita Virginia Bill of Rights, din 1776, pînă la Declaraţia Universală adoptată în 1948 de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Nimeni nu a reuşit să blocheze, însă, acest demers care, deşi îşi are rădăcinile în Europa, a cunoscut succesul în Lumea Nouă, acolo unde coloniile americane s-au ridicat şi şi-au cucerit independenţa faţă de patria-mamă, Anglia.
Idei generoase şi discursuri electrizante nu sunt suficiente pentru a transpune în practică valori, norme şi drepturi universal valabile. Eliberarea de sărăcie şi teamă, libertatea de opinie, libera asociere religioasă, dreptul la educaţie nu sunt obiective abstracte. Sunt chestiuni cît se poate de reale şi necesită supravegherea permanentă a indivizilor, grupurilor şi statelor.
Cei ce exercită putere asupra altor oameni riscă să cadă în păcatul abuzului de putere, mai ales atunci cînd lipsesc mecanismele care să zădărnicească sau, cel puţin, să reducă aceste abuzuri. Instrumentarul mecanismelor sintetizabile în sintagma "democratizare, stat de drept, drepturile omului" stau ca un ghimpe în talpa dictatorilor şi sistemelor autoritare. În ultimele cinci decenii, toate tentativele de a interzice accesul omului la drepturile sale naturale (libertate, bucuria vieţii, demnitate) au avut, în cele din urmă, acelaşi rezultat: au eşuat. Iar universalizarea drepturilor omului, transformarea lor în drept universal valabil, reduce şi mai mult tendinţele dictatoriale şi autoritariste.
E nevoie de mult curaj pentru a-i înfrunta pe cei care, oriunde în lume, fac abuz de putere. Mulţi dintre cei curajoşi au sfîrşit în eşafod sau în temniţe. Dar nimic nu a fost zadarnic. Din destinul şi sacrificiul lor se nasc lecţii: nu indivizi izolaţi ci instituţii sunt capabile să asigure libertatea şi dezvoltarea. De aceea există Comisia pentru drepturile omului din cadrul Naţiunilor Unite, de aceea funcţionează la nivel regional instituţii similare - în America, în Europa, în Africa. Sub protecţia acestora s-au dezvoltat la nivel naţional, inclusiv în ţări din lumea a treia, astfel de organisme - şi nu de puţine ori, acestea au jucat un rol determinant în îmbunătăţirea condiţiilor în respectivele ţări.
Comisia Naţiunilor Unite a avut de-a face multă vreme cu protestul a numeoase state care respingeau universalitatea principiilor drepturilor omului. Abia în urmă cu zece ani, la tumultuoasa conferinţă de la Viena, a fost instituită funcţia de Înalt Comisar, conferindu-se autoritate Comisiei. Nici acest obstacol - de abia recent depăşit - nu trebuie uitat atunci cînd, la 10 decembrie, se celebrează Ziua Drepturilor Universale ale Omului.
A fost lung, drumul de la prima declaraţie a drepturilor omului, aşa- numita Virginia Bill of Rights, din 1776, pînă la Declaraţia Universală adoptată în 1948 de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Nimeni nu a reuşit să blocheze, însă, acest demers care, deşi îşi are rădăcinile în Europa, a cunoscut succesul în Lumea Nouă, acolo unde coloniile americane s-au ridicat şi şi-au cucerit independenţa faţă de patria-mamă, Anglia.
Idei generoase şi discursuri electrizante nu sunt suficiente pentru a transpune în practică valori, norme şi drepturi universal valabile. Eliberarea de sărăcie şi teamă, libertatea de opinie, libera asociere religioasă, dreptul la educaţie nu sunt obiective abstracte. Sunt chestiuni cît se poate de reale şi necesită supravegherea permanentă a indivizilor, grupurilor şi statelor.
Cei ce exercită putere asupra altor oameni riscă să cadă în păcatul abuzului de putere, mai ales atunci cînd lipsesc mecanismele care să zădărnicească sau, cel puţin, să reducă aceste abuzuri. Instrumentarul mecanismelor sintetizabile în sintagma "democratizare, stat de drept, drepturile omului" stau ca un ghimpe în talpa dictatorilor şi sistemelor autoritare. În ultimele cinci decenii, toate tentativele de a interzice accesul omului la drepturile sale naturale (libertate, bucuria vieţii, demnitate) au avut, în cele din urmă, acelaşi rezultat: au eşuat. Iar universalizarea drepturilor omului, transformarea lor în drept universal valabil, reduce şi mai mult tendinţele dictatoriale şi autoritariste.
E nevoie de mult curaj pentru a-i înfrunta pe cei care, oriunde în lume, fac abuz de putere. Mulţi dintre cei curajoşi au sfîrşit în eşafod sau în temniţe. Dar nimic nu a fost zadarnic. Din destinul şi sacrificiul lor se nasc lecţii: nu indivizi izolaţi ci instituţii sunt capabile să asigure libertatea şi dezvoltarea. De aceea există Comisia pentru drepturile omului din cadrul Naţiunilor Unite, de aceea funcţionează la nivel regional instituţii similare - în America, în Europa, în Africa. Sub protecţia acestora s-au dezvoltat la nivel naţional, inclusiv în ţări din lumea a treia, astfel de organisme - şi nu de puţine ori, acestea au jucat un rol determinant în îmbunătăţirea condiţiilor în respectivele ţări.
Comisia Naţiunilor Unite a avut de-a face multă vreme cu protestul a numeoase state care respingeau universalitatea principiilor drepturilor omului. Abia în urmă cu zece ani, la tumultuoasa conferinţă de la Viena, a fost instituită funcţia de Înalt Comisar, conferindu-se autoritate Comisiei. Nici acest obstacol - de abia recent depăşit - nu trebuie uitat atunci cînd, la 10 decembrie, se celebrează Ziua Drepturilor Universale ale Omului.
Publicitate