1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Yuanul chinez va fi decuplat de dolarul american

Cu o săptămână înaintea reuniunii G-20 din Canada, China încearcă să dezamorseze o mai veche dispută. SUA şi Europa acuză de ani de zile China că îşi menţine artificial moneda naţională la o valoare de schimb redusă.

default

Imediat după anunţul Băncii Naţionale a Chinei, conform căruia yuanul urmează a fi decuplat de moneda americană, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Beijing, Qin Gang, a susţinut o conferinţă de presă. Qin a estompat voit euforia izbucnită în SUA, unde responsabilii consideră că Republica Populară a cedat în disputa monetară cu o săptămână înaintea reuniunii G-20 din Canada.

Responsabilul a reliefat: "Considerăm că nu este oportun să vorbim la reuniunea G-20 despre cursul de schimb al yuanului. Noi ne vom reforma în continuare politica monetară, dar prin măsuri proprii independente şi controlabile. Suntem împotriva politizării acestei teme. Ne opunem tuturor acelora care vor să exercite asupra noastră presiuni în această chestiune."

Din perspectiva Chinei, vestul, şi mai ales SUA, exercită astfel de presiuni. Politicienii americani îi fac pe chinezi responsabili pentru uriaşul deficit comercial al SUA şi pentru pierderea unui număr însemnat de locuri de muncă. De toate aceste fenomene negative se face vinovată China prin exporturile sale ieftine, devenite posibile graţie menţinerii artificale a yuanului la o valoare scăzută, spun ei.

Aceste afirmaţii nu stau însă în picioare, consideră, alături de economiştii chinezi, şi sinologul american David Zweig din Hong Kong. El a subliniat: " În anii crizei financiare, China a fost regiunea în care exporturile americane au crescut cel mai mult. Dacă firmele se interesează pentru regiuni cu potenţial de creştere se îndreaptă spre China. Acolo se asamblează mărfurile pentru a fi transportate înapoi pe piaţa americană, la clientul final. Acesta este modelul de funcţionare pentru 60 până la 70 la sută din exporturile Chinei. Din această cauză apreciem că este vorba şi de o problemă de statistică. China este numită pe nedrept "fabrica lumii". În fapt, ar trebui să se cheme "hala de montaj a lumii".

USA China Treffen in Peking

Ultima reuniune la nivel înalt americano-chineză, la Beijing

Ye Tan, jurnalistă din Shanghai specializată în chestiuni economice, este convinsă că decuplarea yuanului de dolar este o măsură necesară, care nu mai putea întârzia. În accepţiunea sa, aceasta înseamnă sfârşitul măsurilor de urgenţă luate sub imperiul crizei financiare şi reîntoarcerea la normalitate.

Între 2005 şi 2008, valoarea yuanului a crescut în raport cu dolarul cu 21 la sută. Or, această instabilitate generează probleme, susţine Ye Tan: "Într-o ţară axată pe producţie, şefii firmelor vor mai ales stabilitatea ratei de schimb. În caz contrar ei sunt siliţi să se comporte ca nişte speculanţi. Când creşte valoarea yuanului, aerul se rarefiază şi ei încearcă să abandoneze exportul şi să producă pentru piaţa internă."

Exact aceasta şi urmăreşte guvernul chinez, o concentrare asupra pieţei interne. Totuşi, strategia guvernamentală nu poate provoca un mare salt înainte, consideră Ben Simpfendorfer, economist la Royal Bank of Scotland.

"Chinezii realizează cât de importantă este pentru ei o monedă cu o valoare moderat mai mare, pentru echilibrul dintre economia internă şi externă. Chinezii tocmai au început să lucreze în vederea asigurării acestui echilibru. Va dura însă precis un deceniu până când vor putea părăsi sistemul bazat pe export şi construcţii. Consumul privat nu este suficient de puternic pentru a umple vidul creat", susţine bancherul de la Banca Regală a Scoţiei.

La aceasta se mai adaugă rezultatul unui studiu întocmit de Institutul de studii economice Peterson din SUA. Potrivit documentului, yuanul nu mai este acum cu 40 la sută mai ieftin, aşa cum a fost la finele anului trecut, ci numai cu 24 la sută. Aceasta înseamnă pentru Horst Loechel, de la "China European Business School" din Shanghai că "mentalitatea chinezilor este foarte clară: Economia mondială are nevoie de stabilitate, numai aşa se pot realiza progrese. Lumea, mai ales SUA, dar în ultima vreme şi Europa, a devenit instabilă. Aceasta este marea îngrijorare a chinezilor."

Autor: Astrid Freyeisen / Ioachim Alexandru
Redactor: Petre M. Iancu