Zilele mâniei

În acest scop „s-au cheltuit peste un miliard de euro, sumă din care o jumătate a provenit din fondurile Uniunii Europene. Peste 500 de milioane i s-au plătit firmei germane Cassidian, care aparţine de concernul EADS şi a livrat tehnică ultramodernă de supraveghere a frontierelor”.

Ziarul mai relevă că supărarea lui Traian Băsescu se datorează şi faptului că „partenerii săi" de centru-dreapta, de la Paris şi Berlin (Sarkozy şi Merkel), „au omis să-l informeze din timp în legătură cu blocarea aderării României”.

Ziarul citează şi declaraţia ministrului de externe Baconschi. Şeful diplomaţiei române consideră că România nu e tratată echitabil. La rândul lor, miniştrii de interne german şi francez au afirmat că România şi Bulgaria „pot fi cooptate abia după ce au realizat progrese durabile şi recognoscibile în lupta împotriva corupţiei", ne mai informează acelaşi ziar. Care, ca şi Franfurter Allgemeine Zeitung, ne semnalează şi tentativa de mediere întreprinsă de Ungaria.

Încă şi mai mare decât la Bucureşti este revolta de pe străzile Maghrebului. „Zilele mâniei în lumea arabă", titrează Die Welt. Cotidianul berlinez consemnează „exportul revoluţiei tunisiene", trimite „la protestele şi la morţii din Egipt, din Iordania, Algeria şi Liban", precum şi la „temerile israeliene privind destabilizarea situaţiei" în întreaga regiune.

„Adie un aer de 1989 prin Orientul Apropiat", afirmă editorialul consacrat acestei teme, potrivit căruia „mulţi experţi consideră cimentatele aparate de securitate sirian şi egiptean drept bastioane inexpugnabile". Dar invincibile păreau la finele anilor 80 şi poliţiile politice din estul Europei comuniste.

„În realitate, concede ziarul, „nimeni nu poate spune dacă Orientul Mijlociu trece printr-un moment revoluţionar. Dar oamenii din regiune au aceleaşi nevoi ca peste tot. Vor să poată trăi de pe urma muncii lor fără frica de a fi maltrataţi ori şantajaţi de forţele de securitate…"

Problema e însă, că răului reprezentat de dictatorii din zonă le-ar putea urma răul şi mai mare al fanaticilor islamişti. „Regiunea s-a remarcat în anii din urmă prin extremiştii ei, ale căror atentate şi izbucniri de ură anti-occidentală au provocat teama de ceea ce ar putea urma regimurilor autoritare", scrie, în context, Die Welt.

Mai nou s-ar articula însă, potrivit ziarului, „şi ceilalţi arabi, cei care nu doresc o revoluţie (islamistă) pe model iranian, ci doresc să depăşească stagnarea politică, socială şi culturală a lumii arabe şi rezistenţa ei, fără egal în lume, la schimbarea democratică”.

„Mai întâi Tunisul, iar acum Cairo” titrează şi Frankfurter Allgemeine Zeitung. În timp ce ziarul elveţian Neue Zuercher Zeitung susţine că „puterea poliţiei egiptene e intactă”, cotidianul din Frankfurt meditează asupra posibilului „efect al dominoului”, pe care l-ar putea provoca, în Magreb, revoluţia tunisiană.

Cotidianul conservator german cere occidentului, şi în special patronilor americani ai Egiptului, să-şi revizuiască atitudinea faţă de „vechii tirani”, cei susţinuţi de Apus în baza promisiunii lor de a garanta stabilitatea.

Presa apuseană e însă şi plină de avertismente faţă de iluziile pe care le nutresc mulţi privind şansa democratizării unor state musulmane. „Egiptul nu este Tunisia, iar regimul Mubarak e mult mai bine implantat decât cel tunisian condus, până de curând, în ţara vecină, de preşedintele Ben Ali," relevă Mitteldeutsche Zeitung .

Simultan, "Egiptul, o ţară situată la graniţa israeliană, are o importanţă politică şi geo-strategică net mai mare decât Tunisia", ceea ce-i garantează şi un plus substanţial de susţinere occidentală. „E grotesc să ceri subit mai multă democraţie unui regim pe care l-ai tolerat fără rezerve până acum", afirmă şi Maerkische Oderzeitung, care pune degetul pe rană. Fiindcă "Egiptul", după cum notează ziarul, "nu e un stat occidental, ci unul musulman, care gândeşte altfel decât ţările occidentale. Ar fi bine să învăţăm în fine această lecţie afgană", ne mai recomandă ziarul din Frankfurt pe Oder.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder