1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Zilele Culturale Evreieşti la Berlin

Timp de 10 zile, din 15 până în 25 august, au loc la Berlin Zilele Culturale Evreieşti. Festivalul a ajuns la a 27-a ediţie şi se desfăşoară anual în oraşul cu cea mai mare diversitate culturală şi religioasă din Europa.

Evenimentul le oferă berlinezilor oportunitatea perfectă de a redescoperi cultura evreiască prin muzică, literatură, expoziţii, programe pentru copii, slujbe deschise pentru public la sinagogile din capitală şi specialităţi culinare tradiţionale.

Sunt prezente în cadrul festivalului staruri ale muzicii clasice evreieşti, cum ar fi soprana Tehila Nini Goldstein, trio-ul Klezmer, clarinetistul Michael Winograd sau cântăreaţa ucraineană Sveta Kundish.

Seară Paul Celan

Una dintre serile festivalului va fi dedicată autorului bucovinean de origine evreiască Paul Celan. Renumitul muzician Giora Feidman se va afla pentru prima dată pe scenă cu actorul german Ben Becker, în spectacolul „Împreună - omagiu adus lui Paul Celan ”. Acompaniat de Feidman, Becker va citi din volumul de poezie „Mac şi Memorie” ("Mohn und Gedächtnis").

Din programul festivalului nu lipsesc seri de lectură şi teatru. Povestea fascinantă a unui evreu iranian, Arye Sharuz Shalicar, născut la Berlin şi devenit ulterior purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, va putea fi auzită în cadrul lecturii autobiografiei sale, „Un câine ud e mai bun decât un evreu uscat”. Monologul „Un evreu obişnuit”, semnat de cunoscutul regizor Charles Lewinsky, abordează viaţa de zi cu zi şi identitatea evreilor în Germania.

27. Jüdische Kulturtage Berlin 2013 Pressebilder

Giora Feidman şi Ben Becker

„Evreii din Berlin după eliberare” e o expoziţie despre cei aproximativ 8000 de supravieţuitori ai ororilor naziste în 1945, care au decis să rămână tocmai în oraşul de unde fuseseră ordonate masacrele a milioane de oameni. Expoziţia se extinde pe 15 secţiuni, în care sunt prezentate fotografii şi alte obiecte personale ale supravieţuitorilor.

După succesul major din ultimii ani, Shuk Ha’ Carmel, cel mai mare târg din Tel Aviv revine la Berlin şi se transformă într-un festival stradal, unde se pot cumpăra specialităţi culinare evreieşti, fructe şi legume, mirodenii, haine tradiţionale şi obiecte de artă.

Noaptea religiilor

Zilele Culturale Evreieşti de la Berlin participă activ şi la „Noaptea religiilor”, un eveniment paralel, care îşi propune să evidenţieze caracterul tolerant al metropolei.

Cu aproximativ 250 de comunităţi credincioase diferite, Berlinul are parte de cea mai mare diversitate religioasă din Europa. În „Noaptea religiilor”, 102 lăcaşe de cult din capitală invită la rugăciune, meditaţie şi dezbateri pe teme religioase. Câteva sinagogi din Berlin sunt implicate în acest proiect, care se desfăşoară sub patronajul primarului general al Berlinului, Klaus Wowereit.

Multiculturalism, tradiţie şi modern, trecut şi prezent: o reţetă, care se potriveşte perfect stilului de viaţă berlinez, apreciat de un număr din ce în ce mai mare de străini. Aproximativ un sfert din populaţia capitalei Germaniei e formata din imigranţi sau străini care au dobândit între timp cetăţenia germană.

Berlinul a devenit foarte popular şi în Israel în ultimii ani. În 2011, au vizitat metropola 50.000 de turişti israelieni, iar conform Ambasadei Israelului la Berlin locuiesc aici în prezent în jur de 15.000 de evrei.