1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Vocile celorlalţi

Ziare.com: Recensamantul, brambureala si incompetenta perfecte (Opinii)

Rar am avut parte de o mostra atat de pura, de completa si de relevanta pentru incompetenta autoritatilor, decat aceea oferita de recensamantul incheiat luni seara.

default

Din start, recensamantul a fost prost gandit. In primul rand, a durat cu mult prea putin, doar 10 zile, in conditiile in care vecinii nostri unguri, cu o populatie cam pe jumatate decat Romania, au rezervat pentru aceasta operatiune o luna intreaga, astfel incat numaratoarea sa fie facuta pe indelete si toata lumea sa poata fi, in cele din urma, contactata. De ce atata graba?

Si daca tot ai stabilit doar 10 zile, cata minte iti trebuie sa le programezi exact intr-o vacanta scolara (pentru prescolari si clasele I-IV)? De ce nu se putea cu o saptamana mai tarziu sau cu una mai devreme, astfel incat sa eviti riscul ca unii oameni sa fie plecati impreuna cu copiii intr-o minivacanta? Dupa cum nu inteleg de ce Romania trebuie sa faca recensamant ca in secolul trecut. In majoritatea tarilor europene daca nu chiar in toate, din Germania pana in Ungaria, formularele puteau fi completate online. Simplu si cu mult mai ieftin.

Comunicarea publica a fost mizerabila. Ministerele si companiile de stat platesc publicitate TV pentru toate prostiile, dar nu a fost organizata o campanie de informare detaliata privind recensamantul. Romanii habar nu au de ce este el necesar, ce consecinte, inclusiv europene si financiare, au rezultatele. Nu au habar ca nu a fost o initiativa a Puterii actuale, ci este vorba despre o operatiune comunitara si ca in toate tarile UE au fost organizate anul acesta numaratori dupa exact aceleasi norme, stabilite la Bruxelles. In aceste conditii de ce sa ne miram ca zvonistica iresponsabila a Opozitiei, potrivit careia recensamantul ar fi fost pus la cale de guvern in pregatirea unei fraude electorale, a prins de minune.

Sigur ca cea mai eficienta fumigena, trasa de PSD, a fost aceea privind riscurile declararii CNP. Nici Adrian Nastase nu cred ca vorbea serios cand a avertizat in privinta riscului declararii codului numeric personal. Domnia sa, sunt convinsa, stie foarte bine ca CNP nu este un cod secret, ci unul de identificare, pe care il completam pe tot felul de hartii aflate la dispozitia oricui, de la farmacie, la posta sau pe orice factura. Stie foarte bine ca Puterea are deja aceste coduri, la serviciile de evidenta a populatiei si la Ministerul de Interne, ca CNP-urile sunt trecute pe listele electorale, asa ca nu era niciun motiv ca cineva sa fure ceea ce are deja. Dar aceasta fumigena a avut un efect cu totul neasteptat din cauza reactiei tampe a autoritatilor.

Citiţi articolul integral pe ziare.com accesând linkul de mai jos.

ziare.com/DW
Redactor: Ovidiu Suciu

Link-uri www