1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Zi de analize la vârf în PD şi PSD

Democraţii se reunesc în Colegiul Director iar social-democraţii în Biroul Executiv Central

Guşă a plecat din prezidiul PD. Dar din partid?

Guşă a plecat din prezidiul PD. Dar din partid?

Deputaţii Cozmin Guşă, Lavinia Şandru şi Aurelian Pavelescu s-au retras din Biroul Permanent Naţional al Partidul Democrat, în urma unei hotărâri luate de Consiliul Director al asociaţei Iniţiativa 2003. Decizia a fost luată, potrivit lui Guşă, după ce au fost analizate mai multe gesturi politice şi poziţii publice ale conducerii actuale a PD. Guşă a mai precizat că demisionarii nu vor participa la şedinţa Colegiului Director de astazi, dar că vor continua să rămână membri ai Partidului Democrat. Guşă a repetat că nu va candida la preşedinţia partidului, dar nu a exclus posibilitatea de a candida pentru alte funcţii de conducere în cadrul formaţiuni democrate, negând, în plus, că ar avea intenţia de a colabora cu şeful tinerilor social-democraţi Victor Ponta. În cursul după-amiezii, conducerea PD a propus să recomande filialelor din care fac parte cei trei membri contestatari excluderea acestora din partid.

Pe de altă parte, în cadrul şedinţei Biroului Executiv Central al Partidului Social Democrat, ce se desfăşoară în această după-amiază, urmează să fie decisă distribuţia funcţiilor de conducere a formaţiunii. Există mai multe variante: una cu o conducere bicefală, care l-ar avantaja pe Adrian Năstase, şi două favorabile lui Ion Iliescu, care ar prefera fie o formulă cu un lider bine precizat, fie o conducere colectivă. Radio România Actualităţi vorbea despre un posibil discurs al fostului premier Adrian Năstase în care acesta ar urma să prezinte propriul proiect vizând o formulă de conducere colectivă şi în care, totodată, va aprecia corupţia ca fiind principala problemă a PSD.

Tot astăzi se va decide şi data desfăşurării Congresului PSD, în cadrul căruia vor fi aleşi conducătorii partidului. Unii analişti consideră însă că întâlnirea de astăzi este mai degrabă un exerciţiu de imagine, întrucât rolurile din PSD ar fi deja atribuite.