1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Yahoo îşi dublează câştigul

Alina Kühnel20 aprilie 2005

Concernul american activ în domeniul internetului a profitat de pe urma creşterii publicităţii, dublându-şi câştigul în primul trimestru.

https://p.dw.com/p/B2Pl
Yahoo este accesibil de pe toate meridianele, inclusiv în China.
Yahoo este accesibil de pe toate meridianele, inclusiv în China.Imagine: AP
Potrivit unui comunicat transmis la închiderea bursei americane, câştigul net al celor de la Yahoo a ajuns la 205 milioane de dolari, în primele trei luni ale anului în curs, în vreme ce în aceeaşi perioadă din 2004, profitul atinsese doar 101 milioane de dolari. Valoarea acţiunilor a crescut şi ea de la 7 la 14 cenţi. Cifra de afaceri a evoluat cu 55 de procente, ajungând la 1,2 miliarde de dolari.