1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Zece morţi într-un accident feroviar, în estul Germaniei

Două trenuri, unul marfar şi unul de pasageri s-au ciocnit frontal, în plină viteză. Accidentul s-a soldat cu cel puţin 10 morţi.

default

Accidentul a avut loc în landul Saxonia Anhalt, lângă oraşul Magdeburg. Cele două trenuri circulau pe o singură linie şi deşi încă nu se ştie care e cauza accidentului, premierul landului, Wolfgand Böhmer, a declarat că probabil unul dintre mecanici nu a respectat semnalul de stop al semaforului. “Altfel nu se explică de ce două trenuri circulau în direcţii opuse pe aceeaşi linie”, a declarat acesta.

Harald Krüger, şeful echipei care cercetează cazul, a confirmat că s-ar putea ca semaforul care trebuia să oprească trecerea uneia dintre garnituri, fie să nu fi funcţionat, fie să fi fost ignorat de mecanic.

Zugunglück in Sachsen Anhalt bei Oschersleben Flash-Galerie

“Am derulat cercetări intense toată noaptea. Ştim acum în ce stadiu se aflau şinele, am verificat semnalele luminoase, dar şi dacă ar putea fi vorba despre o eroare umană. Vom transmite toate informaţiile pe care le avem procurorilor. Există şi posibilitatea ca semafoarele sa fi fost îngheţate, pentru că temperatura a fost ex trem de scazută la momentul accidentului.”

Fără acte de identitate

Trenurile au colidat frontal, fiecare având o viteză de peste 100 de km/ oră. Accidentul s-a soldat cu cel puţin 10 morţi şi 23 de răniţi, dintre care unii în stare critică. E o minune că cineva a scăpat cu viaţă din acest accident, a declarat un membru al echipei de salvare: “O imagine devastatoare. Mă mir că a mai supravieţuit cineva aici.”

Se pare că majoritatea pasagerilor din trenul regional călătorea fără acte, ceea ce face identificarea lor dificilă în momentul de faţă.

Zugunglück in Sachsen Anhalt bei Oschersleben

Premierul landului Saxonia Anhalt s-a aflat la locul accidentului, la sfârşitul săptămânii. “E cel mai important acum să ne ocupăm de oameni, să identificăm cadavrele şi să avem grijă de cei răniţi, să-i ducem la sp ital", a declarat Böhmer.

Condiţiile meteorologice dificile, în special ceaţa, au îngreunat şi acţiunile de slavare, răniţii neputând fi transportaţi cu elicopterele la spitalele din apropiere. 150 de echipaje de salvare, poliţie şi pompieri au sosit la faţa locului.

Autor: Lavinia Pitu, DW- Berlin
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu