1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

WikiLeaks pregăteşte o nouă scurgere de secrete americane

WikiLeaks pregăteşte publicului un mic cadou, că tot începe sezonul: un nou set de documente secrete despre războaiele din Afganistan şi Irak. De data aceasta, sursa scurgerii este Departamentul de Stat.

default

O sută de mii - este, apreciază Guvernul de la Washington, numărul aproximativ de documente ce pot, în orice moment, de azi înainte, să devină publice prin intermediul platformei de internet WikiLeaks, specializată în deconspirarea informaţiilor secrete care, de fapt, sunt de interes general. Documentele provin din arhivele a crica 300 de misiuni diplomatice americane din jurul lumii, în special din Europa. Administraţia de la Casa Albă se teme ca nu cumva printre informaţiile deconspirate să se afle şi cele culese de la politicienii europeni care, sub protecţia anonimatului, servesc Statelor Unite diverse veşti sensibile de prin cotloanele şi coridoarele aliaţilor. Consilierii Preşedinţiei americane nu exclud, în acest context, viitoare tensiuni diplomatice trans-atlantice. Există, totodată, şi riscul deconspirării agenţilor sub acoperire de la diversele ambasade ale Statelor Unite.

Cert este că, a anunţat CNN, Departamentul de Stat a solicitat tuturor misiunilor diplomatice americane să ia la puricat întreaga corespondenţă din perioada 2006 - 2009 şi să semnaleze Washingtonului orice detaliu ieşit din comun, astfel ca ministerul american de Externe să poată informa din timp şi pune în gardă Guvernele partenere afectate.

Au trecut deja şase luni de când americanii îl anchetează, la o bază militară din Virginia, pe Bradley Manning, specialistul IT din cadrul Departamentului Apărării acuzat că ar fi fost sursa primelor ample dezvăluiri ale platformei electronice WikiLeaks. De altfel, Departamentul Apărării şi-a dublat vigilenţa, în aceste zile, dat fiind că mulţi dintre agenţii secreţi sub acoperire diplomatică sunt, de fapt, angajaţi ai Pentagonului.

Aşa cum a obişnuit, WikiLeaks are în vedere să difuzeze informaţiile nu doar pe calea Internetului ci şi prin intermediul a trei publicaţii importante - Der Spiegel, New York Times şi The Guardian, aceleaşi care au preluat, simultan, şi prima mare scurgere de informaţii delicate pusă la cale de WikiLeaks.

Autori: Ralf Sina (Washington) / Cristian Ştefănescu
Redactor: Medana Weident