Wilhelm Busch: Scriitor, caricaturist şi părinte al benzilor desenate moderne

Wilhelm Busch s-a născut în 1832 într-o familie modestă, în localitatea Wiedensahl de lângă Hanovra. S-a înscris la Academia de Artă din Düsseldorf împotriva voinţei părinţilor, visând să devină pictor. Academia nu l-a convins însă, motiv pentru care a plecat la Antwerpen şi München, unde editorul Kaspar Braun i-a descoperit talentul de desenator şi caricaturist. Datorită desenelor sale umoristice realizate pentru revistele "Fliegende Blätter" şi "Münchener Bilderbogen", Busch este considerat, pe bună dreptate, părintele benzilor desenate din epoca modernă, fiind primul desenator care a combinat caricaturile cu textele proprii.

Scriitoarea Eva Weissweiler, care lucrează în prezent la o carte despre Wilhelm Busch, vede o legătură strânsă între caricaturile sale şi o structură psihică dificilă:

"Este deja un fapt binecunoscut, că Busch era o persoană solitară, considerată ciudată. Mai mult: dincolo de această predispoziţie pentru singurătate, autorul avea într-adevăr o constituţie psihică problematică."

Wilhelm Busch, considerat despresiv de cei mai mulţi biografi, şi-a exprimat fantezii de-a dreptul sadice în scrieri şi desene. Personajele din mediul mic-burghez, pe care l-a dispreţuit mereu, sunt prezentate dintr-o perspectivă rece şi neîndurătoare: de la soţii care se agresează fizic până la excesele de alcool ale preoţilor. Sadismul autorului se manifestă prin scenele extrem de dure în care aceste personaje burgheze şi imorale sunt pedepsite cu moartea: cei doi băieţi prost crescuţi Max şi Moritz sunt măcinaţi de vii într-o moară de vânt, iar alte personaje sunt decapitate după ce au fost agăţate de un cui de propriul nas. Aceste povestiri reflectă însă şi realităţile cu care s-a confruntat autorul, consideră Eva Weissweiler:

"După părerea mea, istoria celor doi băieţi Max şi Moritz nu trebuie citită doar ca o poveste despre nişte băieţi indisciplinaţi care îşi chinuie concetăţenii. Nu avem voie să uităm că textul şi desenele au apărut în anii 60 ai secolului al 19-lea, în perioada în care regatul Hanovra se afla în plin declin economic şi social. În special zonele rurale erau sfâşiate de o sărăcie dramatică, motiv pentru care mulţi copii şi tineri vagabondau prin ţară. Bineînţeles că nu aveau altă soluţie pentru a supravieţui decât să fure hrană, ca Max şi Moritz în povestea lui Busch - care, de altfel, erau şi orfani. Astfel, scrierea aparent comică reprezintă de fapt o critică la adresa problemelor sociale", explică Eva Weissweiler.

Wilhelm Busch şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii fumând în faţa foilor de hârtie. Pe lângă scrierile literare şi desenele pe care le-a realizat, pasiunea sa cea mai mare era creşterea albinelor. O singură femeie a ajuns să joace un rol important în viaţa acestui artist solitar: Johanna Kessler, soţia unui bancher bogat din Frankfurt, care l-a sprijinit material, oferindu-i chiar un apartament şi un atelier de pictură.

Opera lui Wilhelm Busch nu şi-a pierdut din modernitate, iar umorul său negru este îndrăgit şi de cititorii contemporani.