1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Vocile celorlalţi

Ziare.com: Denunturile ar trebui extinse. Imunitatea in cazul ministrilor se poate schimba

Eliminarea avizului Parlamentului pentru arestarea sau retinerea unui senator sau deputat nu e posibila, insa avem un regim al imunitatilor mai avantajos pentru ministri.

default

Intr-un interviu acordat Ziare.com, profesorul Iancu, fost procuror, a apreciat ca actuala legislatie penala nu este abuziva, fiind rezultatul muncii unor specialisti in domeniul penal.

In privinta denuntului, profesorul Gheorghe Iancu a aratat ca, daca el "nu este coroborat cu alte probe directe, el este zero. In toata lumea exista asa ceva, numai la noi nu se putea. Ba mai mult, in alte tari exista nu numai in materie penala, ci si in materie contraventionala sau administrativa."

Profesorul Iancu a comentat si numarul mare de arestari preventive din ultima vreme.

Ca profesor de drept constitutional si ca fost procuror considerati ca actualele Coduri Penal si de Procedura Penala sunt abuzive?

Nu am cum sa fiu de acord cu asa ceva. Codurile au fost facute de specialisti, colegi de ai mei de la Facultatea de Drept, carora li s-au adaugat si o serie de deputati si senatori care mai stiau cate ceva. Si, in ciuda faptului ca ambele comisii au fost conduse de Ponta, codurile au iesit bine. Au fost modificari conforme legislatiei penale din statele lumii, cum este chiar in privinta denuntului.

Cititi articolul integral pe Ziare.com, accesand linkul de mai jos.

Link-uri www