1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Woody Allen consideră "Match Point" drept unul din cele mai bune filme ale sale

Medana Weident23 decembrie 2005

Ştiri culturale

https://p.dw.com/p/B2s2
Actriţa Scarlett Johansson şi regizorul Woody Allen la festivalul filmului de la Cannes, unde pelicula sa a fost prezentată în afara concursului
Actriţa Scarlett Johansson şi regizorul Woody Allen la festivalul filmului de la Cannes, unde pelicula sa a fost prezentată în afara concursuluiImagine: dpa

Cel ce se află în aceste zile la Roma are posibilitatea de a vedea o operă rară căreia munca restauratorilor de peste o jumătate de an i-a redat strălucirea de altă dată. E vorba de cea mai veche iesle datând din secolul 13 cu figurine din alabastru, care se găseşte în bazilica Santa Maria Maggiore. Până pe 7 ianurie intrarea la muzeul ce găzduişte această piesă de o inestimabilă valoare e gratuită.

Directorul muzical al Operei de Stat din Bavaria Zubin Mehta va susţine primul concert în ţara sa de origine, India, împreună cu orchestra de stat bavareză pe 26 decembrie. Concertul ce va avea loc la Madras este dedicat memoriei victimelor catastrofei tsunami produse cu un an în urmă. Al doilea concert, pe 28 decembrie de la New Delhi, va fi oferit gratuit unui public numeros de 14.000 de oameni, după cum informează institutul Goethe organizatorul acestui eveniment. Din program fac parte compoziţii de Verdi, Schubert şi Beethoven.

Nici după 30 de ani lucrările de restaurare a Acropolei din Atena nu vor fi încheiate. Simbolul capitalei elene va fi complet refăcut cel devreme în anul 2009 şi nu anul viitor cum se estimase iniţial. Potrivit datelor prezentate joi de ministrul grec al culturii, Petros Tatouli, costurile lucrărilor s-au ridicat până în prezent la peste 30 de milioane de euro. Începând de la mijlocul anului viitor va putea fi urmărit în internet stadiul operaţiunilor de restaurare. În plus va fi organizată şi o expoziţie itinerantă care va fi prezentată şi în străinătate.

Cotidianul berlinez „Die Welt” a publicat în ediţai sa de vineri un amplu interviu cu cineastul new-yorkez Woody Allen înaintea premierei de la 29 decembrie a primei sale pelicule realizate, nu în Manhatten-ul său îndrăgit ci la Londra. Pentru Wooy Allen „Match Point”, cum se intitulează această comedie poliţistă, este unul din cele mai bune filme pe care le-a făcut vreodată, inspirat, spune el, de noua sa muză, actriţa americană Scarlett Johansson. Ea joacă şi în cel de-al doiela film realizat în capitala britanică, „Scoop” care va putea fi vizionat anul viitor. Laureatul a trei premii Oscar a anunţat că deocamdată vrea să rămână în Europa, unde va mai face un film la Londra, după care va lucra apoi la două proiecte în Franţa şi Spania. În interviul amintit Allen a făcut o comparaţie între umor şi sexualitate, lansând teoria că un om care-şi câştigă existenţa făcându-i pe ceilalţi să râdă, se teme profund de sexualitate. Comedia şi sexualitatea, care în opinia sa se află în contradicţie, reprezintă una din principale teme abordate şi în „Match Point” de cineastul de excepţie, Woody Allen, care a împlinit de curând 70 de ani.