1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Westerwelle în Balcani: Mai mult decât un simbol?

Şeful diplomaţiei germane se află într-un turneu de trei zile în Balcani. Mulţi observatori speră ca această călătorie să readucă regiunea sud-est europeană pe ordinea de zi a politicii externe germane.

default

Un subiect spinos: independenţa statului Kosovo

Guido Westerwelle şi-a propus să transmită mesaje cât mai optimiste în Croaţia, Bosnia, Serbia şi Kosovo. Purtătorul de cuvânt al Ministerului federal de Externe, Stephan Bredohl, care îl însoţeşte pe şeful diplomaţiei germane în acest turneu a explicat:

"Dacă ne amintim cum arătau aceste ţări în urmă cu zece, doisprezece sau cincisprezece ani, suntem îndreptăţiţi să afirmăm că s-au înregistrat multe succese până în prezent. Acest lucru constituie unul dintre mesajele importante ale periplului ministrului de externe."

Criza constituţională din Bosnia-Herţegovina

Observatorii, ale căror analize vizează şi evoluţiile pe termen scurt, sunt mai pesimişti. În afară de Croaţia, care va adera probabil la Uniunea Europeană în 2011, statele din Balcani întâmpină încă probleme serioase pe care Westerwelle nu le va putea ignora. Situaţia este deosebit de dificilă în Bosnia-Herţegovina, ţara pe care o va vizita vicecancelarul german pe 26 august. Criza constituţională din Bosnia-Herţegovina persistă de mai mulţi ani, în urma lipsei de pragmatism politic a elitelor bosniace, sârbe şi croate. Westerwelle nu va putea face prea multe pentru a ameliora criza. Analistul berlinez Bodo Weber, expert în politica Balcanilor, a subliniat:

"În Bosnia, călătoria lui Westerwelle va avea mai degrabă un rol simbolic, încurajându-i pe alegători să sprijine forţele politice moderate la scrutinul parlamentar programat pe 3 octombrie."

Divergenţe privind independenţa statului Kosovo

Nici relaţiile complicate dintre Serbia şi Kosovo nu lasă loc pentru prea mult optimism. După ce a fost confirmată independenţa statului Kosovo de către Tribunalul Internaţional în luna iulie a acestui an, Belgradul va prezenta în septembrie, în cadrul Adunării Generale a ONU, un nou proiect de rezoluţie privind fosta provincie sârbă. Westerwelle va încerca să-i convingă pe sârbi să renunţe la acest plan, dar solicitările sale nu vor avea, probabil, niciun efect, consideră Bodo Weber. El a subliniat că recunoaşterea independenţei fostei provincii sârbe nu poate să constituie o condiţie oficială pentru integrarea europeană a Serbiei, din moment ce nu mai puţin de cinci ţări ale Uniunii Europene, printre care România şi Spania, au refuzat să recunoască independenţa Kosovo.

Divergenţele din spaţiul comunitar cu privire la Kosovo îngreunează apropierea celui mai nou stat european de Uniune şi nu îi permite să beneficieze de liberalizarea regimului de vize pentru spaţiul Schengen.

Bernd Posselt: "Problemele statelor din Balcani sunt şi problemele noastre"

În ciuda acestor probleme spinoase, turneul lui Westerwelle în Balcani reprezintă un semnal pozitiv pentru întreaga regiune. Observatorii speră că germanii se vor implica mai mult în regiune. Diverşi politicieni susţin, la rândul lor, acest punct de vedere - spre exemplu europarlamentarul conservator Bernd Posselt:

"Ţările din Balcani nu trebuie să ajungă în Europa, ele sunt deja aici. De aceea, problemele lor sunt şi problemele noastre. Sper ca ministrul german de externe să nu intrepreteze turneul prin Balcani ca pe o simplă întâlnire cu fotografii, ci să garanteze ca această regiune să ajungă din nou pe ordinea de zi a politicii externe germane."

Autor: Anila Shuka / Alexandra Sora
Redactor: Medana Weident